Cascada Fata Moartă, frumusețe ascunsă a României. Locul unde istoria se împletește cu legenda

0
Publicat:

„Fata moartă” este un jurnal de front emoționant scris de un locotenent român care și-a dat viața în 1916, la Bacău, alături de alte câteva mii de soldați români, în apropierea Cașinului, pentru a-și apăra țara de invadatori.

Cascada „Fata moartă” FOTO Turist prin Judetul Bacau
Cascada „Fata moartă” FOTO Turist prin Judetul Bacau

La Cascada „Fata Moartă” din Bacău se ajunge relativ ușor. Se pleacă din Onești, pe DJ 115, spre Mănăstirea Cașin și apoi, mai departe, spre satul Scutaru. În total, de la Onești până la Scutaru, sunt cam 15 kilometri, apoi încă patru pe un drum forestier.

Se continuă deplasarea în amonte, iar după aproape doi kilometri, se ajunge la o intersecție de la care, după alți 2,3 kilometri parcurși pe drumul din stânga, vom vedea Cascada „Fata Moartă”.

În aceste locuri, istoria se împletește cu legendele, câteva dintre acestea fiind amintite de Ioan Missir în cartea „Fata Moartă”.

Numele cascadei „Fata Moartă” este, de fapt, un jurnal de front extrem de emoționant, o cronică de război, o carte de notații și mărturisiri, scrise la persoana întâi, ce au aparținut unui om care s-a aflat pe front, în linia întâi a câmpului de bătălie.

O legendă adevărată

„Fata Moartă” este o legendă tristă pentru cei care sunt de prin părțile locului,  dar cât se poate de adevărată. Pe muntele „Fata Moartă” şi-a dat viaţa pentru ţară, în toamna anului 1916, locotenentul Alexandru Florescu din Ploieşti.

Trupele pe care le comanda cuceriseră muntele ocupat de duşmani printr-o ofensivă teribilă, înaintând pieptiș de-a lungul coastei muntelui.

La un moment dat a fost încercuit de trupele inamice, dar locotenentul Florescu a refuzat să se predea. A căzut doar după o crâncenă luptă la baionetă.

Scrisoarea de înştiintare a morţii locotenentului Alexandru Florești a fost trimisă soţiei lui, Victoria. Locotenentul a fost înmormântat alături de alți 8.000 de soldați români în cimitirul eroilor din Mănăstirea Cașin.

Denumirea cascadei este un omagiu adus eroilor români căzuți în lupte FOTO Turist prin Judetul Bacau
Denumirea cascadei este un omagiu adus eroilor români căzuți în lupte FOTO Turist prin Judetul Bacau

Pentru eroii care au luat parte la luptele din preajma Cașinului, denumirea „Fata Moartă” a devenit simbolul unei dureri rămase încrustate adânc.

„Pentru noi, combatanții, este o dâră de sânge tânăr și curat; este locul unde trunchiurile copacilor, retezați de uraganul artileriei, poartă schije și gloanțe, unde fiecare brazdă e însemnată. Pentru cei rămași acasă, <Fata Moartă> este locul către care a zburat gândul reîntoarcerii celui drag plecat pe front, prefăcut în cimitir, unde soți, frați ori părinți au închis ochii pentru totdeauna”, scrie Ioan Missir în cartea „Fata Moartă”.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite