Bacău: Lucrările la situl arheologic de la Fulgeriș sunt în toi (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arheologul Lăcrămioara Istina sapă în fortificația unei așezări cucuteniene. În această vară a descoperit fragmente ceramice din vase cucuteniene, un fragment dintr-o rășniță de piatră și o foarfecă dacică din fier de tuns oi.

Arheologul Lăcrămioara Istina, de la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău alături de profesorul dr. Daniel David și o echipă de 10 colaboratori muncesc zilele acestea pe șantierul sitului din localitatea Fulgeriș, din comuna Pâncești.

image

De două săptămâni, ei lucrează câte opt ore pe zi, pentru a scoate la iveală obiecte din Cultura Cucuteni. "Anul acesta am început săpăturile pe de 17 iulie. Eu lucrez aici în fiecare vară încă din 2003. În prezent, lucrăm la fortificația unei așezări cucuteniene, formată din două șanțuri amplasate paralel", ne-a explicat Lăcrămioara.

image

De 14 zile de când muncește zi de zi la Fulgeriș, arheologul a descoperit cele două șanțuri de apărare și două gropi menajere. "În pământul care a umplut de-a lungul timpului cele două șanțuri am descoperit fragmente ceramice ale unor vase. În groapa numărul 38, întrucât ele sunt numerotate de atâția ani, am găsit o râșniță din piatră și o foarfecă de fier folosită de daci la tuns oile", ne-a mai explicat ea. Foarfeca este într-o stare de conservare bună. Aceasta a fost descoperită la 1,25 de metri adâncime și are 18,5 centimetri.

image

"E foarte dificil să săpăm pentru că pământul de umplutură a șanțurilor s-a întărit. Nu ai voie să dai cu târnăcopul deși ne-ar fi de mare folos. Am angajat zece oameni din sat, care dau cu hârlețul. Pentru că au lucrat cu mine și în trecut sunt deja specialiști", a mai zis muzeograful arheolog.

Un deal pe care au locuit oameni din trei culturi diferite

Lucrările de la situl arheologig de la Fulgeriș, situat pe dealul cu același nume, au scos la iveală că aici au locuit oameni în trei perioade diferite, eneolitică ce aparține de Cultura Cucuteni, epoca bronzului specifică Culturii Monteoru și geto-dacică.

image

"Primele sondaje în zonă au fost făcute de către arheologul Viorel Căpitanu, care s-a ocupat de șantier din 1967 până în 1997.  Mai apoi, sarcina a revenit mie în 2003, când am constat că așezarea cucuteniană a dăinuit cel mai mult în zonă. De atunci am lucrat anual, chiar și cu studenți de la Facultatea de Istorie, care făceau practică la Fulgeriș", a mai zis Lăcrămioara.

image

Anul acesta, ea mai colaborează cu doi studenți, Valentin Bucșă din Galați și Alexandru Zugrav din Republica Moldova. "Am muncit pe șantier și în 2008. Am revenit pentru că fiecare zi îți oferă ocazia de a învăța ceva nou. Și eu îmi doresc să devin arheolog la rândul meu", ne-a zis Valentin Bucșă.

image

Obiecte descoperite la Fulgeriș

Din 2003, în situl arheologic de la Fulgeriș s-au descoperit vase ceramice nedecorate dar și pictate sau incizate, unelte și arme din piatră, silex și os, precum și un topor de aramă. De asemenea, s-au mai găsit și statuiete feminine și masculine și figurine zoomorfe, amulete dar și bijuterii din Cultura Cucuteni. Din totalul suprafeței de 1000 de metri pătrați s-au săpat circa 400 de metri pătrați.

image
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite