Români celebri peste hotare: Cornelia Bodea a fost una dintre cele mai apreciate cadre didactice din SUA
0Arădeanca Cornelia Bodea se află printre românii care au fost apreciaţi peste hotare. Ea şi-a desfăşurat o bogată activitate didactică în SUA. Cornelia Bodea s-a născut în anul 1916, în satul Dud din judeţul Arad.
Fiică de preot, pe linie maternă este nepoata memorandistului Aurel Suciu. Aceasta a studiat Istoria României, istorie universală si bizantologie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, urmând şi cursurile Scolii Superioare de Arhivistică si Paleografie de pe lângă Arhivele Statului.
În anul 1941 şi-a luat doctoratul în filosofie şi litere, cu teza „Moise Nicoară şi rolul său în lupta pentru emanciparea naţional-religioasă a românilor din Banat şi Crişana", devenind, în 1969, doctor docent. În ţara aceasta a fost bibliotecar, asistent la catedra de istorie, cercetător ştiinţific, însă cea mai bogată carieră a avut departe de casă.
Ea şi-a desfăşurat o mare parte din activitatea didactică în SUA. Între 1972-1974 şi 1987-1989, a predat în Statele Unite ca Fulbright Visiting-Professor, la invitaţia expresă a Universităţilor „Boston College” (Boston) şi „Ohio State University” (Columbus, Ohio), precum şi în alte peste 40 de centre universitare.
În 1989 a fost distinsă cu Diploma de onoare, acordată de Primăria oraşului Boston (S. U. A.). Tot în această perioadă a participat la numeroase Congrese şi alte manifestări ştiinţifice şi culturale din ţară şi străinătate: SUA, Anglia, Austria, Franţa, Ungaria, Germania. A cercetat arhive din SUA, Anglia, Austria, Franţa, Ungaria. În anul 1990, Cornelia Bodea a fost aleasă membru corespondent al Academiei Române şi, în 1992, membru titular. Meritul în ţară I s-a arătat după Revoluţie.
Ea a fost Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad iar la împlinirea vârstei de 90 de ani a fost distinsă de Preşedintele României cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de Mare Cruce. Cornelia Bodea a fost mereu atasată de locurile natale, iar legăturile cu Aradul au fost permanente.
Prin strădania şi generozitatea sa, a fost salvată biserica monument din lem de la Groşi, care a fost adusă în curtea Spitalului Judeţean Arad.
Cornelia Bodea este patronul spiritual al Bibliotecii Centrale a Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, instituţie căreia i-a donat cu generozitate valoroasa bibliotecă personală. Cornelia Bodea a murit la data de 28 aprilie 2010.
Mai puteţi citi: Anonimi in Romania, profesionisti celebri in strainatate