FOTO Cel mai bătrân jandarm din ţara noastră a fost înaintat onorific în gradul următor. El are împliniţi 103 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai bătrâni jandarmi din Arad
Cei mai bătrâni jandarmi din Arad

Are 103 ani, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Pantea Crăciun să participe la înaintarea în grad a unor urmaşi în ale meseriei de jandarm.

Astăzi la Arad a avut loc ceremonialul înaintarii în gradul următor, la termen, a 9 ofiţeri şi 97 subofiţeri jandarmi, iar invitat special a fost  Pantea Crăciun. Vorbim despre cel mai bătrân jandarm de la noi din ţară, care în ultimii ani a fost sărbătorit la ziua de naştere de către colegii mult mai tineri.

Ceremonialul militar a fost condus de inspectorul şef, colonel Adrian Bîcleşanu, care a dat citire ordinelor de înaintare în grad. Astfel, prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne au fost înaintaţi în grad nouă ofiţeri, dintre care trei la gradul de locotenent colonel şi şase la gradul de maior.

Prin ordin al Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost înaintaţi în gradul următor 97 subofiţeri, astfel: 10 la gradul de plutonier adjutant şef, 28 la gradul de plutonier adjutant, 57 la gradul de plutonier major şi doi la gradul de plutonier. În timpul festivităţii, un moment deosebit de emoţionant a fost acela în care, alături de ofiţerii şi subofiţerii jandarmi în activitate, prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, au fost înaintaţi onorific în gradul următor, doi dintre veteranii de război ai unităţii. Aceştia sunt: colonel (retragere) Pantea Crăciu şi locotenent colonel (retragere) Mihail Zahariuc.

La finalul ceremonialului militar, jandarmii înaintaţi în grad au fost felicitaţi de către comanda inspectoratului şi de către toţi colegii.

Odată cu intrarea României în cel de-al doilea Razboi Mondial, în 11 octombrie 1943, Pantea Crăciun a primit ordinul de concentrare care îl trimitea pe front în linia întâi, acesta răspunzând ,,prezent" chemarii la arme în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Româna.

În urma luptelor duse pe teritoriul U.R.S.S., în 26 aprilie 1944 a căzut prizonier fiind ţinut în lagarele de prizonieri de război departe de cei dragi timp de şapte ani, întorcandu-se în ţară din prizonierat pe data de 21 aprilie 1951.

Vă mai recomandăm: Amintiri din razboi: Crăciun Pantea a fost ţinut prizonier timp de şapte ani, iar Moise Zopota a chefuit cu Armata Roşie

Cel mai longeviv jandarm român a împlinit astăzi 103 ani
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite