Adrian Ardelean începe aventura vieţii sale: studiul regiei în Anglia
0Chiar în aceste zile tânărul artist arădean îşi face bagajele pentru a începe studiul aprofundat al filmului în Norvegia.
Încă din prima clipă, verva cu care vorbeşte Adrian Ardelean te convinge de cât este de îndrăgostit de film, regie, concepţie şi imagine. Totul a pornit de la iubirea pentru fotografie, hobby pe care îl practică şi astăzi. Este în permanenţă cu aparatul după el şi spune că „trăim într-un film şi prin fotografie vreau să fur ceva de la viaţă”.
Se inspiră din tot ceea ce îl înconjoară şi mărturiseşte că absolut orice se poate transforma într-o idée genială de film sau de documentar. S-a făcut remarcat la diverse concursuri de gen, unde, alături de foştii săi colegi de la ACSA Production, a primit premii şi distincţii.
Prin munca sa originală, prin entuziasmul său şi printr-un portofoliu impresionant, Adrian Ardelean a reuşit să-i convingă pe cei de la Norvege University College of The Arts că merită să fie studentul lor. „De la interviu mi-au spus că am un loc asigurat, chiar dacă la momentul respectiv nu îmi dădusem încă BAC-ul. Cred că au apreciat cel mai mult faptul tot ceea ce am învăţat, am învăţat singur”, explică tânărul arădean.
Filmul e pe primul loc
Filmul este totul pentru el, iar în ultimul an şi jumătate, alături de colegii săi din ACSA Production a creat 25 de scurtmetraje care s-au bucurat de succes şi apreciere. „Am cochetat cu gândul de a mă face stomatolog. Apoi am mai trecut şi prin alte faze şi idei, dar parcă totul s-a legat special, a venit de la sine şi acum voi merge în Anglia să învăţ regie”, mai povesteşte Adrian Ardelean.
Cât priveşte studiul în străinătate, tânărul spune că are aşteptări în primul rând de la el, nu de la alţii. „Am aşteptări mari de la mine. Vreau să profit la maximum de aceşti ani, să fac multe lucruri şi să absorb cât mai multă informaţie”, explică tânărul arădean.
Lipsit de inhibiţii şi de emoţii, Adrian Ardelean abia aşteaptă plecarea, în ciuda faptului că părinţii, în special mama sa, şi-ar fi dorit ca el să rămână mai aproape de casă. Susţine că este genul de om care de cele mai multe ori ne apreciază mai mult drumul decât destinaţia. „Sunt convins că totul va fi o aventură pe care sunt gata să o îmbrăţişez: de la mâncare şi până la fete”, a spus râzând Adrian Ardelean.
Întrebări şi răspunsuri
Care crezi că sunt şansele de afirmare ale unui tânăr regizor în România?
Cred că există şanse de afirmare şi în ţară, dar din păcate foarte greu. Se pune foarte puţin accent pe artă la noi şi asta este dezamăgitor.
Care sunt regizorii tăi preferaţi?
Dintre regizorii consacraţi ai cinematograful american îmi place foarte tare Ridley Scott. Îmi mai plac mult Nae Caramfil şi Corneliu Porumboiu. Îmi mai place foarte mult regizorul japonez Akira Kurosawa.
Unde te vezi peste 10 ani?
Pe covorul roşu al festivalului de la Cannes. Cred că acesta e visul oricărui regizor.
Ce-i place
„Iubesc dansul, e o altă pasiune a mea. Îmi plac genurile break-dance şi street dance. Îmi place foarte mult şi muzica”, spune tânărul Adrian Ardelean care mai adaugă că e pasionat şi de desen.
Ce nu-i place
„Nu îmi place matematica, noroc că am scăpat de ea”, povesteşte râzând tânărul aspirant la regie. Acesta mai adaugă că este deranjat de fumul de ţigară şi nu îi plac ardeii copţi.
Profil
Născut. 10 aprilie 1991, Arad
Studii. Proaspăt student la Norvege University College of The Arts
Experienţă. Face filme de amator de cinci ani























































