VIDEO Conducerea Universităţii din Alba Iulia respinge cererea de retrocedare formulată de Biserica Romano-Catolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Includerea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pe o listă a Guvernului privind proprietăţile revendicate a determinat o reacţie din partea conducerii instituţiei de învăţământ superior. Rectorul Daniel Breaz a declarat că proprietăţile instituţiei nu vor putea fi retrocedate Bisericii Romano-Catolice.

Daniel Breaz a spus marţi, într-o conferinţă de presă, că cererea de revendicare vine după ce instituţia a investit bani foarte mulţi în modernizarea clădirilor. „Nu vom pierde nicio clădire şi nu cred că se pune problema să deschidem unele discuţii privind aceste aspecte. În primul rând, trebuie să fim realişti. Aceste clădiri, dacă nu era Universitatea, dacă nu le întreţineam, dacă nu le dotam, ar fi fost cu buruienile de doi metri pe la geamuri şi nu concep ca cineva, după ce vede ce frumos e Palatul Apor, ce frumoasă e clădirea principală, să vină să o ceară înapoi. Trebuie să trecem peste câteva lucruri care cel puţin mie mi se par aberante. Da, sunt de acord cu retrocedările, să facem retrocedări dar haideţi să gândim înainte”, a spus Daniel Breaz.

Rectorul a completat că cei care revendică nu au nici un document privind clădirea principală a Universităţii. „De ce nu au venit să ceară retrocedarea unei clădiri atunci când era în paragină? De ce nu ne cer grajdurile regale? Am început o investiţie mai mult decât serioasă acolo. Probabil când va fi gata şi va arăta foarte bine şi acea clădire, o să ni se ceară să o retrocedăm. Haideţi să vedem cum au fost construite aceste clădiri, din ce bani, ce acte există pe aceste clădiri şi pe urmă să vorbim de retrocedare. Eu cred că acest subiect trebuie să fie închis. Din informaţiile noastre, pe clădirea principală a Universităţii nu există absolut niciun document, care să ateste că acea clădire a aparţinut cuiva”, a precizat rectorul.

În 2005, în timpul mandatului de rector al prof. Moise Achim, a mai fost adusă în discuţie retrocedarea unor clădiri de la UAB, însă subiectul a fost închis după ce s-a demonstrat că acea clădire a fost construită din bani publici, nu din banii Biserici Catolice sau ai unei alte instituţii şi se află în proprietatea Universităţii. „Documentele pe care le avem atestă faptul că acel liceu, zis Mailat, aparţinea din punct de vedere religios de episcopul Mailat, şi nu a fost în subordinea Bisericii Romano-Catolice. A fost un liceu maghiar în care au învăţat şi copii maghiari şi copii germani şi copii români. Aşa era politica, ca liceul respectiv să fie păstorit din punct de vedere religios de Episcopia Romano-Catolică. Asta nu înseamnă că acel liceu a aparţinut Bisericii Romano-Catolice”, a adăugat prorectorul Moise Achim.

Lista Guvernului cuprinde clădiri şi ale altor instituţii importante de învăţământ cum ar fi Facultatea de limbi străine din Bucureşti, Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Liceul “Dinu Lipatti” din Bucureşti, Liceul de Artă “Nicolae Tonitza” din Bucureşti, Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu-Vâlcea, Seminarul Teologic din Curtea de Argeş sau Colegiul Naţional “Silvania” din Zalău.

image
Achim Moise rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918“
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite