Situaţie alarmantă la Sebeş. Sistemul de măsurare a calităţii aerului arată „FOARTE RĂU“, iar formaldehida a depăşit limita maximă admisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul a determinat Primăria să pună în funcţiune sistemul de monitorizare. Foto: Adrian Bucur
Incidentul a determinat Primăria să pună în funcţiune sistemul de monitorizare. Foto: Adrian Bucur

Sistemul automat de măsurare a calităţii aerului amplasat în municipiul Sebeş a arătat în ultimele zile depăşiri mari la câţiva dintre indicatorii monitorizaţi.

UPDATE 10.20: Primăria Sebeş a afişat pe site-ul propriu raportul din 17 februarie 2020. Indicele general este ”FOARTE RĂU”, iar formaldehida a depăşit limita maximă admisă: 0,013 mg/mc, faţă de 0,012 mg/mc.

_____________________________________________

Sistemul automat de măsurare şi monitorizare a calităţii aerului a fost achiziţionat de Primăria municipiului Sebeş şi pus în funcţiune în 30 ianuarie 2020, a doua zi după incidentul tehnologic de pe platforma industrială a companiei Kronospan. Rezultatele sunt afişate zilnic pe site-ul administraţiei, primariasebes.ro.

Oficial, incidentul din 30 ianuarie s-a produs în următoarele circumstanţe: în urma unei alarme apărute pe linia de PAL, uscătorul s-a oprit automat din motive de siguranţă. Aburul de uscare împreună cu o parte din materia primă (praf de lemn) aflate în acel moment în uscător au fost dispersate în atmosferă timp de câteva zeci de minute sub forma unui fum negru. Reprezentanţii Kronospan au precizat că materia primă aflată în uscător nu era contaminată cu substanţe chimice. 

Indicele aerului din 17 februarie: FOARTE RĂU

sebes calitate aer

În ultimele zile, laboratorul cumpărat de Primăria Sebeş a înregistrat valori alarmante ale mai multor indicatori de poluare, printre care şi pentru formaldehidă. Potrivit rapoartelor publicate pe site-ul instituţiei, în zilele de 14, 15 şi 16 februarie indicele zilnic general de calitate a aerului inspirat de sebeşeni a fost 5, adică ”Rău”. La acest indicativ au contribuit valorile mult depăşite faţă de limita maximă admisă pentru ”pulberi în suspensie” – PM 2,5 şi PM 10. 

Cu alte cuvinte, trei zile la rând locuitorii oraşului au inspirat un aer ”rău”, cu praf, noxe şi concetraţii aproape maxime de formaldehidă. În 14 februarie concentraţia de formaldehidă (CHOH) a fost de 0,008 mg/metru cub, în condiţiile în care limita maximă admisă prin lege este de 0,012 mg/metru cub media la 24 de ore. În 15 februarie concentraţia de formaldehidă a fost de 0,010 mg/mc iar în 16 februarie – 0,011 mg/mc. Concentraţii mari ale acestui compus chimic s-au înregistrat de asemenea în în 9 şi 10 februarie când din nou indicele de calitate a aerului a fost 5 – ”Rău”. 

Indicele din 16 februarie 2020: ”RĂU”

calitate aer sebes

În ceea ce priveşte pulberile în suspensie (praf, noxe), în 16 februarie, în intervalul orar 19.00 – 24.00, valorile au oscilat între 118 – 171 micrograme/metru cub la PM2,5 şi între 131 – 192 micrograme/metru cub în acelaşi interval orar. În 16 februarie, valoarea medie înregistrată a PM 2,5 a fost 74,27 micrograme/metru cub, iar a PM10 de 81,53 micrograme/metru cub. Legea Mediului impune ca limita zilnică maximă admisă să fie de 50 micrograme/metru cub. Aceste măsurători alarmante au determinat, foarte probabil, ca raportul din 17 februarie să nu mai fie publicat pe site-ul Primăriei. De obicei, aceste date sunt afişate în cursul serii, cu referire la măsurătorile realizate în ziua respectivă. Luni, 17 februarie 2020, raportul nu a mai fost disponibil

Indicele pentru formaldehidă din 16 februarie: 0,011 mg/mc, foarte aproape de limita maximă admisă

sebes calitate aer

Sistemul de măsurarea şi monitorizare a calităţii aerului de la Sebeş poate fi amplasat în puncte fixe pe raza oraşului, în prezent aflându-se în cartierul Mihail Kogălniceanu, la câteva sute de metri de platforma industrială Kronospan. Sistemul este format din cabina de monitorizare, care are în componenţă următoarele componente: analizor de monoxid de carbon, analizor de oxizi de azot, analizor de dioxid de sulf, analizor de ozon, analizor de benzen, analizor de pulberi în suspensie, analizor de formaldehidă, staţie meteo cu senzori meteo independenţi. Laboratorul a costat 1.357.14 lei, fără TVA.

Rezultatele monitorizării din 17 februarie 2020

sebes aer
sebes kronospan

Citiţi şi:

Un nou domeniu schiabil în Apuseni, la 40 de km de Alba Iulia, cu două pârtii, telescaun şi bandă rulantă pentru copii

Traficanţii de droguri condamnaţi definitiv la peste 40 de ani de închisoare cu executare. Cine e interlopul care dirija circuitul stupefiantelor

Dosarul crimei de la Sebeş: instanţa a respins cererea privind schimbarea încadării juridice. Autorul va fi condamnat pentru omor

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite