Protestul de la Uzina Mecanică Cugir. Eşec în negocierile dintre sindicat şi conducere. S-a cerut un „time-out” până în 25 februarie VIDEO
0
Sute de muncitori de la Uzina Mecanică Cugir, una din cele două fabrici de armament din oraş, au întrerupt luni din nou activitatea, solicitând salarii decente. Negocierile s-au încheiat cu un eşec.
”Unitate”, ”Nu cedăm”, ”Vrem dreptate” şi ”Vrem salarii decente” sunt câteva din sloganurile celor care protestează pe platoul din faţa fabricii. În prima parte a zilei de luni a avut loc şi o întîlnire între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea companiei, care s-a încheiat cu un eşec în ceea ce priveşte majorarea salariilor cu 30%.
Membrii consiliului de administraţie le-au spus liderilor sindicali faptul că la acest moment salariile pot fi majorate cu doar 6,5%, procent ce reprezintă rata inflaţiei pe anul 2021. Singura cerere care a fost rezolvată de către conducere sunt voucherele de vacanţă care vor fi date angajaţilor până la sfârşitul lunii martie. De asemenea, s-a promis îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
”Ni s-a oferit o majorare a salariilor de 6,5%, cu care nu am fost de acord. Pentru celelalte revendicări se găseşte înţelegere. Sperăm într-o colaborare cât mai eficentă. Dacă protestul va fi continuat, este alegerea celor care l-au declanşat”, a spus Vasile Matei, secretarul sindicatului Liber din cadrul uzinei. Conducerea societăţii le-a cerut protestatarilor o perioadă de ”time-out”, până în 25 februarie 2022.
La nivelul Romarm ar urma să se aprobe un buget care ar putea permite majorarea salariilor cu un procent mai mare. Salariaţii aflaţi în faţa societăţii au declarat că nu vor respecta acest ”time-out” şi vor protesta şi în zilelele următoare până când revendicările lor vor fi rezolvate integral.
Pe lângă majorarea salariilor cu 30%, celelalte doleanţe se referă la acordarea sporurilor de toxicitate şi condiţii grele; voucherele de vacanţă să fie acordate în luna martie; acordarea unei mese calde şi asigurări medicale plătite de către angajator. Oamenii mai doresc să lise recunoască condiţiile speciale de muncă, începând cu anul 2001.
Protestele angajaţilor au început vineri, când au avut loc două proteste spontane la ambele fabrici de armament, Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme. Acţiunile de protest au avut loc la o zi după ce angajaţii au primit restul de plată, bani din care, spun ei, pot să acopere doar cheltuielile cu căldura şi electricitatea.
O femeie a susinut că, după 20 de ani de muncă, a primit 500 de lei avans şi 1.258 de lei rest de plată. Un alt bărbat a spus că, după peste 40 de ani de lucru în fabrică la ”produse special” a primit, joi, doar 1.600 de lei. Angajaţii au spus că nu au mai avut o majorare salarială de doi ani.