Povestea aerodromului construit de nazişti la Balomiru de Câmp. Cum a fost cucerit de români şi misiunile eroice din al Doilea Război Mondial
0
O pagină de istorie mai puţin cunoscută este cea despre rolul pe care l-a jucat micuţa localitate Balomiru de Câmp din comuna Şibot, în istoria aviaţiei militare din cel de-al Doilea Război Mondial.
Localitatea Balomiru de Câmp este parte componentă a comunei Şibot, judeţul Alba, şi a avut până în anii ′90 un micuţ aerodrom, utilizat în ultimii lui ani de existenţă pentru aşa-numitele avioane de utilitate. Astăzi pista şi hangarul nu mai există deşi aerodromul a jucat un rol important în istoria celui de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1940, România se aliază cu Puterile Axei şi intră în război de partea acestora. Pentru a-şi duce la îndeplinire obiectivele, nemţii construiesc la noi în ţară un total de 171 de baze militare. Construcţiile erau realizate cu forţa de muncă locală, dar cu coordonatori şi supraveghetori de lucrări germani. Din acest lot de baze militare avea să facă parte şi aerodromul de la Balomirul de Câmp, cu rol de zonă de tranzit sau de zonă logistică, respectiv alimentare cu carburant, reînarmare şi reparaţii ale bombardierelor. Aerodromul nu dispunea de pistă asfaltată, avioanele aterizând pe terenul de pământ din jur. În urma unor aterizări ratate, nemţii decid mărimea lui şi efectuarea unor îmbunătăţiri. În anul 1941 este ridicat un şopron în care erau ţinute echipamentele, alături de el un garaj pentru vehicule şi o cazarmă militară. În anul 1944 infrastructura aerodromului a suferit şi ea modificări prin ridicarea unui hangar pentru avioane şi a trei rânduri de locuinţe pentru soldaţii din unitatea militară care apăra la acel moment aerodromul.
Primele patru aeronave germane Messerschmitt BF 109, însoţite de o escadrilă de 23 de avioane de recunoaştere, au sosit la Balomiru de Câmp pe 3 octombrie 1940. În 14 octombrie 1940 soseşte o altă escadrilă de opt avioane Messerschmit BF. O zi mai târziu, aterizează pe aerodromul din Balomir, alte 12 avioane germane iar la 3 octombrie 1940 un alt lot format din patru avioane de vânătoare de tip Messerschmit BF 109, 23 de recunoaştere şi observare şi două de comandament ajung la Balomiru de Câmp. Aerodromul a fost folosit de către aviaţia germană până în primăvara anului 1941 şi apoi din aprilie până în 23 august 1944.
La 23 august 1944, armatele române întorc armele împotriva germanilor care decid să disloce la Balomir un batalion de aproximativ 1.000 de militari, cu misiunea să apere cu orice preţ aerodromul. Misiunea de a elibera aerodromul de la Balomir, de sub ocupaţia armatei naziste, îi revine Corpului 6 teritorial român. În noaptea de 25 august 1944, ora 04.30, un detaşament format din elevii anului II ai Şcolii Militare de subofiţeri din Orăştie comandaţi de căpitan Ioan Cojocaru, alături de colegii lor din cadrul Şcolii de aviaţie din Vinţul de Jos, atacă aerodromul ocupat de nazişti. Deşi în inferioritate numerică, trupele române reuşesc să cucerească obiectivul. La finalul operaţiunii, un număr de 250 de militari germani sunt luaţi prizonieri, fiind capturată şi o cantitate însemnată de materiale de război.
Până la finalul războiului, aerodromul de la Balomiru de Câmp intră în subordinea Corpului Aerian Român. Între 6 şi 8 septembrie 1944, unităţile Corpului Aerian Român au fost dislocate în Transilvania cu scopul de a efectua operaţiuni de luptă pentru eliberarea teritoriilor de aici. Unităţile de vânătoare şi recunoaştere au fost amplasate pe aerodromul Turnişor din Sibiu, iar restul unităţilor (asalt, picaj, bombardament greu) pe aerodromul de la Balomir. La 7 septembrie 1944 sunt dislocate aici Grupul 8 Asalt, Grupul 5 Bombardament şi Grupul 6 Picaj. Din data de 8 septembrie a fost mutată aici şi baza operaţională a Grupului 3/6 Picaj care număra 17 avioane ce efectuau atacuri asupra trupelor inamice.
Avioanele cantonate la Balomirul de Câmp au îndeplinit mai multe operaţiuni militare de eliberare a teritoriilor din Transilvania. Printre acestea se numără operaţiunile de eliberare a Clujului. La 15 septembrie 1944, escadrila formată din 6 bombardiere Heinkel şi 6 IAR 80, a decolat de la Balomir, traversând Mureşul, Apusenii şi Trascăul şi îndreptându-se către podul de cale ferată Gârbău, pe care îl distrug cu bombe, incendiind şi garniturile de tren ale inamicului. Misiunea de oprire a înaintării trupelor germano-hortise către Cluj fusese îndeplinită iar escadrila s-a întors teafără la Balomir. Fără a avea timp de odihnă, în după-amiaza aceleiaşi zile, escadrila primeşte o a doua misiune, distrugerea podului de peste Crişul Repede, din Defileul Ciucea, singurul punct pe unde inamicul putea să vină cu armată şi tehnică de luptă, către Cluj. De data aceasta românii au avut pierderi atât în tehnică de luptă cât şi în vieţi omeneşti.
Filmul evenimentelor:
În jurul orei 15.30, Escadrila nr. 78 se ridică de pe aerodromul din Balomir. Bombardierele române au lansat 30 de bombe asupra întregului Defileu Ciucea, distrugând coloanele de trenuri şi autovehicule inamice.
Toate cele 6 bombardiere Heinkel fuseseră lovite în luptă de artileria antiaeriană şi aviaţia de vânătoare inamică, dar fără a avea avarii mari. Escadrila trece munţii, Mureşul şi se pregăteşte de aterizare la Balomir. Artileria rusă confundă avioanele româneşti cu cele inamice şi deschid foc asupra lor. La ora 16.50, 5 bombardiere Heinkel şi 6 avioane de vânătoare-picaj IAR 80 aterizează pe pistă. Lovit într-un motor şi rămas în urmă, bombardierul Heinkel cu numărul de înmatriculare 57 apare mai târziu dar nu face nicio manevră de a se pune pe direcţia pistei pentru aterizare, continuându-şi zborul spre vest, de-a lungul Văii Mureşului. Bombardierul trece de Orăştie dar, înainte de Simeria apar trei avioane de vânătoare Messerschmitt, ale aviaţiei germane. În dreptul oraşului Deva, cele trei Messerschmitturi ale Luftwaffe deschid foc asupra bombardierului românesc Heinkel care ripostează cu tunul de bord.
Avionul a fost totuşi lovit de inamic în fuselaj şi motor. Avea echipajul format din 5 membri: pilotul adjutant stagiar Aldea Nicolae, sublocotenentul observator Stoian Septimiu, radiotelegrafistul Ionescu Gheorghe, mitraliorii sergenţi Bârsan Gheorghe şi Botaş Ion, toţi sub vârsta de 23 de ani. La ora 17, avionul românesc cade în luptă. A supravieţuit doar pilotul Aldea Nicolae. Ceilalţi patru au murit carbonizaţi iar autorităţile militare au decis să fie înhumaţi în cimitirul ortodox al satului Cristur, lângă Deva. După război, sublocotenentul aviator Stoian Septimiu a fost strămutat la Bucureşti. Ceilalţi trei eroi aviatori Ionescu Gheorghe, Bârsan Gheorghe şi Botaş Ion îşi dorm somnul de veci la Cristur, aproape de Deva, străjuiţi la căpătâi de trei cruci de fier. Pe locul în care a căzut avionul, localnicii au ridicat o cruce care s-a deteriorat în timp iar azi puţini dintre cei ce au supravieţuit acelor timpuri îşi amintesc unde a avut loc tragedia.
Din fericire, arhivele mai păstrează izvoarele documentare şi declaraţiile unor martori, care au condus la recuperarea unei pagini din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, care a avut ca punct de plecare aerodromul militar de la Balomiru de Câmp (Sursa: Biblioteca Judeţeană ”Lucian Blaga” Alba Iulia)
Se încarcă comentariile...
