Video Orașul din Apuseni unde oamenii își sărau mămăliga cu aur pisat: „Unul purta cizme cu aur, altul voia să își acopere casa cu el”
0Orașul Abrud din Alba a fost în trecut unul dintre cele mai bogate din Transilvania. Intrase în legendă datorită prosperității locuitorilor săi, care munceau în minele de aur. Centrul istoric al așezării a rămas aproape pustiu, în ciuda numeroaselor obiective turistice.
Mai puțin de 4.500 de oameni locuiesc în orașul Abrud (video) din județul Alba, în trecut unul dintre cele mai bogate orașe din Transilvania.
Aurul din munții Abrudului, motiv de război în Antichitate
Minele de aur din vecinătatea sa datează din Antichitate, cele mai faimoase fiind la Roșia Montană, aflate la circa 12 kilometri de Abrud. Unii istorici arătau că Abrudul era o localitate dacică (Abruttus), iar aurul din regiunea sa a fost unul dintre motivele pentru care armatele împăratului Traian au intrat în Dacia.
„Noi nu ezităm a crede că între motivele care au împins pe împăratul Traian să ocupe cu orice preț Dacia, principalul l-au constituit comorile în aur din Munții Metaliferi ai Abrudului (Auraria major sau Alburnus minor). Faptul acesta se explică de altfel și prin grabă cu care, îndată după victoria obținută în contra Dacilor, Legiunea XIII Gemina a ocupat întreaga regiunea muntoasă dintre Arieș, Crișul Alb și Mureș, iar împăratul Traian n-a întârziat de a trimite aici coloniști harnici și pricepuți în meșteșugul exploatărilor miniere”, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în 1928.
Începând din Evul Mediu, orașul Abrud a trecut prin mai multe „epoci de aur” care l-au transformat în unele timpuri într-unul dintre cel mai bogat orașe din Transilvania.
„Din anul 1843 ne-a rămas un buget al Abrudului, care arată la venituri 4.691 florini și la cheltuieli 3.312 florini, iar avere a orașului în bani 17.066 florini și alte bunuri 5.667 florini. Populația la această dată era de 4.000 suflete. Din tabloul bugetelor orașelor ardelene publicat de d. Petru Suciu reiese că Abrudul a avut avere în bani gata mai mare decât Clujul, Turda, Brașovul, Mediașul, Bistrița, Sebeșul-Săsesc; dar nu avea buget mai urcat decât nici una din aceste localități, deși veniturile de altă natură întreceau pe cele ale orașelor Alba Iulia, Dej și Bistrița”, arăta Ion Rusu Abrudeanu.
Aurul a adus Abrudul în legendă
Vremurile de prosperitate au alternat, însă cu anii tulburi ai răscoalelor care au dus la distrugerea de mai multe ori a orașului. Totuși, orașul minier din Apuseni devenise un loc legendar datorită prosperității de care se bucurau numeroși locuitori ai săi și ai satelor din vecinătatea sa, ca Roșia Montană (video) și Bucium.
„Era un timp în care meseriașii și profesioniștii cu grămada alergau din toate părțile la Abrud și la Roșia, pentru că aceste două orașe montane își avea timpul lor cel de aur, când se da băieșilor în loc de cruceri galbeni de aur, când băieșii rivalizau unii cu alții, care dintre ei să livreze aur mai mult la Zlatna. Atunci purta băieșul cizme cu ciucuri și pinteni de aur, iară soția lui strălucea în veștminte cusute cu flori de aur și de argint. În timpul acela se dedaseră oamenii a numai face socotelile cu cruceri, ci numai cu galbeni, pe atunci își sfărâmau capul proprietarii de băi, că ce se facă și ce se întreprinză cu atâta aur? Unul voia să-și acopere casa cu aur, altul să-și pardosească până și curtea cu taleri”, informa Telegraful Român, în 1857.
Abrudul era locul unde sute de localnici preschimbau, la oficiile statului și la angajații acestora, ori la târgoveți, aurul scos din minele învecinate în monede, pentru ca apoi să își poată face târguielile tot aici
„Aurul era – și este și azi – primit la schimb topit sau chiar netopit. Proprietarii de mine, ca și lucrătorii minieri, care mai înstrăinau din când în când și din aurul proprietarilor – căci să nu se uite, că de când e lumea, aurul a fost și este ochiul dracului – după ce puneau mâna pe bani și își cumpărau bucate și alte lucruri trebuincioase pentru casă, se așezau apoi la chef, care de multe ori ținea câte două si trei zile. De aici vorba cântecului, pe care îl auzeam în copilăria mea, acum 50 de ani: Mergem Lunea la oraș, Să venim Joi, mintenaș!”, scria Ion Rusu Abrudeanu.
Târgul aurului din Abrud
Statisticile descoperite de istoric arătau că din 1872 până în 1877, la oficiul de schimb al statului din Abrud au fost schimbate 5.643 de kilograme de aur, cu o valoare de aproape nouă milioane de florini.
Aurul preschimbat în bani fusese extras din 382 de mine, cu munca a 6.613 lucrători, și era măcinat în 9.829 săgeți de șleampuri. Însă rapoartele nu cuprindeau și aurul pe care localnicii care munceau în minele din Munții Abrudului preferau să îl schimbe la alte oficii, din Zlatna, Budapesta, Viena și Kremnitz. În anii ‘20, sute de kilograme de aur continuau să fie tranzacționate de localnici, la Abrud.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, își amintea istoricul care a locuit și a studiat la gimnaziul din localitate (între 1880 și 1884), orașul Abrud nu cunoștea sărăcia, deoarece minele din jurul său aveau o producție îmbelșugată și rentabilă.
„O mulțime de țărani români bine înstăriți, grație aurului ce-l scoteau din mine, aveau trăsuri boierești cu arcuri, trase de cai de rasă, cu care veneau lunea la târg la Abrud ca să schimbe aurul produs în cursul săptămânii. Numai grație bogăției și naturii vesele a populației din munții Abrudului existau prin anul 1880 în micul oraș Abrud, cu circa 3500 locuitori, peste o sută de țigani lăutari, cari toți trăiau bine și erau mulțumiți”, informa Ion Rusu Abrudeanu.
Localnicii erau harnici, dar din cauza ușurinței cu care câștigau banii și a bogatelor mine de aur erau cheflii, amatori de lux și risipitori, își amintea acesta. Și în secolele precedente li se dusese vestea.
„Cronicarii vechi scriu că pe vremea regelui Matei Corvinul, primarul Abrudului când mergea în sărbători la biserică, încălța cizme cu potcoave de aur, imitând pe regele Matei. Tot cronicarii de mai sus spun că pe vremuri trăia la Abrud un locuitor cu numele Anghel, care era atât de bogat, încât în loc de sare, presăra mămăliga cu aur pisat ca nisipul și își cumpăra arme de lux de la cel mai renumit armurier italian cu numele Lazarino Comenazzo. În urmă, după ce și-a pierdut averea în lux și petreceri, pe care le făcea în cârciuma unui anume Gligor, oamenii râdeau de el și îl întrebau: Unde-i pușca Lazarin? E la Gligor pentru vin! Dar pistolul Comenaz? Tot la el pentru vinars!”, arăta Ion Rusu Abrudeanu.
Statul a luat minele localnicilor
Minele de aur din jurul Abrudului au fost naționalizate în primii ani de comunism, iar în anii 2000 au fost închise. Puținii localnici din Abrud care mai muncesc în minerit sunt angajați la Cupru Min Abrud, societatea de stat care gestionează cariera minieră de la Roșia Poieni. Cariera cupriferă - cel mai mare zăcământ din țară (peste 900.000 de tone, conform estimărilor) - a fost deschisă la sfârșitul anilor ‘70 și se află în exploatare.
Centrul orașului Abrud, dominat de cele patru biserici monument - cea mai veche fiind ridicată în secolul al XIII-lea, este mai mult pustiu, iar multe dintre clădirile sale sunt degradate. Aproape fiecare dintre ele păstrează plăcuțe de marmură care amintesc de personalitățile pe care le-au găzduit și de evenimentele importante petrecute aici în trecut.
„Turiștii sunt mai puțini în această perioadă. Este uneori așa de liniște aici, că auzim cum suflă vântul. Vara, mai vin, români, dar și maghiari”, spune o tânără, angajată la unul dintre puținele magazine deschise în centrul istoric al orașului.
Unele clădiri nu mai sunt locuite, iar magazinele din centrul istoric nu prea au clienți, cei mai mulți dintre localnici petrecându-și timpul în cartierele de blocuri ridicate în perioada comunistă.
Orașul Abrud, trecut prin foc de mai multe ori
Unele dintre clădirile și monumentele sale amintesc de evenimentele tulburătoare petrecute aici în secolele trecute. Orașul Abrud a fost scena unor mascare în timpul în zilele Răscoalei lui Horea, de la 1784, și al Revoluției din Transilvania anilor 1848 - 1849.
În secolul al XVIII-lea, la Abrud au avut loc mai multe răscoale. Cele mai cumplite evenimente s-au petrecut între 6 şi 8 noiembrie 1784, când localitatea a fost asediară de oştile ţărăneşti conduse de Cloşca şi Crişan.
„În strigăte înfiorătoare ca acesta, ”să stingem pe unguri ca să nu rămână nici unul”, ţăranii năvăliră în oraş şi pătrunzând în casele ungurilor, îi masacrau unde îi găseau pe strade, în casele lor sau în biserici, devastând concomitent tot ce le venea în cale, spărgând buţile şi vărsând vinul. Bogătaşul ungur Ion „Csany căzu lovit de furia ţăranilor sub amvonul bisericei reformate, unde se refugiase”, relata Ion Rusu Abrudeanu, în volumul “Moţii, calvarul unui popor istoric, dar nedreptăţit” (1928).
Oamenii din Abrud au trimis soli în întâmpinarea cetelor de răsculaţi, pentru a le promite bani şi alimente, dacă vor cruţa oraşul. Iobagii însă nu au vrut să îi asculte, afirmând că toate bunurile Abrudului sunt ale lor. Marea parte a populaţiei a fost cruţată, însă, cu o condiţie.
„Luni, 8 Novembre, ţăranii cari ocupaseră Abrudul publică în mijlocul pieţei că porunca lui Dumnezeu şi a împăratului este că cine nu trece la religia românească şi cine nu se îmbracă în haine româneşti, va fi tras în ţeapă în faţa casei sale sau i se taie capul”, relata Ion Rusu Abrudeanu.
În timpul Revoluţiei de la 1849, trupele lui Avram Iancu sprijinite de localnici au înconjurat Abrudul şi Roşia Montană, unde se aflau trupele insurgenților ungari, conduse de Hatvani. Atacul oștii lui Avram Iancu asupra Abrudului a început în după-amiaza de 9 mai 1849. După o luptă cumplită, trupele lui Hatvani au fost nevoite să se retragă spre Brad.
O parte din populaţia civilă i-a urmat. Urmăriţi de oştile lui Avram Iancu, au fost măcelăriţi, iar oraşul Abrud, unde mai rămăsesără unele trupe maghiare, a fost incendiat.
„Mulţi au fost ascunşi de românii din Abrud în casele lor şi astfel au fost salvaţi. Oraşul luase foc din cauza împuşcăturilor. Acum însă glotaşii înfuriaţi dădură foc celor mai multe case ungureşti. Numărul insurgenţilor morţi, inclusiv unguri abrudeni, se poate evalua fără exagerare la 2.000. Pierderile poporului românesc au fost foarte mici”, scria Avram Iancu, în raportul său ca prefect, publicat în volumul „Luptele românilor din Ardeal 1848 – 1849” (Bucureşti, 1919).
În timpul retragerii din Abrud, maiorul Hatvani a promis că se va întoarce pentru a se răzbuna. Peste o săptămână a avut loc cea de-a doua bătălie de la Abrud, care s-a soldat cu o nouă înfrângere a trupelor sale, din care ar fi pierit peste 2.500 de oameni.
Se încarcă comentariile...
