Legenda stâncii Mărgaia din Apuseni şi legătura cu sărbătoarea Paştelui. Fetele mândre răpite şi transformate în piatră
0
Comuna Lupşa din Munţii Apuseni este ”străjuită” de o stâncă devenită un simbol pentru localnici. Mărgaia are o legendă proprie, care are legătură cu Paştele.
Legenda a fost culeasă de Pamfil Albu, cea mai cunoscută personalitate a comunei şi este transmisă mai departe de fiica acestuia, Monica Rotaru:
Tatăl meu (Pamfil Albu), a avut grijă să trateze nu numai legenda stâncii faimoase din Lupşa, ci şi întreg ritualul ce se desfăşura la Paşte în comună cu mult timp în urmă. Din însemnările sale am extras câteva elemente esenţiale pe care unii le-au uitat, iar alţii nici măcar nu au auzit de ele.
În prima zi, după terminarea slujbei, în biserică, se împărţeau paştele făcute din ''pita de grâu'' peste care se turna vinul adus cu berbintele din regiunea Şard, Ighiu, Ampoiţa etc. Tot poporul mânca din paştele făcute de oamenii bisericii în blidele mari de pământ. Ieşeau apoi în curte unde vestită toaca şi ''tilitul ouălor'' completau armonios acea zi de sărbătoare.
În ziua a 2-a a Paştelor, după slujbă, toată suflarea satului se îndrepta spre Dâmburile Satului de la Lunca, unde fiecare îşi avea locul lui, bătrânii într-o parte, tinerii în altă parte, iar copiii se jucau în locul lor dinainte stabilit. Toţi participanţii aveau îndeletnicirile lor specifice vârstei. Petrecere dura de la ora 2 după masă până se învăluia ziua cu noaptea. Obiceiul a ţinut o lungă perioada de timp, când dâmburile de altădată au dispărut.
Bătrânii jucau cărţi sau ''la inel'', iar copiii aveau jocuri specifice vârstei lor (''la scroafă'', ''la portiţă'' etc), iar tinerii organizau jocul, adică hora la care participau fetele şi băieţii de la 18-30 ani. Feciorii plăteau un ceteraş şi pe cel cu gurduna să le cânte un cântec, după care făceau un cerc mare, mergând unul după celălalt în ritmul muzicii. Urmă apoi invitarea fetelor la joc.
Cele trei stânci ale comunei Lupşa
Aşa era odată, pe Lunca Satului, un joc în care fetele şi feciorii jucau aprins o horă plină de strigături cu o profundă tentă satirică, în care veselia şi bucuria erau la cote maxime. Îmbrăcaţi în frumoasele costume populare lupşenesti, tinerii îşi arătau adevărată măiestrie în mânuirea jocului. În acea atmosfera de entuziasm şi voie bună, la un moment dat îşi fac apariţia din văzduh trei chipuri de feciori, bărbaţi mândru îmbrăcăţi, care se încing şi ei la horă. Nu întâmplător îşi indreaptau privirile asupra a trei fete, trei surori de o frumuseţe rară. Invitându-le la joc, cele trei fete erau mândre de partenerii lor neştiind nimic despre originea lor, neştiind că, de fapt, ei erau zmei. Şi când jocul era mai în toi, cei trei zmei au început să se învârtească împreună cu fetele din ce în ce mai sus, în văzduh, până ce s-au ridicat la înălţimea unui deal, spre care s-au şi îndreptat.
Apropiindu-se, la un semn, s-a deschis o uşă mare de piatră, iar cele trei perechi de tineri au pătruns înăuntru. S-a întâmplat însă un eveniment neaşteptat. Zadia (obiect de îmbrăcăminte-n.r.) din spate aparţinând cele de-a treia fete a fost prinsă de uşa din stâncă şi a rămas în afară mult timp, putând fi văzută de toţi lupşenii. În timp ea s-a transformat în piatră.
Mare jale şi durere au rămas în sufletele familei prin pierderea celor trei fete furate de zmei. Dar că să le rămână numele pomenite pe vecie, părinţii fetelor au botezat cele trei stânci cu numele de Mărgaia, Mărgăiţa şi Mununi, care nu întâmplător simbolizează frumuseţea lor. Analizând legendă Mărgăii se poate trage concluzia că această stanca nu poate fi despărţită de suratele ei Margăiţa şi Mununi, aşa cum şi cele trei surori nu au putut fi separate. Frumuseţea celor trei stânci, simboluruile Lupşei, este egală cu cea a celor trei surori din comună.
Se încarcă comentariile...
