FOTO VIDEO Prima tură oficială pe Autostrada Sebeş - Turda. CNAIR a efectuat recepţia lucrărilor de pe lotul 3
0
O echipă a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost prezentă marţi, 9 ianuarie, pe Autostrada Sebeş-Turda, pentru efectuarea recepţiei finale a tronsonului de 12,5 kilometri dintre Aiud şi Decea.
În cadrul inspecţiei s-a efectuat prima tură oficială pe lotul 3, cu o lungime de 12,5 kilometri, care se întinde de la Aiud la Decea. Oficialii CNADNR sunt prezenţi aici pentru efectuarea recepţiei lucrărilor la acest tronson de autostradă. În urma verificărilor din teren se va întocmi un raport care, dacă va fi pozitiv, va permite deschiderea circulaţiei peste câteva zile.
În decembrie 2017, CNAIR a explicat de ce a amânat deschiderea Autostrăzii Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4. „Pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, unde antreprenor este Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 99%. Cu toate acestea a fost nevoie ca recepţia la finalizarea lucrărilor să fie reprogramată pentru data de 9 ianuarie 2018, deoarece s-au constatat mai multe neconformităţi.
Sursa video: ziarulunirea.ro
Principala problemă identificată este nerespectarea de către Antreprenor a propriului proiect tehnic de construcţie a căilor de rulare pe pod. Un alt element care a făcut imposibilă recepţia lucrărilor este reprezentat de existenţa unor zone cu exces de bitum. Aceste zone sunt foarte periculoase, în special pe timp de ploaie şi în perioada iernii deoarece nu asigură aderenţa minimă a pneurilor la suprafaţa de rulare”, conform CNAIR.

Foto: ziarulunirea.ro
“Recepţia poate să dureze două zile, mai ales dacă apar (noi) probleme şi discuţii între CNAIR şi constructor (Tirrena Scavi). Cerem tuturor celor implicaţi să ajungă la un acord cât mai rapid astfel încât să putem circula imediat”, susţin reprezentanţii Asociaţiei “Pro Infrastructură”, pe Facebook.
Autostrada Sebeş-Turda face legatura dintre Autostrada A1 şi Autostrada A3. Stadiul lucrărilor în decembrie 2017, pe loturi, pentru Autostrada Sebeş-Turda (sursa forum peundemerg.ro, care citează CNAIR):
Lotul 1 (17 kilometri, de la intrarea pe autostradă de la Sebeş până la Pârâul Iovului, ieşire din Alba Iulia) – stadiu lucrări: 39.5% (comparativ, în noiembrie, 39%). Pe acest tronson lucrează Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Proiectul prevede două noduri rutiere Alba Iulia Sud la km 8 şi Alba Iulia Nord la km 16. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. În octombrie 2017, s-a dat autorizarea pentru nodul Alba Iulia Nord (secţiunea B din lotul 1, „Secţiunea B – km 14+000 – km 17+000″). Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor: noiembrie 2019.

Foto: ziarulunirea.ro
Lotul 2 (24,25 km, de la ieşirea din Alba Iulia – Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud, km 17+000 – km 41+250) – stadiu lucrări: 44% (comparativ, în noiembrie, 43,10%). Include nod rutier la Teiuş (km 26). Constructor este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL, cu contract 549.332.493,62 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Termenul de finalizare din contract era 2 octombrie 2016. În 5 aprilie a fost obţinută autorizaţia de construire pe sectoarele 2 şi 3 (km 22+500 – km 25+300; km 26+100 – km 35+000; km 35+000 – km 41+250). Ulterior, în iunie, au fost date autorizaţii pe tot tronsonul. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor, octombrie 2018.

Lotul 3 (12,45 km urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea; km 41+250 – km 53+700) – stadiu lucrări: 99% (comparativ, în noiembrie, 97,50%). Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea. În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire. Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, ianuarie 2018.
Lotul 4 (16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda; km 53+700 – km 70+000) – stadiu lucrări: 94% (comparativ, în noiembrie, 90%). Constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, cu contract de 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3). Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, mai 2018.