Evadări spectaculoase din temniţele Cetăţii Alba Iulia: cum au reuşit să scape 31 de ţărani implicaţi în Răscoala lui Horea şi cum au fugit în munţi
0
Cetatea Alba Iulia a fost în urmă cu secole şi cea mai de temut închisoare din Transilvania. Dintre miile de ţărani închişi aici, unui au reuşit să evadeze. Cea mai spectaculoasă evadare a avut loc în noaptea de 7 august 1785, când 31 de ţărani implicaţi în Răscoala lui Horea au scăpat din carceră şi au fugit în munţi.
După execuţia publică a lui Horea şi Cloşca, pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia, în 28 februarie 1785, în închisorile din Cetatea Alba Iulia au fost aduşi în faţa comisiei austriece de anchetă peste patru sute de deţinuţi. Cei închişi în beciurile fortificaţiei proveneau din toate colţurile Transilvaniei. Pe lista finală a anchetatorilor austrieci figurau 120 de persoane condamnate la moarte.
Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, cei mai cunoscuţi deţinuţi au fost: Popa Constantin din Crişcior; Popa Hagi Crişănuţ din Bistra, om învăţat cunoscut în Munţii Apuseni, ambii condamnaţi la moarte prin tragere în ţeapă; căpitanii Vasile Zgârciu din Abrud şi Iacob Toader din Vidra, condamnaţi tot prin tragere în ţeapă. Pe listă era şi Dumitru Todea, fost jude în Râul Mare (Albac), arestat şi învinuit pentru tulburările iscate cu ocazia târgului de la Cîmpeni din 1782, ţinut în închisoarea comitelui Kemeny de la Galda de Jos, de peste doi ani. A fost condamnat la moarte prin tăierea capului şi a corpului în patru bucăţi şi să se pună în ţepe în localităţile Domeniului Minier de Sus. A mai fost învinuit şi de faptul că l-a sfătuit pe Horea să ducă petiţiile satelor la împăratul de la Viena, procurându-i 400 de florini, bani de drum. Celorlalţi condamnaţi urma să li se taie capul. Fiul lui Horea, Ionuţ, care avea 17 ani, a fost condamnat la un an de închisoare. Toţi condamnaţii au rămas în închisorile de la Alba Iulia, urmând ca împăratul de la Viena, Iosif al II-lea, să aprobe sentinţele.
Planul evadării, pus în aplicare în patru zile
Potrivit istoricului citat, condamnaţii erau scoşi în fiecare zi, sub escortă, şi puşi să muncească în Cetate la curăţenia străzilor, a şanţului Cetăţii şi la alte lucrări. Cum situaţia a devenit tensionată, condamnaţii au hotărât să evadeze. Planul a fost pus în aplicare în patru zile. În timp ce unii cântau şi fluierau, ca să abată atenţia paznicilor, ceilalţi au reuşit să facă o spărtură în zidul Cetăţii, pe lângă o fereastră pe care ziua au reuşit să o mascheze. Prin intermediul unei lăptărese au reuşit să-l anunţe pe parohul Nicolae Raţiu să vină să-i viziteze la închisoare. În ziua de 6 august, condamnaţii i-au împărtăşit preotului taina lor de a evada, cerându-i sfatul. Preotul i-a binecuvântat şi le-a promis că nu va divulga nimănui intenţia lor.
„În noaptea de 7 august 1785, pe la orele 2 din noapte, treizeci şi unu de deţinuţi dintre care douăzeci condamnaţi la moarte au evadat, unul câte unul. Au coborât pe o frânghie improvizată în şanţurile Cetăţii şi de acolo au fugit în pădurea din apropiere. Unii au luat-o spre Zlatna, iar alţii pe valea Mureşului. Evadaţii l-au luat în contra voinţei lui şi pe Popa Hagi Crişănuţ ce avea peste 80 de ani, dar acesta s-a întors dimineaţa în Cetate“, Gheorghe Anghel, istoric.
Vestea evadării deţinuţilor a produs o mare nelinişte în rândul nobilimii şi a funcţionarilor comitatelor şi domeniului Zlatnei. Unii au început să se refugieze în Cetatea de la Alba Iulia de frica reizbucnirii Răscoalei ţăranilor. Emisarii imperiali au primit de la Viena o misiune în regim de urgenţă: să cutreiere satele din munţi şi să anunţe că, dacă condamnaţii se vor întoarce, sentinţele lor vor fi revizuite. În două săptămâni s-au predat 16 condamnaţi, iar până la sfârşitul lunii august 1785 s-au întors toţi. Prin intervenţia împăratului de la Viena, condamnaţii au scăpat de pedeapsa cu moartea, dar s-au „ales“ cu trei ani muncă silnică la lucrări publice.
Cetatea Alba Carolina, „Kufstein-ul“ Transilvaniei
Cercetările istoricilor arată că fortificaţia ridicată de austrieci în Alba Iulia, în secolul al XVIII-lea, a avut rolul de asuprire a românilor transilvăneni. Timp de aproape 180 de ani a fost cea mai severă carceră din Principatul Transilvaniei. Una dintre cele mai autorizate opinii legate de rolul de carceră a fortificaţiei ridicate de habsburgi la Alba Iulia, între 1714-1738, aparţine lui Geoge Bariţiu, în a sa lucrare „Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă“. Reputatul istoric din Transilvania aprecia că Cetatea Alba Carolina era ... „unicul punct fortificat aşa, încât fără posesia aceluia să nu poţi fi sigur de posesiunea ţării întregi”.
În temniţele fortificaţiei austriece şi-au petrecut ultimele zile din viaţă şi conducătorii Răscoalei de la 1784-1785, Horea, Cloşca şi Crişan, după ce au fost prinşi prin trădare. Profesorul Ioan Pleşa apreciază că, în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în celulele Cetăţii numărul deţinuţilor ajunsese la 7.860.
Nu sunt puţini cercetătorii care au făcut o paralelă între Cetatea-închisoare ridicată de austrieci la Alba Iulia, pe spatele iobagilor români, şi Kufstein, fortăreaţa austriacă în care au fost „găzduiţii“ răzvrătiţii de la 1848-1849. (Text scris de NICU NEAG)
Citiţi şi:
VIDEO DOCUMENT ”Ţara Moţilor”, cel mai bun documentar la Festivalul de film de la Veneţia în 1939
Se încarcă comentariile...
