Cum s-a schimbat Oraşul Unirii într-un secol. Istorie la Alba Iulia, din 1918 şi până în 2018
0
Alba Iulia este oraşul care i-a dăruit României identitatea! Aici s-a semnat în 1918 documentul prin care Transilvania s-a unit cu România. Oraşul Unirii avea o cu totul altă înfăţişare în urmă cu 100 de ani, când era un mic orăşel de provincie, cunoscut mai degrabă pentru garnizoana sa, ca oraş militar.
Alba Iulia, Casina Militară, 1 decembrie 1918, ora 12.00. Momentul central al evenimentelor de acum 100 de ani l-a reprezentat citirea a Rezoluţiei Unirii în plenul Adunării de către Vasile Goldiş şi apoi adoptarea ei în unanimitate de către cei prezenţi. Textul rezoluţiei, în zilele noastre gravat pe peretele interior al Sălii Unirii, precizează la punctul întâi că: „Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“
Construită în 1900, clădirea a servit în prima fază a existenţei sale drept cazinou militar, loc de festivităţi şi recepţii al armatei austro-ungare. Întrucât era cea mai spaţioasă şi cea mai somptuoasă clădire din oraş, fost aleasă ca loc de desfăşurare a lucrărilor Marii Adunări Naţionale, în acelaşi timp fiind şi cea mai sigură, pentru a-i primi pe cei 1228 de delegaţi oficiali ai naţiunii române din Transilvania.
La împlinirea unui secol de la Unirea Transilvaniei cu România Sala Unirii rămâne una dintre cele mai importante clădiri din România. Deşi acum nu poate fi vizitată, întrucât se derulează un amplu proiect de restaurare şi reamenajare, ea va fi redeschisă oficial la 1 Decembrie. Momentul ar urma să coincidă cu lansarea celui mai important obiectiv cultural-turistic naţional din România, care va deveni Sala Unirii.
Alba Iulia în 1918
Oraşul Unirii avea o cu totul altă înfăţişare în urmă cu 100 de ani. Era un mic orăşel de provincie, cunoscut mai degrabă pentru garnizoana sa, ca oraş militar. Din cauza amplelor lucrări de construire a fortificaţiei, după 1715, autorităţile austriece, au mutat instituţiile şi puţinele locuinţe ale fostei cetăţi medievale, la estul Cetăţii. Însemnările vremii arată că s-au acordat despăgubiri în bani şi loturi gratuite de pământ, pe care să se construiască. După lucrări de desecare a mlaştinilor şi de aplicare a planurilor de sistematizare, aici s-a închegat în secolele XVIII şi XIX noul oraş. Fortificaţia ridicată de Habsburgi fiind un obiectiv militar era protejată de un teren lat de circa 500 metri, numit spre oraş esplanadă, iar spre câmp deschis glacis. În aceste zone era interzisă construirea de edificii.
Noul oraş Alba Iulia s-a dezvoltat foarte încet, fiind locuit în majoritate de români. La începutul anilor 1900, avea o populaţie de 11.507 locuitori, ocupând locul al 12-lea între oraşele Transilvaniei. Extinderea oraşului în jurul anului 1900 nu depăşea următoarele limite: spre sud, locuinţele nu depăşeau actuala autogară, iar spre vest, strada Traian; spre est, numai strada Mărăşeşti era locuită până la linia ferată, iar spre nord locuinţele orăşenilor ajungeau până la intrarea în strada Mărăşeşti şi până la cimitirul evreiesc.
În Cetate existau trei străzi principale: actuala stradă Mihai Viteazul, strada Unirii şi a Bibliotecii, acum Gabriel Bethlen. La 1918, în incinta fortificaţiei, în zona de sud, mai existau o serie de străzi, acum dispărute: a Franciscanilor, Fortificaţiei, Aurel Vlaicu, Pavilionului, Monetăriei, Arsenalului, Magazinelor. În jurul Catedralei Romano-Catolice exista o stradă care s-a numit a Domului sau Capitlului. Locul de plimbare al locuitorilor oraşului era Aleea Promenadei, situată în jurul Cetăţii şi străjuită, de o parte şi de alta, de o plantaţie de castani şi salcâmi, din care s-au mai păstrat câţiva până în anii 1970.
Locuri ce amintesc de momentul 1918
Casa Velican - aici s-au întâlnit reprezentanţii românilor ardeleni, atât înainte de 1 decembrie 1918, cât şi în zilele ce au urmat. În 2 decembrie, spre exemplu, aici s-a înfiinţat, Consiliul Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei.
Biserica ortodoxă „Sfânta Treime“ din Maieri I- aici s-a ţinut slujba oficială în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918.
Biserica ortodoxă „Sfânta Treime” din Maieri II, atunci greco-catolică – şi aici s-a ţinut slujba oficială în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918
Cimitirul Maieri - în care îşi dorm somnul de veci personalităţi implicate în Unirea Transilvaniei cu România: Florian Medrea-comandantul Gărzii Naţionale de la Alba Iulia, gardă ce a păzit oraşul pe timpul Adunării Naţionale de la 1 decembrie 1918, Dominic Medrea- organizatorul serviciului sanitar pe durata evenimentului; Samoilă Mârza - supranumit „fotograful Unirii”, de la care ne-au rămas imaginile Unirii; Ion Arion- considerat primul „martir al Unirii”.
Gara oraşului - a fost martora venirii participanţilor la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918.
Catedrala Încoronării-este primul şi cel mai important lăcăş de cult ridicat în Transilvania după Marea Unire, devenită veritabil simbol al desăvârşirii Unirii.
Simboluri dispărute
Schimbările din ultimul secol nu au adus, din păcate, numai schimbări în bine. Căci unele simboluri ale oraşului de la 1918 nu mai există, cum este cazul hotelului Hungaria, inaugurat în 1887. Hotelul, amplasat pe latura de apus a Pieţei Oraşului, a fost la acea vreme cea mai impozantă clădire din „Oraş de Jos“. Poziţia centrală şi faptul că îndeplinea toate condiţiile necesare, au făcut ca hotelul să găzduiască numeroase evenimente politice şi culturale. Dar la 30 noiembrie 1918 a găzduit cel mai important moment din istoria României: în restaurantul hotelului, s-au negociat şi stabilit articolele Rezoluţiei Unirii, documentul de căpătâi al Unirii Transilvaniei cu România.
Actul a fost votat a doua zi, 1 decembrie 1918, tot la Alba Iulia, în actuala Sală a Unirii. Deşi era un monument de arhitectură de înaltă ţinută estetică, şi deşi avea o istorie însemnată, hotelul a fost demolat de către edilii anilor ’80 pe motiv că încurca planurile de reorganizare a zonei centrale a oraşului Alba Iulia. Edificiul fiind înlocuit cu un bloc de locuinţe, istoria locului poate fi aflată doar cu ajutorul plăcuţei cu cod QR, montată pe acesta. Astfel, 1 decembrie 1918 rămâne un moment istoric fără precedent pentru Alba Iulia. Căci oraşul, care avea la acel moment numai 10.000 de locuitori şi două hoteluri, a trebuit şi a acceptat să răspundă provocării de a organiza, în doar 10 zile, un eveniment unic, Marea Adunarea Naţională.
Reinventarea unui oraş
Alba Iulia a devenit în zilele noastre o destinaţie turistică de primă mână, reinventându-şi un nou statut după ce fusese perceput ca un banal oraş de provincie, de care se vorbea doar în jurul zilei de 1 decembrie.
Inima istorică a oraşului care „respiră“ în zilele noastre un aer semeţ este Cetatea Alba Carolina, fortificaţia care, deşi a văzut multe în decursul celor trei secole de existenţă, a rezistat cu stoicism atacurilor şi intemperiilor de tot felul. Rezultatele restaurării se văd tocmai în noul potenţial al valorificării sale turistice.
În interiorul cetăţii Alba Carolina se află cea mai mare aglomeraţie din ţară, pe metru pătrat, de monumente emblematice pentru epoci, şi culturi şi civilizaţii diferite, toate clădite în stilul arhitectonic al momentului.
Astfel avem arhitectură militară romană (Muzeul Principia, porţile castrului Legiunii a XIII-a Gemina) şi arhitectură militară de sistem Vauban. Arhitectură religioasă de stil romanic al secolului al XIII-lea şi gotic (Catedrala Romano-Catolică), de stil baroc (Biserica Trinitarienilor, azi Biblioteca Batthyaneum), de stilul neo-brâncovenesc cu elemente eclectice de început de secol XX (Catedrală a Încoronării). Arhitectura civilă cu elemente stilistice renascentiste şi adaosuri baroce (Palatul Princiar, Palatul Episcopal, Palatul Apor), de stil romantic (Clădirea Babilon, actualul Muzeu al Unirii), eclectic (Liceul Majlath, azi corpul C al Universităţii), şi chiar Secession (Sala Unirii). Astfel se demonstrează, că Alba Iulia este un oraş multicultural, profilul său fiind definit de diversele culturi suprapuse şi de un patrimoniu arhitectonic unic, ce se cere descoperit şi redescoperit, chiar reconstituit atât din perspective istorice cât şi din perspective etnice, antropologice, culturale etc.(Text: NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
