Cum au ajuns scrisorile lui Avram Iancu la liderul comunist Petru Groza. Suma încasată de vânzător era echivalentul a jumătate de kilogram de aur
0
Scrisorile lui Avram Iancu au ajuns, în 1949, la liderul comunist Petru Groza. Documentele au fost descoperite în Munţii Apuseni de către istoricul Ioan Lupaş.
La doi ani de la instaurarea în România a guvernului democrat-popular, prin grija prim-ministrului Petru Groza, s-a iniţiat sărbătorirea unui secol de la Revoluţia din 1848. Implicat în organizarea evenimentului, istoricul Ioan Lupaş a folosit momentul pentru a-şi vinde colecţia de documente din vremea Revoluţiei. Este vorba de documente expediate şi primite de către Avram Iancu.
Din lucrarea „Prefectul-general Avram Iancu şi Legiunea Auraria-Gemina“, publicată recent de istoricul Florian Dudaş, aflăm că în calitate de cumpărător a fost prietenul lui Ioan Lupaş, omul politic Petru Groza. Părţile au stabilit, în mai 1948, de comun acord, la buna înţelegere, că, pentru cele 33 de documente din colecţia istoricului, să se achite 99.000 de lei, câte 3.000 lei/bucată, indiferent de mărime, conţinut, valoare. Liderul comunist a achitat jumătate din sumă, în momentul primirii scrisorilor.
În scurt timp, Ioan Lupaş (foto dreapta) este internat la o Clinică din Cluj-Napoca, unde suferă o intervenţie chirurgicală. „Sub presiunea unor împrejurări excepţionale“, la o săptămână după operaţie, istoricul îl ruga pe liderul politic să dispună achitarea tranşei a doua din suma convenită, respectiv 49.000 de lei.
În lucrarea citată este reprodusă corespondenţa prilejuită de vânzarea colecţiei de documente. Scrisorile sunt de un real interes atât pentru desfăşurarea şi încheierea tranzacţiei, cât şi pentru intenţia valorificării ei artistice.
”Îţi reaminteşti de sigur că pentru cele 33 de corespondenţe chirilice din 1848, în cea mai mare parte de provenienţă rustic-ţărănească, stabiliserăm de comun acord câte 3.000 lei de bucată. Am primit atunci numai ½ din suma cuvenită, restul urmând să-mi fie expediat mai târziu. Fii bun, te rog, încredinţează prietinului Gh. Vinulescu restul acesta, îndrumându-l să mi-l transmit cât mai repede la Cluj“, scria Ioan Lupaş în 2 iulie 1948.
Suma încasată, echivalentul a jumătate de kilogram de aur fin
Dintr-o altă epistolă, datată în 10 ianuarie 1949, aflăm că nici la acea dată suma de 49.000 nu fusese achitată. „Îţi dai seama desigur, că împrejurările de acută criză financiară ca cele din timpul de faţă mă silesc aţi adresa în chip stăruitor această cerere deplin îndreptăţită“, motiva istoricul.
O lună mai târziu, în februarie 1949, Lupaş îi mulţumea cordial „fratelui Petre“ pentru achitarea restului de 49.000 de lei. Tot din această epistolă aflăm că istoricul a găsit documentele Iancului în „trei vacanţe de vară cutreierând sate din Apuseni,din 5 judeţe (Alba, Hunedoara, Bihor, Cluj, Turda), la pas, dar şi călare sau în câte o căruţă stricată“. Lupaş povesteşte că a stat de vorbă cu bătrânii satelor pentru a afla informaţii păstrate în tradiţia populară orală, dar şi fragmente de slovă scrisă. Din ultima scrisoare aflăm că, după ce a fost înlăturat din învăţământul universitar, lui Lupaş i s-a stabilit o pensie lunară de 6.000 de lei, circa 40 de dolari.
Interesantă peste timp este şi consistenţa sumei încasată de Lupaş din vânzarea scrisorilor Iancului, raportată la valoarea monedei naţionale a vremii. Istoricul Florian Dudaş apreciază că suma de 99.000 de lei echivala cu 450-500 de dolari. Lupaş îşi putea cumpăra din suma încasată peste o jumătate de kilogram de aur fin. Valoarea scrisorilor vândute era echivalentă şi cu pensia pe un an şi trei luni a istoricului Lupaş.
„Odată ajunse în proprietatea lui Petru Groza, documentele au intrat în arhiva personală a acestuia, păstrându-se la Bucureşti ori la Deva. Ştim că, la scurt timp, potrivit înţelegerii convenite cu Ioan Lupaş, au fost fotocopiate (pare-se în laboratorul Academiei Române), fiind realizate mai multe seturi. O copie a fost donată Bibliotecii Academiei, alta istoricului Ioan Lupaş, iar o atreia copie în arhiva lui Petru Groza“, spune istoricul Florian Dudaş.
Setul lui Lupaş a fost transcris,în cea mai mare parte, de fiica sa în a doua jumătate a anului 1848. După două decenii, în 1967, fiica lui Lupaş, a publicat un număr de 21 de documente din totalul de 33, în „Studii şi cercetări de Istorie Modernă“. Autoarea a indicat drept sursă Biblioteca Academiei Române, făcând precizarea că originalele se păstrează la Muzeul din Deva, cu toate că, în realitate, se găseau în arhiva lui Petru Groza.
În lucrarea istoricului Florian Dudaş sunt transcrise toate cele 33 de documente priimite sau expediate de către Avram Iancu în vremea Revoluţiei de la 1848-1849.
Scrisori din vremea Revoluţiei de la 1848
Reproducem, mai jos, două dintre scrisorile Iancului cumpărate de Petru Groza:
„Iubite părinte,
După primirea orânduielii aceşteia, îndată să scrii pe toţi ficiorii din parohia dumitale, de la 18 ani până la 50 de ani, cu cea mai mare luare de seamă, să nu se facă ceva mişălătate pe cum până acum se făcea, cu grabă să se facă conscripţia aceasta şi să se trimităn în jos“ , se spunea în scrisoarea trimisă preotului din Bistra, de către prefect-generalul Avram Iancu şi maiorul Nicolae Corcheş, în 12 februarie 1849.
Avram Iancu a fost conducătorul Revoluţiiei de la 1848 - 1849, în Transilvania
Într-o altă scrisoare, datată 15 februarie 1849, Alexandru Iancu din Vidra îi scria fiului său şi maiorului Nicolae Corcheş despre garda ce păzea casa părintească a prefectului general.
„Fiule, Prefecte Avrame şi Domnule Maior! Prin această scri(soa)re eu vă înşti(i)nţez despre porunca data de Domnia Voastră ca să fie totde(a)una 10 puşcaşi păzitori de casa dumital(e). Ţ-aduc aminte că dentr-aceştia 10 străji 2 străji s-or luat întie Boglea Ionuţ a Puchi(i), care acestea 2 (st)răji din început în tot ceasul o…cei mai întie păzitori de casă...şi ziua şi noaptea. Acum văd că b(ătrânii) satului porunca Dumitale or stricat şi i-or luat şi eu am rămas fără străji.Eu, în porunca bătrânilor nu m-am pus, ce i-am slobozit şi le-am poruncit să m(eargă) în jos până va da faţă cu Domnia Voastră. Eu tare m-am necăjit auzind în toată ziua trimitandu-mi unguri(i) vorbă de la Hălmagiu ca să-i aştept, că vreau să mă caute,şi văd că rămân fără străji tocma(i) în vremea cea mai de lipsă,că neaua de la munte s-o înmoiat şi cum va îngheţa pot să vină ca vara. Ba, aceştia 2 feciori tot nu-s vre(d)nici de a fi cătane, că Todor n-aude mai nimic, Ionuţ de 2 ani este tot beteag pe cum doftorul îl va vedea. Puşti au amândoi.“ Alexandru Iancu, tatăl „Crăişorului munţilor“
Cine a fost Petru Groza
De ce ar fi fost interesat Petru Groza de scrisorile Iancului? Liderul comunist se trage dintr-o familie ce are puternice legături cu lumea bisericească, dar şi cu politica. Străbunicul său, Simion Groza, era faimos tribun al lui Avram Iancu, prezent în 1849 la bătălia cu ungurii de la Dupăpiatră, Hunedoara. Bunicul şi tatăl au fost preoţi. Adam Groza, părintele său, a fost membru în Partidul Naţional Român şi era binecunoscut în epocă pentru naţionalismul activ. Educat la şcoli din Ardeal, Germania şi Ungaria, Groza a rămas, în decursul vieţii, ataşat de meleagurile natale, stabilindu-şi vatra la Deva, sub dealul Cetăţii.
Petru Groza a fost avocat, proprietar de moşii, fabrici, bănci, mori, uzine de electricitate, ministru în maimulte guverne. A condus guvernul între 1945-1952, după care a fost Şeful statului până în 1958. (Articol scris de NICU NEAG)
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
