Care sunt cele mai periculoase zone din Alba. Infracţionalitatea în oraşe este dublă faţă de mediul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politistii investigeaza anual peste 10.000 de sesizari de infractiuni
Politistii investigeaza anual peste 10.000 de sesizari de infractiuni

Cele mai periculoase locuri din Alba se află în oraşe. Din punct de vedere statistic, aproape 70 la sută din numărul total al infracţiunilor au loc în localităţile urbane. În anul 2014 au fost înregistrate la nivelul judeţului un număr total de 11.116 sesizări de infracţiuni, cu 4,2% mai puţine faţă de anul 2013.

Raportat la anul 2014, în Alba au avut loc 7.598 de infracţiuni în mediul urban şi 3.518 infracţiuni în localităţile rurale. Cele mai multe infracţiuni au fost sesizate în Alba Iulia, localitatea cu cei mai mulţi locuitori din judeţ. În reşedinţa judeţului, cea mai periculoasă zonă este cea a cartierului Cetate, unde au loc cele mai multe infracţiuni stradale sau de altă natură. Aici sunt concentrate cele mai multe localuri publice cu program nocturn şi majoritatea magazinelor din oraş. O altă zonă predispusă la un număr mai ridicat de infracţiuni este la marginea oraşului, unde se află şi cartierul locauit de romi. După Alba Iulia, cele mai ”periculoase” oraşe sunt Sebeş, Aiud şi Cugir. 

Potrivit bilanţului IPJ Alba, în 2014, după mediul în care au fost comise infracţiunile, se constată scăderi cu 2,2% a infracţionalităţii sesizate în mediul urban şi cu 8,3% în mediul rural. În anul 2014, numărul infracţiunilor descoperite în flagrant a fost de 1.272. De asemenea, anul trecut au fost constatate 36 de infracţiuni grave comise cu violenţă. Au fost înregistrate 3 infracţiuni de omor, 11 de tentativă de omor şi 12 de vătămare corporală gravă. Mai mult de jumătate din aceste infracţiuni au avut loc tot la Alba Iulia.

Peste 3.000 de infracţiuni în domeniul economico-financiar

Potrivit poliţiei, infracţiunile de mare violenţă au fost comise în mod spontan, în majoritatea lor pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, în anturajul apropiat sau familie. Infracţiunile contra patrimoniului (5.213) reprezintă 39,7% din totalul infracţiunilor constatate la nivelul judeţului Alba. Furturile reprezintă cel mai important segment infracţional al acestei categorii (58,7%). Au fost înregistrate, de asemenea, 26 de infracţiuni de tâlhărie. Pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, prevenirea şi combaterea furturilor de obiecte de cult, protejarea siturilor arheologice şi monumentelor istorice, în cursul anului 2014 au fost înregistrate 16 dosare penale şi soluţionate 8, în cadrul cărora au fost cercetate 18 persoane. 

În domeniul economico – financiar, poliţiştii au constatat 3.165 infracţiuni, pentru care au fost sau sunt în curs de cercetare 911 persoane. În anul 2014, poliţiştii de investigare a fraudelor au soluţionat 1.220 de dosare şi au organizat acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale, dintre care două de amploare, cu percheziţii în 9 judeţe. Au fost sesizate 301 infracţiuni stradale, reprezentând 2,7% din totalul infracţiunilor. Dintre acestea 95% au fost comise în mediul urban, iar 5% în mediul rural. Cele mai multe sesizări de infracţiuni stradale privesc furturi din auto şi de componente auto. 

Autostrada a scăzut numărul accidentelor şi al morţilor

În domeniul circulaţiei rutiere, a scăzut numărul accidentelor grave cu 10 (de la 155 la 145), al decedaţilor cu 7 (de la 27 la 20), al răniţilor uşor cu 2 (de la 78 la 76) în vereme ce numărul răniţilor grav cu 3 (de la 149 la 152). Principalele 4 cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum, nerespectarea distanţei dintre vehicule, traversarea neregulamentară şi neacordarea de prioritate vehiculelor. Pe DN1 şi DN7 s-au produs 18 accidente, soldate cu rănirea gravă a 19 persoane şi rănirea uşoară a 20 persoane, iar pe autostrada A1 s-au produs 2 accidente grave de circulaţie soldate cu 1 decedat şi 3 răniţi grav. În total, au fost constatate 956 de infracţiuni, din care 511 la regimul circulaţiei şi 445 de altă natură.

Pentru conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală au fost constatate 186 infracţiuni, iar pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau fără permis, au fost constatate 212 infracţiuni. S-au aplicat 52.634 contravenţii, iar pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 23.321 contravenţii, din care 117 cu viteza de peste 50 km/h. Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 2.928 permise de conducere şi au fost retrase 1.548 certificate de înmatriculare. 

VIDEO Jaf la o sală de jocuri de noroc din Teiuş. Un bărbat mascat a lovit o angajată şi a fugit cu o sumă de bani

Pe cine „urmăresc” internaţional poliţiştii din Alba: interlopi, oameni de afaceri celebri, traficanţi de persoane. Unii dintre ei, activi pe Facebook

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite