Zeci de mii de piese contrafăcute de Dacia şi Renault, distruse | adevarul.ro

Zeci de mii de piese contrafăcute de Dacia şi Renault, distruse

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Zeci de mii de piese şi ambalaje contrafăcute, purtând siglele Dacia şi Renault, care au fost confiscate de autorităţile vamale, vor fi distruse, a anunţat Serviciul de relaţii cu presa al societăţii Automobile Dacia.

Cele 14.980 de seturi de plăcuţe de frână şi 28.500 ambalaje purtând inscripţia "Dacia", precum şi 19.500 de ambalaje cu inscripţia "Renault" au fost reţinute, la începutul lunii septembrie, în portul Constanţa Sud de reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.

"După analizarea şi testarea de către specialiştii Dacia a placuţelor de frână descoperite şi a ambalajelor, s-a ajuns la concluzia că acestea sunt contrafăcute şi încalcă un drept de proprietate industrială, prin utilizarea ilegală a mărcii Dacia, al cărui titular exclusiv este SC Automobile Dacia SA. În plus, piesele nu respectă caracteristicile tehnice, de calitate a materialului şi de dimensionare şi nici marcajele specifice pieselor de origine Dacia. Plăcuţele de frână au fost verificate de specialiştii de la Automobile Dacia, testele de uzură demonstrând că distanţa şi timpul de frânare al vehiculelor echipate cu piesele contrafăcute sunt practic duble faţă de vehiculele echipate cu piese de origine", se precizează în comunicatul de presă remis de SC Automobile Dacia SA.

Potrivit sursei citate, piesele şi ambalajele contrafăcute urmează să fie distruse, după încheierea procedurii juridice demarate în acest caz, sub supravegherea unei comisii formate din reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Vămilor în calitate de deţinători, ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi a specialiştilor societăţii Automobile Dacia.

Grupul Renault recomandă tuturor clienţilor utilizarea pieselor de schimb de origine, comercializate prin reţeaua de reparatori agreaţi Dacia şi Renault, create după un caiet de sarcini bine definit de producător şi care îndeplinesc standarde înalte de calitate, inovaţie, design şi protecţia mediului.

Top articole

Partenerii noștri