Interviu VIDEO Cristian Preda: „Şi Emil Boc ar putea fi de acord cu alt premier”

Cristian Preda crede că un prim-ministru afiliat politic este de preferat unui independent şi că PDL ar putea găsi în interior o altă variantă de şef de guvern, convenabilă pentru toţi

Tocmai le-a oferit colegilor săi PDL-işti 35 de idei menite să reaşeze dezbaterea din cadrul partidului pe teme de interes naţional. Ştie şi faptul că nu şi-a făcut fani criticând clientela politică a democrat liberalilor. Este Cristian Preda, care, alături de Monica Macovei şi de Sever Voinescu, vrea să genereze un curent reformator în PDL. Deşi sorţii par a nu-i fi deloc favorabili, Cristian Preda încearcă - precaut, ce-i drept! - a se apropia de câmpul de luptă al „greilor" Emil Boc şi Vasile Blaga.

Citiţi şi:

Berceanu către PDL: Judecaţi după capul vostru, nu al lui Băsescu!

Baconschi doreşte schimbarea denumirii şi emblemei PDL

Grupul Macovei-Voinescu-Preda şi-a lansat moţiunea pe bloguri

Până la 14 mai, atunci când „suflarea PDL-istă" îşi va (re)alege liderul, Cristian Preda mai are timp să-şi definitiveze strategia. În orice caz, invitatul „La masa Adevărului" din această săptămână vorbeşte desluşit despre necesitatea recredibilizării guvernului şi, implicit, a partidului. Cum anume îşi imaginează că s-ar putea întâmpla asta veţi afla în rândurile de mai jos.

CARTE DE VIZITĂ

- S-a născut la 26 octombrie 1966, la Bucureşti.
- A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti (1991).
- Doctor în ştiinţe politice la „Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales" din Paris (1998).
- Fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti.
- Consilier al Preşedintelui României (1999-2000).
- Comisar guvernamental pentru francofonie şi secretar de stat în MAE (septembrie 2005).
- Consilier prezidenţial (2007-2009).
- Europarlamentar PDL (din 2009).

„Problema e că sunt promovaţi clienţi politici"

„Adevărul": Speraţi să câştigaţi preşedinţia Partidului Democrat Liberal?

Cristian Preda: Da, nu se va pune problema în aceşti termeni. Ceea ce sper eu este ca, urmare a Convenţiei din 14 mai, Partidul Democrat Liberal să aibă resurse pentru a gestiona guvernarea. Suntem partidul cel mai important la guvernare din 2008, avem un orizont de timp reprezentat de alegerile de la anul, când se încheie mandatul actual şi cred că trebuie să găsim nişte resurse de idei.

Credeţi că există în PDL acea masă critică necesară promovării moţiunii pe care aţi conceput-o alături de Monica Macovei şi Sever Voinescu?

Sever Voinescu (în prim-plan) şi Monica Macovei (dreapta) sunt coechipierii lui Cristian Preda în demersurile de reformare a PDL  FOTO: MARIAN ILIESCU

Nu, în mod cert nu, asta este foarte clar şi am înţeles-o foarte bine. Nu vă ascund acest lucru. Sigur că nu e uşor să afli astfel de lucruri, nu e plăcut, însă asta este şi o provocare pentru noi. Cred că trebuie să găsim nişte modalităţi prin care ideile noastre să fie difuzate, să fie împachetate. Poate că felul în care le-am prezentat uneori n-a fost cel mai convingător. Partidele politice sunt maşinării care nu sunt uşor de condus.

Problema de fond este că baza PDL e foarte puţin sensibilă la o schimbare radicală.

Mie îmi place să fiu la bază.

Sunteţi perceput ca fiind în altă zonă, într-una elitistă...

Da, pentru că aici se suprapun două lucruri. E vorba de faptul că nu am avut, eu personal, o experienţă tipică pentru partidele româneşti. Adică n-am început, cum se spune, lipind afişe.

Dar poate nici nu este cazul să se întâmple lucrul acesta cu toată lumea...

Da, sigur, dar există şi o asemenea carieră. Peste tot în lume există cariere care sunt construite în acest fel. Oameni care încep totul în partid.

De la organizaţia de bază.

Da. Eu am început altfel. Pentru că mi-am construit o viaţă profesională, un destin, urmându-mi vocaţia la Universitatea Bucureşti. E adevărat că, în acelaşi timp, şi asta sigur că face diferenţa în raport cu acest parcurs normal într-un partid, am lucrat cu preşedintele ţării. Şi cu preşedintele Băsescu am lucrat, şi cu preşedintele Constantinescu acum un deceniu. Am făcut o carieră în Ministerul de Externe, am lucrat doi ani ca secretar de stat, pe urmă am continuat în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, de doi ani aproape sunt în Parlamentul European. Trebuie spus că e o carieră atipică...

Atipică pentru România. La noi lipitorii de afişe vă cam „iau faţa"...

Bun, dacă ar fi doar lipitorii de afişe, n-ar fi rău, pentru că sunt oameni stimabili, care încep de foarte tineri şi care se profesionalizează în partide. Problema e, din nefericire, că sunt promovaţi clienţi, adică oameni care susţin cu bani carierele altora, campaniile altora şi care pe urmă sunt răsplătiţi, fără să aibă competenţe, cu posturi în care trebuie să ia decizii.

Sau sunt răsplătiţi prin atribuirea de contracte publice...

Lucrurile sunt la fel de grave în ambele cazuri.

Nu v-aţi făcut prieteni afirmând chestiunea aceasta...

Preda şi Elena Băsescu fac parte din acelaşi grup politic european FOTO: MARIAN ILIESCU

Da, nu mi-am făcut prieteni, dar lumea ştie acest lucru. E absolut stupind să încerci să ascunzi această tară profundă a lumii noastre publice, în condiţiile în care eu mă revendic de la o viziune liberală. Cred că trebuie făcută o separaţie clară între această lume a afacerilor şi lumea politică. Asta nu înseamnă că oamenii de afaceri nu trebuie să aibă foarte clar reprezentate interesele şi să nu îşi asume interese proprii. Departe de mine gândul ăsta! Sunt pentru o lume a oamenilor de afaceri solidă, care trebuie respectată, trebuie înţeleasă, ale cărei interese să fie reprezentante într-un mod inteligent la nivelul clasei politice. Deci, departe de mine un discurs de stânga împotriva lumii de afaceri. Ceea ce cred că nu trebuie să încurajăm este această confuzie nesănătoasă.

Între politică şi afaceri...

Da, respectiv atunci când cineva nu face nici una, nici alta şi e un client răsplătit, mimând că face bussiness. Totuşi, eu cred că şi lumea afacerilor şi lumea politică ar câştiga foarte mult de pe urma acestei separaţii şi de pe urma respectului reciproc.

Problema e, din nefericire, că sunt promovaţi clienţi, adică oameni care susţin cu bani carierele altora, campaniile altora şi care pe urmă sunt răsplătiţi cu posturi.

„Ne opresc oamenii pe stradă şi ne spun: «Nu e bine!»"

Europarlamentarul Cristian Preda afirmă că încăpăţânarea Puterii de a nu dialoga cu Opoziţia nu face bine guvernării

Va plăti PDL un preţ piperat la alegeri sau lucrurile se vor ameliora pe parcursul campaniei electorale, aşa cum s-au ameliorat deseori - cu mită electorală?

Nu cred că trebuie să uităm - aici nu e vorba de solidaritatea cu colegii, ci e vorba de o constatare pe care oricine o poate face - că, din 2008 încoace, Europa a traversat o situaţie grea, în general. Deci noi nu ne-am singularizat. La un moment dat, doar Polonia era dată ca exemplu, şi pe bună dreptate, pentru că a fost o excepţie. A fost ţara care a suferit cel mai puţin de pe urma crizei. Noi am fost în curentul general din Europa şi asta pentru că depindem foarte mult de Uniunea Europeană. De pildă, exporturile. Era inevitabil să suferim...

Dar nici n-am luat măsurile corespunzătoare.

Da. Din păcate, la noi se intră adesea într-o filosofie a soluţiei unice care nici nu se mai discută cu ceilalţi. În al doilea rând, efectele măsurilor luate de guvern nu s-au vădit atât de repede precum ne aşteptam. În diferite momente noi am promis o redresare iminentă şi de fiecare dată a trebuit să corectăm şi să spunem că mai durează. Asta, sigur, a creat neîncredere. Oamenii te iau ca pe un soi de meteorolog care anunţă ploaie şi deodată te trezeşti cu caniculă. De fapt, e mult mai complicat decât atât. Lumea este neîncrezătoare şi vedem asta în sondaje. Este evident şi în contactul cu oamenii. Ne opresc oamenii pe stradă, şi pe mine, şi pe alţi colegi şi ne spun, unii cu un limbaj foarte apăsat, alţii mai decent: „Nu e bine!"

Cetăţenii care vă opresc pe stradă fac vreo diferenţă între membrii marcanţi ai PDL sau vă judecă „la grămadă"?

De multe ori nu fac nicio diferenţă. E costul pe care-l plătim ca oameni politici. Trebuie să fim, într-o anumită măsură, solidari cu ceilalţi. Nu putem spune tot timpul: „Problemele vin de la alţii, duceţi-vă la Guvern!" Mai ales că nu se intră aşa uşor la guvern... În al treilea rând, 2011 este prin excepţie un an fără alegeri. Anul 2012 va avea două runde de alegeri, dacă nu se întâmplă nimic între timp - locale şi mai apoi parlamentare. Alegerile locale vin primele şi, dacă vă uitaţi în trecutul nostru politic, partidele de la guvernare sunt în mai mică măsură penalizate pentru ceea ce au făcut. Şi în 2004, şi în 2000 şi în 1996, cei care erau la guvernare n-au plătit atât de mult pentru erorile făcute, dar au plătit la alegerile legislative.

Poate că la alegerile locale n-au plătit „preţul corect" pentru că s-au folosit de mita electorală de care amiteam...

Acum se mai întâmplă însă ceva. Spre deosebire de anii '90, s-a produs o modificare importantă în mecanismele politice. Am în vedere faptul că alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se vor face pentru ambele structuri parlamentare, iar dacă va fi o singură Cameră nu va mai fi decât o rundă de alegeri.

E foarte puţin probabil.

E o ipoteză. Colegiile electorale sunt uneori ceva mai mari decât primăriile, alteori sunt ceva mai mici decât primăriile - avem la Bucureşti 29 de colegii. În ţară, în general, oamenii văd deputatul ca pe un primar ceva mai mare, mai important. Şi atunci se intră în logica unui scrutin foarte local, un scrutin situat în imediata proximitate. Ceea ce va însemna, de fapt, un alt tip de alegere. S-a deplasat interesul de la scara naţională, la scara locală, dacă nu chiar foarte locală. Riscăm să pierdem dimensiunea naţională a politicii. Noi trebuie să facem politică având în vedere întregul comunităţii. Nu suntem în Parlament pentru a reprezenta o anumită comunitate pe care primarii trebuie s-o gestioneze.

E o confuzie riscantă a unora...

Oamenii, din păcate, n-au fost ajutaţi să înţeleagă că e nevoie de politică la scară naţională. Aceasta trebuie să însemne definirea unui interes al întregii comunităţi, nu interese mici prin care toţi ceilalţi sunt defavorizaţi.

Riscăm să pierdem dimensiunea naţională a politicii. Nu suntem în Parlament pentru a reprezenta o anumită comunitate pe care primarii trebuie s-o gestioneze.

„E mai comod să intri în campanie cu găleata"

Preda spune că „greii“ PDL nu vor să apară la televizor

Cum credeţi că ar trebui să se facă politică de acum încolo?

Eu cred că avem nevoie de o dimensiune naţională a politicii. Nu putem să ne gândim că Parlamentul e o simplă alăturare a unor primari ceva mai solizi. Restaurarea demnităţii politice trece prin această definire a unui interes naţional. Asta nu înseamnă o viziune a politicii bazată pe ura faţă de străini sau pe intoleranţă. Politica naţională înseamnă politica pentru întreaga comunitate românească.

Nu vi se pare totuşi că am pierdut din vedere, mai ales în ultimii ani, proiectul naţional al statului român?

Da! Pentru că, vedeţi, am pornit de la o interpretare - nu mă feresc s-o spun - populistă a acestei schimbări a tipului de scrutin. Lumea a vrut să se personalizeze relaţia dintre alegător şi ales, considerând că alesul trebuie să fie întotdeauna lângă cetăţean. Ceea ce, în realitate, nici nu se întâmplă. Sunt unii aleşi care nu trec vreme de patru ani prin propriul colegiu. S-a uitat că Parlamentul României este Parlamentul întregii Românii, nu Parlamentul minicolegiilor care au fost desenate. Se resimte acest lucru. Neîncrederea în politicieni a sporit în această perioadă. Uitaţi-vă că şi participarea la vot a scăzut.

Începem să ne punem semne de întrebare asupra utilităţii scrutinului uninominal la parlamentare...

Da, pentru că e un risc şi pentru politicieni. Dacă un politician s-ar duce în colegiul său şi ar ţine un discurs strictamente naţional, ar fi privit ca un extraterestru. Lumea spune: „Bun, de ce nu faci parcări?" S-a întâmplat. Mi-au spus mulţi politicieni că, în campania pentru legislative, lumea întreba: „De ce nu faci, domnule, parcări?" Păi parcările nu sunt în ograda Parlamentului. Şi un parlamentar nu trebuie să se ocupe de parcări sau de luatul gunoiului.

Nici politicienii nu s-au preocupat să le explice foarte bine oamenilor ce are de făcut parlamentarul.

E mai comod să intri cu găleata şi cu brichetele sau cu mici alte prostii, să le iei ochii unora care sunt mai puţin învăţaţi. Din păcate, mobilizarea la vot se face pe aceste canale. Cei care sunt educaţi, autonomi, nu mai vin. Ca urmare, s-a dus foarte jos acest nivel al politicii.

Restaurarea demnităţii politice trece prin această definire a unui interes naţional.

„O schimbare de premier are ca ţintă şi recredibilizarea partidului"

Schimbarea premierului ar recredibiliza actuala guvernare sau ar fi percepută doar ca o acţiune de imagine?

Lucrurile sunt legate, în mare măsură, de ceea ce se va întâmpla la Convenţia Naţională. Premierul a anunţat că doreşte să intre în competiţie. Altfel, sigur că au existat perioade în care schimbarea premierului a dus la o recredibilizare a politicii guvernamentale. În primul rând sub premierii tehnocraţi, independenţi, în momentul numirii lor. Îi am în vedere aici pe Theodor Stolojan, în 1991, pe Mugur Isărescu, în 1999. Asemenea intrări ale unor oameni care nu erau angajaţi politic au schimbat percepţia asupra Guvernului, dar nu şi asupra partidelor care au imaginat aceste schimbări. PNŢCD, atunci când a acceptat numirea lui Mugur Isărescu, a fost destul de dezorientat şi până la alegerile din 2000 nu şi-a regăsit suflu. De atunci încoace e într-o poziţie marginală. Alteori, schimbarea de premier s-a făcut cu un premier politic. Mă gândesc aici la schimbarea lui Victor Ciorbea cu Radu Vasile. De ce spun aceste lucruri? Pentru că, evident, o schimbare de premier are ca ţintă şi recredibilizarea partidului sau a partidelor care susţin guvernul. Nu putem să ascundem faptul că se ia în seamă şi posibilul impact asupra imaginii partidului politic. Mai e un element important pe care aş vrea să-l numesc. Vedeţi dumneavoastră, din 1996 încoace, toţi cei care au organizat alegerile au intrat apoi în Opoziţie. Asta după ce multă vreme a existat o cultură a compromisului şi a toleranţei în raport cu cei care organizau alegerile.

Era într-un fel explicabil. Erau „la butoane", cum se spune.

Da, dar aşa a început şi epoca noastră postdecembristă. Cei care le-au organizat au câştigat şi în 1990, şi în 1992. Din 1996 încoace, noi am intrat într-o cultură a alternanţei democratice. Cei care s-au aflat în situaţia de a fi guvernanţi, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, au intrat în Opoziţie. Asta, sigur, pentru mine ca membru al Partidului Democrat Liberal nu sună bine. Pentru că nimeni nu-şi doreşte să treacă în Opoziţie.

E inevitabil, totuşi.

Ştiu. Sigur că există această logică intimă, profundă a Puterii...

Nu vi se pare că actuala Opoziţie îşi cam doreşte... Opoziţia, în contextul actual?

Există acest element. Pentru că nu sunt convins că partidele care alcătuiesc acum Opoziţia şi-ar asuma vreo responsabilitate. De altfel, preşedintele i-a tot invitat la consultări şi nu se duceau. Ba găseau un pretext, ba se duceau şi pe urmă spuneau: „Ce rău că am mers acolo!" Acum nici nu se mai pune problema consultării cu aceste partide. Şi există o separaţie cum nu cred că a existat în trecut - poate în perioada '92-'96 între CDR şi PDSR de atunci -, există o separaţie foarte netă între Putere şi Opoziţie. Asta nu cred că face bine. Eu vin şi din experienţa Parlamentului European unde, în general, politica e concepută mai degrabă sub semnul compromisului. Acolo, dialogul duce la un compromis rezonabil, nu la un compromis compromiţător. Noi negociem luni de zile pentru a găsi formule care să întrunească poziţia cât mai multor grupuri politice.

Există o separaţie cum nu cred că a existat în trecut între Putere şi Opoziţie.

„Blaga nu se percepe ca un om depăşit"

Cine e de vină pentru că în România nimeni nu mai dialoghează?

Am intrat într-o cultură a refuzului oricărui compromis, a ostilităţii mascate, şi de o parte, şi de cealaltă. Aici nu e cineva mai răsărit decât ceilalţi. Şi noi, cei de la Putere, suntem foarte ostili celor din Opoziţie şi nu găsim nimic bun la ei, au numai cusururi. Şi ei procedează la fel. Asta ne duce într-o situaţie în care suntem obligaţi să negăm tot ce-au făcut cei de dinainte. Dacă ne uităm, totuşi, din '90 încoace, s-au întâmplat nişte lucruri, fie şi „măruntul" fapt că am intrat în Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că nu sunt conştient de faptul că unii o duc greu. Dar o duc greu şi din cauza acestui stil de politică. O politică în mai mare măsură orientată către compromis, care să însemne acoperirea cât mai multor interese ale societăţii, ne-ar face bine.

Se înţelege chestiunea aceasta în cadrul PDL?

Sunt experienţe şi experienţe. Sunt unii care au experienţă guvernamentală semnificativă dar care se simt ei înşişi depăşiţi, sunt oameni de bună credinţă.

Spre exemplu?

N-o să dau exemple.

Domnul Vasile Blaga?

Nu, nu-i vorba de Blaga. E vorba de alţii, care se percep ei înşişi. Blaga nu se percepe ca un om depăşit. Dar sunt oameni de valoare.

Se văd depăşiţi de evenimente?

Da. Spun: „Sunt deja prăfuit şi nu mai am energie, nu mai am resurse!" În general noi nu prea ştim ce să facem cu experienţa politică acumulată. Şi iarăşi e valabil pentru multe partide. Excepţia este Ion Iliescu, care este „exploatat", „folosit" în cadrul PSD. Dar e mai degrabă o excepţie. Restul oamenilor politici care au acumulat o experienţă ca preşedinţi sunt marginalizaţi, nu sunt utilizaţi. Preşedintele Emil Constantinescu, cu care eu am lucrat, e mai degrabă exploatat mediatic decât politic. Nu e cineva care în lumea românească să se inspire din experienţa sa. Ca preşedinte faci, evident, şi unele erori. Şi poate că toţi preşedinţii, toţi prim-miniştrii au făcut erori. Nu cred c-am avut pe vreunul perfect. Dar, în acelaşi timp, acumulezi un tip de experienţă de care e nevoie. Din păcate, ştim prea puţin să ne orientăm către asta.

Noi nu prea ştim ce să facem cu experienţa politică acumulată. Excepţia este Ion Iliescu, care este „exploatat", „folosit" în cadrul PSD.

„Nu suport să mă uit la anumiţi colegi"

Această logică a conflictului a fost cultivată în politica românească şi de către preşedintele Traian Băsescu. Dumneavoastră, susţinător al negocierii, păreţi atipic pentru PDL...

Poate, probabil. Poate că e importantă această experienţă a Parlamentului European care este o experienţă a unui tip de democraţie consensuală. Acest tip de democraţie caută un compromis cât mai larg pentru că vrea să reprezinte cât mai multe interese şi nu să separe societatea, s-o divizeze.

Să genereze clivaje...

Poate, din când în când, e bine să ne punem problema şi ce anume ne uneşte, ce anume ne adună, nu doar ce ne separă. Nu vă ascund că-mi pun şi eu problema din perspectiva legăturii mele cu Partidul Democrat Liberal. Pentru că e adevărat că de multe ori eu însumi am privilegiat rupturile, separaţiile, distincţiile, diferenţierile. Asta m-a pus pe mine însumi - o spun autocritic, dacă-mi îngăduiţi - în situaţia de a nu vedea totuşi că există experienţă, că există oameni de bună-credinţă. Din păcate, unii nu sunt cunoscuţi sau nu ies la suprafaţă.

Dar imaginea PDL e cu totul alta. Sunt promovaţi, din nefericire, oameni de un nivel foarte scăzut, mai ales la posturile de televiziune. Asta ca să ne exprimăm elegant...

Da. Unora le-am şi spus direct şi, din fericire, n-au mai apărut pe urmă. Măcar asta am făcut şi eu.

Alţii nu v-au ascultat...

Da. Asta se întâmplă şi pentru că unii dintre liderii cu experienţă, şi unii dintre liderii care vorbesc bine nu prea vor să se ducă, nu vor să se irosească, consideră că se epuizează.

Sau nu vor să se expună...

Da. Din diverse motive nu merg. Atunci sunt alţii care îşi doresc, care sunt ambiţioşi, care fac un calcul de notorietate. Îşi spun că nu strică să câştigi în notorietate chiar dacă, uneori, vă spun sincer, eu însumi nu suport să mă uit la ei. Mai bine închid televizorul. Realmente, sunt oameni care n-ar trebui să apară. Cu atât mai mult cu cât, în societăţile occidentale, personalul politic - adică grosul celor care fac politică activă - are o educaţie peste medie. Asta se întâmplă şi în Franţa, şi în Marea Britanie.

Acolo există un mecanism de selecţie internă.

Există un mecanism, există o tradiţie. Vedeţi, noi aveam această tradiţie. Până la Al Doilea Război Mondial - şi în epoca de la sfârşitul secolului XIX şi în prima parte a secolului XX - la noi, în mod tradiţional, cel mai bine reprezentaţi în politică erau avocaţii. Erau oameni care ştiau să vorbească, care ştiau să negocieze interesele comunităţii.

Realmente, sunt oameni care n-ar trebui să apară la televizor. Cu atât mai mult cu cât, în societăţile occidentale, personalul politic are o educaţie peste medie.

„Media politicienilor, mult sub media educaţiei din România"

Am auzit voci care susţin varianta reintroducerii votului cenzitar. Ce credeţi?

Ştiţi care e pericolul? Pericolul este să se ajungă la un vot foarte restrâns, restrângere cauzată de faptul că oameni educaţi detestă această decădere a politicii. Ăsta este riscul!

Iar cei cu bani nu reprezintă o garanţie în România de azi...

Da, din păcate aşa s-a întâmplat. Acum trebuie să fim nuanţaţi şi să avem discernământ. Eu nu vreau ca spusele mele să fie înţelese într-un sens categoric şi într-un sens generalizat. Din păcate, media politicienilor pare să fie, după toate standardele, nu sub medie, ci mult sub media educaţiei din România. Eu am făcut o mare parte a educaţiei mele în timpul comunismului, mi-am terminat studiile universitare după 1990, în Franţa. Colegii mei de generaţie sunt oameni care n-au avut parte de o educaţie liberă. Comunismul nu era o lume a educaţiei libere.

Dar era o lume care punea mai mult accent pe studiu.

Sunt oameni care respectau educaţia, care respectau profesia, care îi respectau pe profesori. Astăzi, profesorii - uitaţi-vă la atitudinea elevilor în clasă! - sunt consideraţi inutili, ceea ce este scandalos. Asta duce la o cultură publică orientată de nişte modele care sunt antieducaţionale. Politica se alimentează din această societate şi trebuie să găsim acele mecanisme care să-i încurajeze pe oamenii cu educaţie peste medie să se implice. De ce? Nu e o chestiune de separaţie sau de ruptură. Nu trebuie să producem rupturi suplimentare. Dar e cert că un om cu mai multă educaţie poate decide mai bine decât cineva care nu este educat.

Trebuie să găsim acele mecanisme care să-i încurajeze pe oamenii cu educaţie peste medie să se implice.

„Şi Emil Boc ar putea fi de acord cu alt premier"

Ar fi binevenită la nivelul PDL decizia înlocuirii premierului cu un tehnocrat?

În opinia mea, e preferabil întotdeauna să ai un premier politic, şi nu unul care să vină din afara politicii. Responsabilitatea politică e importantă. Sigur că, dacă am putea găsi o soluţie în interiorul Partidului Democrat Liberal, care să aducă un plus de credibilitate, cred că şi Emil Boc ar subscrie unei asemenea soluţii. Nu, nu mă feresc s-o spun.

Credeţi că s-a săturat şi Emil Boc de funcţia de premier?

Nu-i uşor. Eu am fost în unele momente nedrept cu Emil Boc şi poate am apăsat prea mult pe un registru critic, însă nu i-a fost uşor. Nu e cineva care să se agaţe de scaun cum a făcut-o, săracul, Radu Vasile, care nu mai voia să plece din Palatul Victoria. Pe de altă parte, există nişte mecanisme în interiorul partidului care nu produc foarte uşor asemenea soluţii. Asta este foarte clar. În fine, eu m-am exprimat de mult în această privinţă şi nu mi-am schimbat punctul de vedere. Lumea devine, de altfel, în interiorul partidului, tot mai conştientă de urgenţa pe care o aveam în ceea ce priveşte recredibilizarea şi găsirea unui ritm, a unui suflu care să ne permită să intrăm în alegeri. Dacă ar fi alegeri săptămâna viitoare - cum întreabă sociologii în sondaje - n-ar fi foarte mulţi oameni încântaţi în partidul nostru.

Asta v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PDL?

Nu, nu, nu, suntem într-un registru foarte diferit. V-am spus, ceea ce îmi doresc eu nu este o funcţie în Partidul Democrat Liberal. Îmi doresc ca acţiunea noastră să fie orientată în mod inteligent către un anumit tip de politică. Eu aş fi încântat nu să ocup o funcţie, ci să fiu un membru de rând într-un partid care merge mai bine decât în acest moment. Asta ar fi satisfacţia mea.

Dacă platforma dumneavoastră nu va obţine susţinerea necesară ascensiunii la vârful partidului, pe cine sunteţi dispus să sprijiniţi: pe Emil Boc sau pe Vasile Blaga?

Vedeţi, competiţia în Partidul Democrat Liberal a început cu persoane, şi nu cu moţiuni. Întâi s-au anunţat nişte candidaturi şi abia apoi urmează să ştim ce anume va susţine o tabără, respectiv cealaltă. Eu am preferat, şi prefer în continuare, să pornesc de la nişte repere ale acţiunii, de la nişte valori, cum se spune, de la un anumit tip de viziune. M-aş bucura mai mult în acest moment să găsesc ceea ce ne uneşte decât ceea ce ne separă. Dar îmi voi păstra luciditatea fie că voi fi sau nu suporterul explicit al unei moţiuni, fie că voi fi sau nu implicat direct în competiţie.

Riscaţi un pronostic?

Un pronostic mi-e tot mai greu să dau pentru că am încercat să fac lucrul ăsta în sport şi nu-mi iese niciodată. Ceea ce pot să vă spun este că, în 2012, aşa văd eu lucrurile, diferenţa între alegerile locale şi alegerile parlamentare va fi estompată în mult mai mare măsură decât în trecut. În acest moment e imposibil să prezic ceva legat de Partidul Democrat Liberal.

Vă întreb altfel. Va rămâne Emil Boc preşedintele PDL?

Eu sper ca Partidul Democrat Liberal să rămână un partid important. Şi cred că face asta dacă reuşeşte să adune energii şi idei de peste tot.

Lumea devine în interiorul partidului tot mai conştientă de urgenţa pe care o aveam în ceea ce priveşte recredibilizarea şi găsirea unui ritm care să ne permită să intrăm în alegeri.

„Nu există miracole în politică"

Va fi Emil Boc premier şi la 31 decembrie 2011?

Cred că doar el ştie. Pentru că depinde în foarte mare măsură de decizia pe care el însuşi o ia. El e conştient de toate soluţiile pe care le avem în faţă ca partid în acest moment. În bună măsură, lucrurile astea depind de el. E departe de a fi cineva care poate fi împins în orice direcţie vrei.

Şi partidul poate sugera o anumită direcţie...

Dânsul a spus exact ce crede, înainte de Convenţie în ceea ce priveşte poziţia de prim-ministru. Asta reclamă un tip de angajament şi de decizie pe care, până în clipa când noi discutăm, Emil Boc nu le-a asumat.

Preşedintele Traian Băsescu pare hotărât să determine schimbarea premierului...

Da, vedeţi, preşedintele Traian Băsescu nu s-a sfiit să-şi asume costurile negative ale politicii de austeritate. Mai mult decât atât, ne-a anunţat această politică înaintea Guvernului.

A fost normală această „asumare" a lui?

Preşedintele a înţeles că asta este responsabilitatea politică. Asta înseamnă să fii „preşedinte-jucător", nu doar să iei aplauze atunci când ai creştere economică. Responsabilitate politică înseamnă să spui: „Ne aşteaptă timpuri grele şi va trebui să tăiem salarii". În acest sens, n-ai ce să-i reproşezi.

Se simte influenţa preşedintelui mai mult ca oricând în PDL?

Există o influenţă. Vedem şi cum anume s-a mişcat opinia referitoare la Emil Boc în partid după ce preşedintele a spus foarte clar că-l susţine mai degrabă pe el decât pe Vasile Blaga. E cert că are o influenţă. Pe de altă parte însă, nu cred că are o influenţă mai mare decât avea Ion Iliescu în partidele pe care le-a condus. Poate că Emil Constantinescu avea o influenţă mai mică asupra PNŢCD, dar asta şi pentru că n-avea o istorie în PNŢCD. Nu cred că asta este problema. Cred că problema noastră este problema coerenţei regimului. Eu sunt pentru clarificarea acestui regim. Nu sunt un adept al parlamentizării regimului, dar dacă elitele noastre politice găsesc un consens în privinţa regimului parlamentar, să facem un regim parlamentar! Dacă, invers, se găseşte un consens în privinţa prezidenţializării regimului, atunci să facem aşa! Dar noi suntem acum între cele două formule. Încercăm miracole şi vedem că nu ne ies. Nu trebuie să insistăm pentru că nu există miracole în politică. Problema nu este că preşedintele e influent acum în PDL sau că nu va mai fi influent peste trei luni. Problema este dacă regimul politic, dacă elitele acţionează într-un mod coerent, respectând voinţa cetăţenilor şi interesul public.

Nu cred că Traian Băsescu are în PDL o influenţă mai mare decât avea Ion Iliescu în partidele pe care le-a condus.

Idei din precedentul dialog „La masa Adevărului" (august 2008)

„Adversarii mei sunt impostorii care şi-au creat notorietate şi oamenii care sunt comozi şi merg în sensul curentului"

„Sunt adeptul unei republici semiprezidenţiale în varianta franceză, cu un rol al preşedintelui clar conturat, ca şef al executivului, care să prezideze şedinţele cabinetului în mod frecvent"

„M-a ajutat foarte mult încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele Emil Constantinescu când am fost consilierul lui"

„Nu mi-am propus să candidez. Eu nu caut o asemenea legitimitate. Legitimitatea mea este strict legată de parcursul academic."

„Profesionalizarea politicii înseamnă de fapt separarea radicală a interesului public de interesul privat"