Sfarsitul hibernarii

Mare, greoaie si flamanda, economia incearca sa-si miste oasele obosite, dupa ce timp de doi ani a reusit sa creasca pansandu-si ranile. Plecand de la ideea ca, intr-o economie, ca in orice sistem

Mare, greoaie si flamanda, economia incearca sa-si miste oasele obosite, dupa ce timp de doi ani a reusit sa creasca pansandu-si ranile. Plecand de la ideea ca, intr-o economie, ca in orice sistem organizat, toate lucrurile sunt legate intre ele, putem spune ca ceea ce s-a intamplat in ultimele zile pe piata monetara marcheaza un punct de cotitura, de la care orice intoarcere poate deveni periculoasa. Pentru prima data in ultimii 13 ani, dobanzile bancare la depunerile in lei pe termen scurt au ajuns la nivelul de 10-12 la suta. Exista deja semnale ca miscarea va fi urmata si de alte banci, chiar daca nu in acelasi ritm. "S-a ajuns la un prag dur", spunea recent presedintele unei banci. Un prag de care multi s-ar putea da cu capul, am adauga noi. Surprinzatoare si deloc linistitoare, aceasta scadere abrupta a dobanzilor vine pe fondul unor acumulari cantitative care ar trebui, teoretic, sa duca la salturi calitative. Acesta este, de fapt, punctul-cheie al miscarii: ce a determinat scaderea destul de brutala a dobanzilor? Este ea benefica? Daca da, pentru cine? Daca-i intrebi pe bancheri, majoritatea spun ca nu au facut decat sa se alinieze la evolutiile pietei, "cantand" in ritmul Ministerului Finantelor, dirijorul in politica dobanzilor. Ultimele emisiuni lansate de Finante au dat intr-adevar un semnal clar, prin dobanzi de circa 14 la suta. Mai e si Banca Nationala - vioara a doua in orchestra, care, recent, a atras depozite in lei de la banci la dobanzi de 18,5 la suta, apoi la scurt timp la 15,5 la suta, pentru ca marti sa revina la dobanzi de 18,35 la suta. Chiar daca aceasta "mutare" a fost criticata si considerata haotica de unii bancheri, ea apartine mai degraba pietei decat Bancii Nationale. Lichiditatea excesiva de pe piata a dictat, de fapt, punctul de oprire a dobanzilor. Ar fi trebuit BNR sa plateasca mai mult la depozitele atrase de banci? Chiar daca ar fi facut-o, mai devreme sau mai tarziu, situatia s-ar fi repetat, pentru ca piata pocneste de lei pe care nimeni nu-i vrea. BNR nu poate face decat sa ia banii cu galeata, ca sa nu-i lase sa se duca in inflatie. Problema fundamentala nu e politica BNR, ci economia care nu vrea si nici nu poate sa atraga muntele de lichiditate de pe piata. Ne aflam deci in situatia in care piata a luat-o inainte, lasand in urma caruta economiei. Aici intervine raspunsul la a doua intrebare, cu ramificatii si conotatii sociale. Scaderea dobanzilor poate fi benefica in sine, dar ea ii va lovi in primul rand pe micii depunatori. Cu dobanzi de 10-12 la suta, bancile descurajeaza depunerile pe termen scurt. Realist vorbind, e dreptul lor. Din pacate insa, in Romania, marea majoritate a depunatorilor persoane fizice prefera economiile pe termen scurt dintr-un motiv foarte simplu: cei mai multi depunatori din aceasta categorie nu vor, de fapt, sa economiseasca, ci sa-si ajusteze veniturile, sa-si carpeasca lipsurile. Or, la dobanzi real negative (adica sub inflatie), isi vor simti amenintata puterea de cumparare, ceea ce i-ar putea impinge spre alte forme de plasament. Sa se duca spre valuta? Incertitudinile cu privire la evolutia dolarului si a euro nu sunt usor de suportat pentru omul simplu, ce inca tanjeste dupa ceva sigur, garantat. Piata de capital? Ar putea fi o alternativa, dar numai pentru cei dispusi sa riste si sa astepte. Titlurile de stat? Iata o varianta ce pica exact ca o manusa Ministerului Finantelor, care se poate imprumuta mult si ieftin, acoperind la costuri managerizabile toate gaurile din buget. Ajungem astfel in miezul problemei. Cei care nu se vor multumi cu putinul oferit de banci vor fi nevoiti sa caute, sa investeasca, sa riste, "sa iasa afara din barlog". La fel ar trebui sa se intample si la nivelul societatilor de stat cu pierderi. Lucrurile sunt, insa, mult mai complicate in planul solutiilor colective. Declaratia consilierului economic al primului-ministru, Eugen Dijmarescu, potrivit caruia "o buna parte din cresterea economica din 2001 si 2002 s-a bazat pe cresterea arieratelor", arata ca, de fapt, scaderea inflatiei nu a impins ursul afara din barlog. Probabil ca unii viseaza ca, odata cu scaderea dobanzilor la depozite, o vor lua la vale si cele la credite, permitandu-le astfel sa-si acopere golurile cu banii bancilor, asa cum au facut in trecut. Un astfel de calcul ar fi gresit din doua motive: costurile carora bancile trebuie sa le faca fata le vor determina sa tina inca un timp dobanzile la credite sus, cu peste 10 puncte procentuale peste cele la depozite, iar normele mai stricte le vor face sa sufle in iaurtul societatilor firave. Asa ca, daca atmosfera unei inflatii mici si a unor dobanzi in cadere libera nu le convine, mamutii cu pierderi nu au decat o singura solutie: sa iasa afara din barlog. E sfarsitul hibernarii.