Sar plombele

Imediat ce intri in Bucuresti, rasufland usurat ca nu ti-ai facut masina zob pe autostrada abia "reabilitata", iei in piept gropile din Militari si nu scapi de ele pana in centrul orasului. Cu

Imediat ce intri in Bucuresti, rasufland usurat ca nu ti-ai facut masina zob pe autostrada abia "reabilitata", iei in piept gropile din Militari si nu scapi de ele pana in centrul orasului. Cu injuratura plimbata intre Basescu si primarii pesedisti, iti dai seama ca s-a ajuns in asemenea hal, incat plombarea "denivelarilor" din pavaj nu mai are rost. Este vremea cand sar plombele. Autoritatile romane vor disponibiliza 24.000 de angajati in 2003, din intreprinderile de stat cu pierderi, din sectorul utilitatilor si din alte domenii, ne comunica, prin intermediul Reuters, Graeme Justice, reprezentantul rezident al FMI pentru Romania. Societati precum Tractorul Brasov, Roman Brasov si Siderurgica Hunedoara inregistreaza pierderi de doua sau trei ori mai mari decat veniturile si nu au ca alternativa decat reducerea personalului, altfel risca lichidarea, sustine oficialul Fondului. Mult mai la obiect decat au indraznit sa fie guvernantii, Justice a precizat ca disponibilizarea cuprinde 18.000 de angajati pana in septembrie, din intreprinderile de stat aflate in dificultate, si inca 6.000 din minerit, pe ansamblul anului. Desigur ca si Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor, cel care anunta cu mandrie ca, pentru prima oara in ultimii 20 de ani, un acord cu FMI va fi dus la bun sfarsit, si alti ministeriabili romani cunosc adresa exacta a intreprinderilor cu excedent de personal. Ei stiu ca Justice are dreptate. Nu pot insa sa comunice aceste lucruri de-a dreptul, ca nu-i lasa doctrina social-democrata. "In momentul in care o tara incepe sa reduca inflatia si impune constrangeri asupra cheltuielilor bugetare, ies in evidenta domeniile cu probleme", afirma Justice. Economia e ca plastilina. O strangi in pumn, iti iese printre degete. Sau, ca-n fizica, nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma. Inca de anul trecut, cei care au reusit sa distinga evolutiile din economie, eliminand politicul din politica economica, au inteles ca reducerea inflatiei intr-un ritm mai rapid decat "cel de dorit" va scoate in evidenta ceea ce Guvernul Nastase, precum pisica, a vrut sa ascunda sub presul aratosilor indicatori macroeconomici. Intreprinderile de stat nu pot "performa" in conditiile in care preturile se stabilizeaza, si-atunci se hranesc din neplata datoriilor catre furnizori, banci si bugetul statului, din arierate. Acestea se acumuleaza exploziv si, la fel precum o bomba cu ceas, ameninta sa aduca preturile din economie inapoi in zona in care zisele societati cu pierderi nu numai ca supravietuiesc, dar pot parea chiar profitabile. Riscul a fost constientizat de macroeconomistii Guvernului Nastase, dar reprezentantii acestuia au preferat sa amane momentul adevarului economic, ametind opinia publica cu succesele politice: invitatia adresata Romaniei de a adera la NATO si fixarea datei de 2007, la Copenhaga, pentru procesul de aderare la UE. La fel cum atunci cand arati cu degetul gropanele de pe cativa kilometri ai autostrazii Bucuresti-Pitesti ti se spune ca aia se rezolva si ti se arata, la schimb, o harta cu autostrada Bucuresti-Brasov, care sigur va fi gata pana in 2020 si va costa undeva cam la un miliard de euro. Si in ce priveste protectia sociala sar plombele. Dupa ce, anul trecut, premierul Adrian Nastase constata cu "stupoare" ca plata intretinerii depaseste salariul mediu pe economie, vremea a trecut si situatia este neschimbata. In loc sa restructureze mamutul energetic care da peste cap de ani de zile zisa reforma din Romania, Guvernul Nastase a ales o solutie surogat cu ingrediente de inechitate sociala si balcanism congenital. Toti platesc la fel, contorizati sau nu, si, uite, ca sa va inchidem gura, il punem sef la Radet pe unul de-al vostru, de-al locatarilor, Radu Opaina. Si iar vine Justice si iar are dreptate cand spune ca furnizorii de utilitati reprezinta cea mai mare problema structurala a Romaniei. Leit ca intreprinderile de stat-problema, si furnizorii de energie electrica si termica au intrat in sevraj fara marijuana inflatiei. In lipsa drogului si agresate de solutia surogat sus-amintita, regiile termoelectrice se sufoca in imense pierderi, asa ca Guvernul se vede nevoit, cu pretul de a-si inghiti vorbele, sa renunte la o parte din variantele populiste de rezolvare a situatiei. Trebuie sa treaca, cum ar zice aliatii nostri americani, la planul B. Nu inseamna altceva decat recunoasterea adevarului economic, ca problemele nu mai pot fi plombate. Riscul este enorm: marele succes al anului 2002, reducerea inflatiei, poate sa fie compromis. Ar fi o recadere jalnica.