Românii, polonezii şi bulgarii, cei mai nemulţumiţi europeni în privinţa calităţii transportului feroviar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sezonul estival, CFR introduce mai multe trenuri spre litoral.
În sezonul estival, CFR introduce mai multe trenuri spre litoral.

Durata mare a călătoriilor, lipsa curăţeniei şi nerespectarea graficului de circulaţie sunt principalele nemulţumirti ale românilor, bulgarilor şi polonezilor în legătură cu transportul feroviar, potrivit unui sondaj Eurobarometru privind satisfacţia călătorilor în statele membre.

În privinţa serviciilor de informare privind programul şi peroanele trenurilor, românii sunt pe poziţia a şasea în UE ca grad de nemulţumire, respectiv 20%, la egalitate cu Franţa, Cehia şi media UE. Topul nemulţumiţilor este condus de Polonia, cu 46%.

Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi cetăţeni europeni în privinţa siguranţei personale în staţii, situându-se pe poziţia a doua, cu un procentaj de 36%, la egalitate cu Bulgaria şi în urma Poloniei (41%). Media în UE este de 21%.

Ce îi nemulţumeşte pe europeni:


- securitatea din trenuri:  Polonia  40%, Bulgaria 37%, România 32%. Media europeană este de 15%

- conexiunile cu alte mijloace de transport:  Polonia 35%, România 29%. Media europeanî este de 21%

- conexiunile cu alte trenuri: Polonia 38%, Germania 28%, România 26%. Media europeană este de 21%.

- calitatea facilităţilor şi serviciilor, precum cafenele, toalete sau magazine: Polonia 62%, România 49%, Cehia 49%. Media europeană este de 33%.

- curâţenia şi întreţinerii facilităţilor din staţii: Polonia 71%, Slovacia 59%, Bulgaria 57%. România 56%. În Uniunea Europeană, 36% din călători sunt nemulţumiţi.

Alte aspecte care îi nemulţumesc pe cei care călătoresc pe calea ferată, în România sau alte state UE, sunt frecvenţa de succedare a trenurilor, durata călătoriilor, punctualitatea, confortul, curăţenia şi întreţinerea vagoanelor.

Românii, europenii care circulă cel mai puţin cu trenul

România se află la coada clasamentului în privinţa ponderii persoanelor care călătoresc cu trenul în timpul liber (39%, la egalitate cu Polonia şi înaintea Ungariei, 34%). Media la nivelul UE este de 56%. Pentru călătorii de afaceri folosesc trenul 6% dintre românii chestionaţi, iar 12% ajung astfel la serviciu sau şcoală/universitate.

Potrivit studiului, circa o cincime dintre românii consultaţi au afirmat că folosesc trenul de 1-3 ori pe lună sau mai des, comparativ cu o medie a UE de 23%. Trei procente dintre persoanele intervievate au afirmat că merg cu trenul în majoritatea zilelor, iar 2% recurg la acest mijloc de transport de 1-3 ori pe săptămână.

Sondajul Eurobarometru a fost derulat în România de Gallup în perioada 21-29 martie. La nivelul Uniunii Europene, studiul a vizat 25 de state membre.

CFR Călători este principala companie care asigură transportul feroviar de persoane.

Numărul de călători cu trenul a scăzut constant în ultimii ani. În 2010 scăderea a fost de 5%, CFR Călători având 58 de milioane de călători, informează Mediafax.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite