România: o nesfârşită problemă

Petre Roman

internaţionale de vârf.
Dar speranţa că România ar putea realiza saltul economic şi de prosperitate pe care l-au înregistrat Irlanda, sau Spania, sau Portugalia nu s-a născut. Intrarea în UE nu garantează o asemenea miraculoasă dezvoltare, iar şansele reale de ieşire a României din subdezvoltare şi sărăcie nu pot fi decât vise şi utopie, în absenţa unei voinţe naţionale de a scutura jugul coruptocraţiei.
Gravele decalaje ale României în infrastructuri, în mod deosebit autostrăzi, transport aerian, alimentări cu apă şi canalizare, telecomunicaţii, încălzire eficientă a locuinţelor şi energie electrică generată eficient şi accesibil, sunt în continuare prezente la un nivel care ne aseamănă mai mult cu Europa anilor '60 decât cu aceea a zilelor noastre. Saltul obligatoriu de îmbunătăţire radicală a infrastructurilor nu s-a produs. Mai rău, nicicând în anii postcomunismului, România nu s-a aflat în situaţia actuală de absenţă a unei strategii guvernamentale coezive şi coerente.
Scandalurile de corupţie se ţin lanţ, România fiind în continuare ţara hoţiilor şi jafurilor de mari proporţii, făcute sub ocrotirea legii, fie că legea nu reacţionează, fie că reglementările le favorizează. Acte înspăimântătoare de jaf naţional din avuţia statului sunt, pur şi simplu, legalizate. "Nu veţi găsi nimic ilegal!" tronează pe primele pagini ale ziarelor, ca o sfidare aruncată de cel mai mare cinism mafiotic întâlnit vreodată în istoria României. Problemele cu care se confruntă 80% din cetăţenii României nu sunt rezolvate, ci continuu amânate.
Nu mai putem naviga în derivă, fără direcţie, discutând interminabil, alungând la nesfârşit orice tentativă de consens, dar acceptând resemnaţi opinia cvasiunanimă că suntem o ţară a corupţiei, fără soluţia ieşirii din adânca sărăcie a celor mai mulţi dintre locuitorii acestei ţări.
Nu mai putem continua să risipim cele mai bune zile ale vieţilor noastre ca şi cum timpul nu s-ar scurge, ca şi cum poate chiar Dumnezeu va opri istoria în loc să aştepte ca România noastră să-şi depăşească dezamăgirea perpetuă.
Prăpastia dintre bogaţi şi săraci, cinismul politicii făcute în numele şi în favoarea celor dintâi şi inevitabil în dauna celorlalţi, nu dau nicio şansă redresării României ca ţară şi românilor ca naţiune. Descompunerea socială ce se observă pe fondul destrămării sistemelor de educaţie, sănătate şi pensii nu permite, pur şi simplu, reala integrare a României în UE. Renaşterea socială, însoţitoare a unei reale dezvoltări economice, posibilă numai prin dinamitarea tunelelor corupţiei, nu are nicio legătură cu permanenta sufocare a opiniei publice cu zilnice operaţiuni electorale. "România se schimbă", ni se spune foarte des, de către oameni interesaţi să fie acceptate noile deprinderi de a face orice pentru ca banul să hotărască tot. România se schimbă, desigur, dar nu în mai bine.