Reacţia premierului Victor Ponta la greva anunţată de medici: „Cererile sunt legitime. Trebuie găsite soluţii!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta susţine că solicitările medicilor, care au anunţat ieri că în două săptămâni se vor coaliza pentru a demara o serie de acţiuni de protest faţă de situaţia actuală, sunt legitime. Mai mult, primul ministru încearcă să găsească soluţii pentru a evita un potenţial haos în sistem.

„Mi se pare întotodeauna - şi am spus lucrul ăsta - că solicitările medicilor şi ale celor din sistemul de sănătate sunt legitime şi normale, evident că am încredere şi au totuşi un partener şi în ministrul Nicolăescu, şi în domnul Arafat, şi în noul şef al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate pentru a găsi soluţiile care se pot realiza. Întotdeauna trebuie găsită acea cale de mijloc între lucrurile pe care ni le dorim şi lucrurile pe care putem să le facem, Pentru toate aceste măsuri au sprijinul meu”, a spus Ponta.

În cursul zilei de ieri, Ponta a afirmat că aşteaptă de la Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor soluţii posibile pentru rezolvarea problemei medicilor, arătând că este nevoie de măsuri sustenabile pe termen lung care să nu afecteze creşterea economică, nu de decizii ca în cazul dublării salariilor la profesori.

„Am foarte mare încredere că dialogul între ministrul Nicolăescu, Arafat şi Astărăstoae va identifica toate acele soluţii care sunt posibile, există toată bună-voinţa, toată înţelegerea asupra gravităţii fenomenului”, a spus Ponta.

El a adăugat că orice soluţie bugetară trebuie discutată în Guvern, dar cu păstrarea trendului de creştere economică şi venituri suplimentare la buget prin reorganizarea ANAF, astfel încât măsurile să fie sustenabile pe termen lung.

„Amintesc că împreună, cred că am fost toţi, când am votat dublarea salariilor pentru profesori şi după aia tot toţi nu am ştiut cum să facem că nu puteam să le dăm”, a arătat Ponta.

Val de proteste anunţat de personalul medical 

În maximum două săptămâni, personalul din sistemul sanitar din toată ţara intră în grevă. Şi dacă revendicările medicilor nu îşi găsesc rezolvare,  reprezentanţii corpului medical sunt decişi să iasă în stradă şi chiar să îşi dea demisia în bloc, ceea ce s-ar traduce prin închiderea spitalelor din sistemul de stat. 

Aşa a anunţat ieri preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae care a subliniat că în acest demers doctorii sunt susţinuţi de medicii dentişti, de sindicatele din sănătate, dar şi de pacienţi. 

„Ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim batjocoriţi, nu mai suportăm să fim hăituiţi, nu mai suportăm să nu fim respectaţi. Nu vrem tratament preferenţial, ci un tratament normal. Avem revendicări comune şi scopuri comune. Vom acţiona acolo unde decidenţii sau societatea ne încalcă demnitatea pentru că asistăm la o adevărată prigoană împotriva celor din Sănătate. Nu va fi vacanţă pentru profesioniştii din sănătate în ceea ce priveşte revendicările. Din punctul nostru de vedere, cei de la putere trebuie să găsească un echilibru de priorităţi”, a explicat profesorul Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). 

Ministrul Sănătăţii, luat prin surprindere

Ministrul Sănătăţii s-a arătat surprins de protestele anunţate de personalul medico-sanitar, în condiţiile în care susţine că a colaborat continuu cu acesta, şi face apel la medici să pună în centrul activităţii lor pacientul.

„Eu nu cred că o să se întâmple aşa ceva, calea dialogului este deschisă, iar noi avem un parteneriat foarte bun şi discutăm despre problemele pe care le avem. Eu exclud o asemenea situaţie extremă. Sigur, până la urmă fiecare este liber să găsească metodele pe care le crede de cuviinţă ca să influenţeze cât mai mult o apropiere de o decizie cât de cât favorabilă“, a explicat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a completat că înţelege nemulţumirile venite de la cei din sistem, dar că instituţia pe care o reprezintă nu dispune de banii necesari pentru majorarea lefurilor în acest an.

87% din medici, dispuşi să demisioneze în 2012

De altfel, demisia în bloc a fost soluţia la care au apelat medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare în urmă cu patru ani. Pe lângă faptul că au fost nevoite să îşi dea demisia de două ori, prima nefiind acceptată de managerul unităţii sanitare de atunci, cadrele medicale băimărene au ajuns să facă şi greva foamei în faţa Ministerului Sănătăţii. „Am fost solidari şi până la urmă acţiunea noastră a fost încheiată cu succes“, a declarat ieri doctorul Zagyva Piroska, preşedintele interimar al Camerei Federative a Medicilor. 

Cea mai stringentă solicitare este mărirea lefurilor în condiţiile în care medicii rezidenţi primesc 200 de euro lunar, iar un specialist - 500. 

Un sondaj efectuat de organizaţia profesională în 2012 a arătat că 87% din respondenţi erau dispuşi să demisioneze, a completat Astărăstoae. „În sistemul nostru de sănătate, unde şi aşa sunt puţini medici, blocajul poate surveni imediat. Spre exemplu, dacă din cei 500 de anestezişti, 300 îşi dau demisia, cei care rămân nu au cum să facă faţă solicitărilor“, a completat preşedintele CMR. 

Argumentele pentru o demisie în bloc, suficiente 

La rândul său, Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate, consideră că există suficiente argumente pentru o demisie în bloc a medicilor. Ea este puţin probabilă, adaugă medicul. 

„E un semnal de alarmă că există o zonă de nemulţumire, care apare în contextul în care se finalizează proiectul de lege al salarizării. Problema este că, de cinci ani, nimeni nu a luat nici cea mai mică măsură, dar deşi nu cred că se va ajunge vreodată la blocaj în sistemul de sănătate românesc, argumentele pentru a-l crea sunt suficiente la ora actuală“, a precizat doctorul Paveliu.  

Cum arată un sistem sanitar blocat

O posibilă demisie în bloc ar crea haos în sistemul de sănătate. Unităţile sanitare nu ar mai funcţio¬na la capacitate normală, medicii nu ar mai fi capabili să îşi practice corespunzător meseria, iar cei care ar avea cel mai mult de suferit ar fi pacienţii. O potenţială demisie în bloc reprezintă un pericol pentru sistemul de sănătate din România, în contextul în care Colegiul Medicilor e dispus să îşi alăture şi alte organizaţii profesionale medicale pentru a recurge la o astfel de măsură.

„Într-o asemenea situaţie însă România nu ar face altceva decât să urmeze modelul altor ţări europene, precum Letonia, Lituania şi chiar Germania, în care medicii au hotărât să demisioneze în bloc.

Ultimul exemplu în acest sens este cel al Slovaciei, unde, la sfârşitul anului 2011, peste 2.000 de medici şi-au înaintat demisiile, provocând blocajul în 15 spitale publice de vârf. Guvernul a decretat stare de urgenţă şi a încercat să găsească soluţii la dezastrul care urma să aibă loc. Au spus că aduc medici din străinătate şi că vor plăti tratamentul pacienţilor la clinici din Ungaria sau Austria, însă în momentul în care au realizat că doar patru medici străini au venit să se angajeze în sistem şi că banii cheltuiţi pe tratamentele în străinătate erau de nouă ori mai mari, au decis să ia măsuri”, a declarat profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). 

Cum şi-a adus Polonia medicii înapoi 

La fel ca şi România, Polonia s-a confruntat cu un masiv exod al medicilor odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Deficitul de personal sanitar i-a determinat pe politicieni să adopte o serie de măsuri prin care să sprijine profesioniştii din sistem. Astfel, după ce le-au fost majorate salariile şi îmbunătăţite condiţiile de muncă, medicii polonezi care îşi desfăşurau activitatea în străinătate, au luat decizia de a se întoarce în Polonia. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite