Propunerea ca părinţii să aibă zi liberă la începerea anului şcolar a fost adoptată tacit de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă conform căreia părinţii care au copiii în învăţământul preuniversitar ar putea să beneficieze de o zi liberă în prima zi a anului şcolar. Cu toate acestea, Camera Deputaţilor este camera decizională.

Concret, proiectul prevede ca ziua de începere a fiecărui an şcolar să poată fi acordată ca zi liberă părinţilor ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar.

Potrivit propunerii legislative, care a primit un raport favorabil din partea Comisiei pentru muncă a Senatului, această zi ar urma să fie recuperată în următoarele 30 de zile calendaristice, notează Mediafax.

Iniţiatorul arată, în expunerea de motive, că în fiecare an şcolar, mii de elevi „îşi pun pentru prima dată ghiozdanul în spate şi păşesc cu emoţie în clasele unde vor descifra tainele învăţăturii” şi că există foarte multe cazuri în care unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască, să îşi ia concediu fără plată sau, „mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori pentru că întârzie la muncă”.

„Festivităţile de deschidere a noului an şcolar sunt pregătite cu mare grijă de cei care le vor îndruma paşii elevilor. Oriunde în ţară, părinţii merg împreună cu cei mici la grădiniţă ori la şcoală. Din păcate, începutul fiecărui an şcolar coincide cu o zi lucrătoare. Acest fapt face destul de dificilă posibilitatea părinţilor de a-şi însoţi copiii la şcoală”, mai arată iniţiatorul.

Acest proiect urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.

Pe aceeaşi temă: 

Statul acordă o atenţie sporită părinţilor, prin monitorizare şi sprijin, în noua Strategie naţională pentru copil

Instituirea unui sistem de monitorizare privind situaţia copiilor şi sprijinirea părinţilor sunt printre obiectivele Strategiei 2014-2020, până la finalul perioadei de implementare fiind prevăzută închiderea tuturor instituţiilor în care stau minorii separaţi de familie. Documentul notează însă că atât statul, cât şi familiile se lovesc de resurse financiare diminuate de criza economică şi anticipează o creştere a cazurilor de abandon.

Numărul locurilor din creşe a scăzut de cinci ori în ultimii 20 de ani

Specialiştii Ministerului Muncii atrag atenţia că scăderea drastică a capacităţii creşelor din ţară ca unităţi de educaţie timpurie pune în pericol asigurarea respectării dreptului la educaţie pentru copiii de vârstă mică. Aceştia vorbesc de o reducere de la aproape 77.000 de paturi în creşe, în 1990, la aproape 20.000, în 2001 şi mai puţin de 15.000 în anul 2010.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite