Profu' de Sănătate Publică: Cazurile de Covid vor creşte garantat în următoarea perioadă. Scenariul mai puţin optimist al lui Răzvan Cherecheş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Numărul cazurilor de îmbolnăviri de COVID-19 va continua să crească „garantat" în perioada următoare, 19 pe fondul răspândirii tulpinei Delta,  ceea ce înseamnă o revenire a restricţiilor în această toamnă, a afirmat într-un interviu Răzvan Cherecheş, profesor de Sănătate publică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Cu toate acestea, autorităţile nu au stabilitun plan concret de măsuri pentru valul 4.

„Numărul de cazuri va continua să crească pentru că nu există niciun motiv pentru care să scadă sau să înceteze creşterea. Ca să avem o încetare a creşterii, ar fi trebuit ca acum două săptămâni să se fi luat măsurile potrivite. Or, nu s-au luat. Practic, în următoarele două săptămâni, vom avea o creştere garantată, de la zi la zi", declară, într-un interviu pentru hotnews.ro, Răzvan Cherecheş, unul dintre cei mai vizibili specialişti în spaţiul public în perioada pandemiei, cunoscut ca Profu' de Sănătate Publică.

Răzvan Cherecheş este de părere că „punând vaccinarea deoparte, în condiţiile în care nu suntem la un procent de vaccinare de peste 50% din populaţie, practic suntem exact în situaţia în care am fost toamna trecută, dar cu o tulpină mai infecţioasă. Asta înseamnă că ceea ce ar fi trebuit făcut până în acest moment ar fi fost pregătirea începerii şcolii şi conştientizarea faptului că în această toamnă şi iarnă vom avea din nou restricţii, care vor varia de la judeţ la judeţ, în funcţie de procentul de vaccinare - cu cât rata de vaccinare dintr-un judeţ este mai redusă, cu atât restricţiile vor fi mai severe în judeţul respectiv."

Cherecheş este de părere că vom fi obligaţi să purtăm măştii şi în spaţiul exterior şi vor exista limitări ale libertăţii de mişcare după o anumită oră. De asemenea, magazinele şi restaurantele vor fi închise după anumite ore.

Cel mai la îndemână exemplu oferit de Profu' de sănătate publică au fost şcolile, în condiţiile în care se ştia că în această toamnă urmează să vină valul 4: „Ştim, în acest moment, că măsurile de prevenţie a apariţiei unor focare în şcoli sunt: purtarea măştii în permanenţă, ventilaţia în toată sălile de clasă şi testarea periodică, săptămânală, a tuturor copiilor şi a tuturor profesorilor. Niciuna dintre aceste măsuri nu a fost pregătită, corespunzător, din timp."

Până unde pot merge restricţiile diferenţiate vaccinaţi - nevaccinaţi? 

„Din perspectiva sănătăţii publice, orice măsură care duce la scăderea interacţiunii sociale, la scăderea interacţiunii dintre oameni, duce automat la scăderea ratei de transmitere a virusului. Persoanele vaccinate au un nivel de protecţie - ştim că peste 80% dintre persoanele vaccinate nici nu se infectează şi nici nu transmit infecţia. Este ca şi cum ar purta încă două rânduri de măşti, dacă pot spune aşa, au o protecţie suplimentară faţă de persoanele nevaccinate. Mai mult, persoanele nevaccinate sunt cele care sunt la risc de simptome severe şi deces. Sunt extrem de puţine persoane complet vaccinate care au ajuns să fie internare şi aceste persoane, de cele mai multe ori, sunt persoane în vârstă, care au multiple alte comorbidităţi şi au o stare de fragilitate a organismului extrem de avansată, astfel încât chiar şi simptomele uşoare date de infecţia după vaccinare au fost suficiente ca să deregleze funcţionarea organismului", explică Răzvan Cherecheş. 

În condiţiile în care ar exista restricţii de un fel sau altul pentru persoanele nevaccinate, „practic acest lucru ar reduce interacţiunea între persoanele cele mai vulnerabile şi, în consecinţă, ar scădea rata de transmitere a virusului. Asta din perspectiva sănătăţii publice", arată Profu' de sănătate publică. 

Persoanelor nevaccinate nu li se pot impune însă, în niciun caz, restricţii care să le afecteze accesul la bunuri de bază, ci doar în ceea ce priveşte activităţile opţionale, subliniază Răzvan Cherecheş: „Orice fel de restricţie care să afecteze accesul la bunuri de bază, la cumpărat pâine, apă, produse de bază, este imposibilă. Restricţii pot fi impuse doar pe activităţile complementare, opţionale: festivaluri - nu există dreptul de a merge la un festival, călătorii în străinătate - care ar favoriza transmiterea dintr-o ţară în alta, orice fel de transport aerian - tot mai multe companii aeriene impun restricţii. Dar toate acestea nu sunt drepturi, ci sunt privilegii. Privilegiile pot să fie restricţionate, drepturile nu." 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite