Preşedintele lui „Hâm, hâm, îhâm...“

Înaltul personaj trece în ochii opiniei publice drept «sărac şi cinstit», dar, mai ales, drept ochiul veşnic treaz aţintit asupra menajeriei de la Putere.

„Ultimul bal la Şarpele Roşu", romanul publicat recent de Dinu Săraru la Editura Adevărul Holding, se petrece în lumea înaltă a politicii din anul de graţie 2004. Nu numai jurnaliştii şi politicienii, dar şi simplii cititori ar putea descoperi în multe dintre personajele cărţii trăsături ale unor persoane reale de pe scena noastră publică: Coriolan Pomposu - Adrian Năstase, Elefterie Teoforu - Ion Iliescu, Alexandru Dan Calomfirescu - Dan Ioan Popescu, Pafnutie Diocleţian Zoritu - Traian Băsescu, Ică Gorun- Petre Roman, Niculina Firboboc - Elena Udrea. Persoanele reale au fost trecute însă prin puternicul talent al scriitorului Dinu Săraru pentru a deveni nu numai personaje de ficţiune, dar şi tipuri de politicieni din  România postdecembristă.

Dintre aceste tipuri se detaşează, graţie forţei lui Dinu Săraru de a trece dincolo de aparenţe, preşedintele  Elefterie Teoforu. Pentru tipul de politician  întruchipat de Elefterie Teoforu, crucială rămâne scena audienţei acordate lui Onufrie Pârgariu, şeful Departamentului de Comerţ Exterior. Profesor la facultate, virgin într-ale politicii postdecembriste, el acceptase postul, convins de vorbele mari ale celor care-l numiseră - premierul Coriolan Pomposu şi preşedintele  Elefterie Teoforu. La nici două zile de la instalare, Onufrie Pârgariu are prilejul de a lua contact cu adevărata lume în care intrase atât de plin de naivităţi. Tânărul demnitar e chemat la cabinetul şefului său direct, ministrul de resort. Dă acolo şi peste proaspăt numitul vicepremier al Guvernului. Prin statut, Departamentul lui Onufrie Pârgariu se ocupă de licitaţii. După o scurtă introducere, cei doi intră în subiect: orice licitaţie, orice contract trebuie să le aducă o cotă din comision. Asta, desigur, după ce se scade cota care i se cuvine, prin reguli demult stabilite, premierului Coriolan Pomposu, zis şi Supervaiserul. Tânărul demnitar e convins că scena din biroul şefului său direct dă curs unei excepţii. Pe filieră, îşi spune el - altfel zis, la nivelul premierului şi, mai sus, la cel al preşedintelui - nu se ştie nimic despre astfel de practici banditeşti. Confruntat deja cu asaltul telefoanelor şi al bileţelelor prin care i se cer licitaţii trucate, contracte cu cântec, el îşi programează o audienţă la premierul Ciorolan Pomposu. Întâlnirea dă fiecăruia dintre cei doi prilejul unor revelaţii. Onufrie Pârgariu descoperă că venise să se plângă de hoţi exact la Tatăl Hoţilor. Coriolan Pomposu descoperă că numise în postul respectiv exact pe cine nu trebuia. În consecinţă, după această audienţă, Liderul se grăbeşte să-şi îndrepte greşeala: Onufrie Pârgariu va fi demis şi înlocuit cu o persoană care ştia despre ce-i vorba în cazul licitaţiilor. Descumpănit, tânărul demnitar îşi îndreaptă privirile spre şeful lui Coriolan Pomposu, preşedintele ţării, dar şi Liderul din umbră al partidului de guvernământ. Înaltul personaj trece în ochii opiniei publice drept „sărac şi cinstit", dar, mai ales, drept ochiul veşnic treaz aţintit asupra menajeriei de la Putere.

Tânărul demnitar socoteşte - şi pe drept cuvânt - că Gardianul Cinstei din România va tresări, deopotrivă uluit şi revoltat, când el, Onufrie Pârgariu, îi va relata discuţia banditească avută cu şefii săi direcţi, întărită de audienţa la premier. La audienţă, Onufrie Pârgariu îi spune preşedintelui întreaga tărăşenie cu Mafia din Guvern. Timp de trei sferturi de ceas, cât durează „spovedania-denunţ", Elefterie Teoforu nu face altceva decât să mormăie sec şi stins:

„- Hâ, hâm, îhâm, îhâm, mmm, mmm".

Convins că pentru Săracul şi Cinstitul Elefterie Teoforu, cele auzite sunt un veritabil şoc, Onufrie Pârgariu aşteaptă în final reacţia interlocutorului. Audienţa se încheie însă astfel:

„- Hâm, hâm, hâm, hm, hm, îşi drese acesta glasul din nou, şi înţelesul, nu numai pentru Onufrie Pârgariu, nu putea fi altul decât că a fost destul, a fost limpede, nu mai trebuia nimic adăugat, audienţa se putea încheia aici, se încheiase (...)".

Onufrie Pârgariu pleacă de la Cotroceni dându-şi seama că preşedintele nu  spusese absolut nimic!