Praf in "ochiul de veghe" al societatii civile

Este de trista notorietate ca in Romania de astazi, in lipsa unei opozitii democrate credibile si pe fondul mizeriei generale, care abate atentia opiniei publice de la pericolul coruptiei

Este de trista notorietate ca in Romania de astazi, in lipsa unei opozitii democrate credibile si pe fondul mizeriei generale, care abate atentia opiniei publice de la pericolul coruptiei institutionalizate si al abuzurilor de putere, presa ramane ultima speranta de a fi facute cunoscute gravele cazuri de ilegalitati si abuzuri, ignorate premeditat de Justitie. In lupta, inegala, dintre putere si mass-media, prima a marcat puncte vizibile: televiziunile "nationale" s-au cumintit, numeroase ziare centrale si din provincie s-au orientat, ca prin minune, spre arii mai colorate, cu scandaluri marunte si aseptice. In prezent, cateva mari cotidiane ca Adevarul, Romania libera, Evenimentul zilei, imune la riscuri, amenintari si presiuni odioase, reusesc sa fie "ochiul de veghe" al societatii civile in fata marilor acte de coruptie, evitate cu grija de Justitie. Tot mai des se incearca compromiterea si intimidarea unor ziaristi care au "indraznit" sa scrie despre abuzuri, cum ar fi recentul caz din Vrancea, tipic atmosferei mafiote din unele judete, unde grangurii locali desfid si propria ierarhie de partid si de stat, suparandu-l chiar pe marele bos. Este trist insa ca gravele afaceri dezvaluite de presa, cum ar fi cea a superescrocului SOV, a lui Tarau, demolatorul procurorului Lele, cu concursul Justitiei, la randul ei actionand din ordin etc., raman simple povesti fara consecinte. Nu se poate spune ca adevarata presa nu a fost avertizata sa fie cuminte; s-a pornit de la duioase apelative ca "mai animalule", apoi cu nevinovate insulte de genul: ignoranti, nesimtiti, curve cu reportofon, s-a incercat apoi infiltrarea breslei cu marionete semidocte, persoane deocheate, de ambele sexe, casete "explozive" (prin ghena OTV), ajungandu-se la grijulia evocare a vietii scurte si a sanatatii periclitate prin care un membru al guvernului a intrat in Guiness-ul indecentei. Nu este deci prematur sa ne temem ca administratia postdecembrista, iesita din altoirea ceausismului cu capitalismul, incearca sa puna botnita presei de atitudine. Este clar ca atmosfera nu este prielnica sanatatii ziaristilor incomozi. Intre timp, unele televiziuni si cotidiane au inceput sa ne reobisnuiasca cu tamaierile slugarnice in stil "Cantarea Romaniei", cufundandu-ne in ridicol si tristete. Si totusi, rostesc si eu aceeasi platitudine, de atatea ori repetata: presa ramane singura speranta in situatia noastra de astazi. Dr. George Baltac, Bucuresti