Partide de unica folosinta

Cine nu are partid, dar are bani poate oricand sa-si cumpere unul. Exista zeci de sigle in circulatie, care, asemeni unor masini la mana a doua, asteapta un cumparator. Daca, din vreo pricina

Cine nu are partid, dar are bani poate oricand sa-si cumpere unul. Exista zeci de sigle in circulatie, care, asemeni unor masini la mana a doua, asteapta un cumparator. Daca, din vreo pricina oarecare, un parlamentar se supara pe formatiunea sa politica, el studiaza piata si isi ia un partid de buzunar, care nici macar in calcule nu a intrat la alegeri. Parlamentarul, prin pozitia pe care o ocupa, ajunge automat cel mai important membru al acestuia, functiile cele mai inalte oferindu-i-se pe alese. Partidul, uitat sau abandonat de catre aceia care semnasera pentru constituire, este aproape mort de inanitie. Pana si telefonul i-a fost deconectat. I-a ramas insa sediul spatios si pustiu care, gratie preocuparii partidelor mari pentru "intarirea democratiei", poate fi cumparat la valoarea de inventar. Parlamentarul nostru isi instaleaza aici biroul si se conecteaza cu exteriorul. De la tribuna Camerei, unde figureaza ca independent, el face galagie in numele noii sale achizitii. Izbuteste sa atraga de partea sa unu-doi colegi fara viitor, iar sigla prapadita se scutura si se umfla, fiindca de la cimitirul politic, a ajuns direct in Parlament. In apropierea alegerilor, deputatul care nu vrea deloc sa piarda rolisorul pe scena nationala negociaza o alianta sau o fuziune cu vreunul dintre protagonistii alegerilor, targ care intotdeauna reuseste. Anexa la contract: cel putin un loc eligibil pe listele pentru Camera ori Senat, rezervat, bineinteles, aceluiasi parlamentar. Partidul de buzunar dispare, dar parlamentarul renaste intr-un alt mandat. Un astfel de model a fost pus in practica de Radu Vasile, dupa ce nu a mai fost prim-ministru si s-a certat cu taranistii. Impreuna cu un grup de partizani a intrat intr-o formatiune obscura, Dreapta Nationala, pe care a transformat-o in Partidul Popular Roman (PPR) ca, dupa un targ cu PD, sa devina, din 2000, senator al acestuia. PPR a reprezentat pentru fostul premier un partid de unica folosinta: si-a indeplinit functia si l-a aruncat. Fostii peremisti Sever Mesca si Ilie Neacsu ii urmeaza exemplul. Recent, ei au devenit membri marcanti ai Partidului Socialist Roman (PSR), reinviat si adus in Parlament cu ocazia anuntului adeziunii celor doi. Nu numai partidele mici pot fi cumparate, ci si cele mari. De data aceasta insa, se vehiculeaza sume ale caror zerouri se adauga proportional cu pretentiile si interesele cumparatorului. Pe deputatul Viorel Gheorghiu, de suparare ca a ramas fara protectia PSD, l-a luat gura pe dinainte si le-a batut obrazul colegilor: cum il pot suspecta ca si-a inscenat furtul propriul autoturism pentru a incasa o asigurare de 10 000 de marci, cand el a dat partidului de 7 ori mai mult in campania electorala. Ieri, a nuantat: nu a dus cele 900 000 de lei in diplomat la sediul PSD, ci le-a cheltuit pentru a-si face campanie in Ilfov. Printr-o asemenea generoasa contributie - fiindca alte merite nu se cunosc - si-a castigat Gheorghiu un loc in Parlament. Ca si Gabriel Bivolaru, pe vremuri. Tarau tatal si fiul ar fi facut, de asemenea, donatii grase PSD, dar partidul s-a grabit sa dezminta informatia. Este insa greu de crezut ca cei doi ar fi obtinut protectie contra 2 milioane de lei. "Eficienta" baronilor locali consta tocmai in capacitatea de a alimenta partidul in anii obisnuiti si de a-l ingrasa in cei electorali. De aceea, se dovedesc de neclintit. Doua legi adoptate recent isi propun sa faca ordine pe scena: Legea partidelor politice si Legea finantarii partidelor. Amandoua sunt slabe la capitolul control. Partidele se pot inscrie, in continuare, cu adepti luati din cartea de telefon si nimeni nu este pedepsit pentru falsuri. De aceea, nici o formatiune mica nu s-a lamentat ca numarul adeziunilor scrise (50 000 prin noua lege) este prea mare. Daca este respinsa la inregistrare, poate reveni jurand ca are cotizanti in carne si oase. O bere bauta la sediu este, de fapt, o sedinta si nimeni nu mai poate dovedi ca nu are activitate. Asadar, partidele de buzunar nu sunt in pericol. De altfel, a mai trecut o ajustare peste ele si nu au patit nimic. In ceea ce priveste finantarea, verificarea legalitatii acesteia cade, ca si pana acum, in sarcina Curtii de Conturi. Or, aceasta nu s-a deranjat, intr-un deceniu, sa afle cum este posibil ca partidele sa cheltuiasca de 10 ori mai mult decat totalul subventiilor si donatiilor declarate. Nici macar atunci cand Pro Democratia a aratat uriase discrepante in campania din 2000 nu a catadixit sa se sesizeze. In catastifele Curtii, partidele si fundatiile satelit (prin care se deruleaza foarte multi bani) sunt fara pata. Intr-o tara cu o coruptie institutionalizata, acest lucru i se pare oricui necurat. De fapt, cele doua legi nu aduc mai multa ordine sau transparenta. Interesul parlamentarilor a fost acela de a perpetua actuala stare de lucruri, din moment ce, pentru multi dintre ei, un partid este numai o afacere.