Pagina cititorului: „Citesc articolele despre educaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre abonaţii ziarului nostru, Elena Ignat, în vârstă de 51 de ani, spune că îi place „Adevărul“ pentru că abordează subiecte variate.

„Este un ziar care informează corect şi obiectiv cititorii, iar articolele mi se par bine documentate. Citesc cu predilecţie articolele referitoare la educaţie, un domeniu care mă vizează în mod direct, dar şi alte articole din paginile de comunitate, cultură, politică", a mărturisit Elena Ignat, care e profesoară.

Aceasta a ţinut să ne împărtăşească pasiunea sa pentru cărţi: „Am achiziţionat mai multe cărţi apărute cu ziarul pentru îmbogăţirea bibliotecii personale, dar şi pentru condiţiile grafice deosebite. Consider că aceste cărţi reprezintă o parte din patrimoniul spiritual al familiei, care cu siguranţă va fi moştenit şi va fi spre folosul generaţiilor care vor urma".

Editorialul cititorului: Ce facem cu patrimoniul?

Buna rânduială, în orice acţiune, constituie garanţia reuşitei în raporturile dintre factorii de execuţie ai oricărei societăţi. Responsabilitatea fiecărui operator se dimensionează exact şi înlătură suspiciuni, discuţii negative, bazate pe acuze nefondate sau rău intenţionate. Fără această regulă se deschide calea insultelor - uneori vulgare - care determină, în cele mai multe cazuri, imposibilitatea stabilirii adevărului rămas în ceaţă sau în noroiul neştiinţei.

Ridicând problema la nivel de stat, se constată că defecţiunea constă în absenţa unor reguli prevăzute de legi care să fie respectate de orice regim guvernamental. Astfel, în prezent, la schimbarea puterii deţinute de un partid politic sau de o coaliţie, nu se întocmesc documente legate de predarea-primirea patrimoniului administrat, spre a delimita problemele la data respectivă. Este necesar să rezulte pentru fiecare minister sau ordonator de credite volumul fondurilor folosite şi a celor ce se transmit, pentru ca să se stabilească precis care este valoarea facturilor sau a altor datorii ce trebuiau achitate în gestiunea încheiată şi ce sume datorate se transmit noilor titulari şi care ar constitui în ultimă analiză o povară pentru aceştia.

În lipsa unor cifre exacte, fundamentate pe acte certe, asistăm la precare acuze ca: „greaua moştenire" sau „găuri negre", dar nu se indică personalizarea juridică a faptei: plăţi ilegale, abuz de serviciu, pentru ca organele de resort să facă din oficiu cercetările de rigoare şi astfel naţiunea să fie informată, iar vinovaţii să fie traşi la răspundere. Clasa finanţiştilor de elită trebuie să elaboreze legislaţia corespunzătoare, care să stipuleze obligaţiile predării gestiunilor patrimoniale ale statului, cu documente precise, iar CNA să nu mai permită în cadrul emisiunilor acuzaţii nefondate şi de o vulgaritate profund dezagreabilă.  Laurenţiu

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite