Oile din Mărginimea Sibiului produc zeci de mii de euro

Fără prea multă carte şi cu tehnologie de pe timpul dacilor, ciobanii din această zonă continuă să facă averi din oierit Angajăm cioban, om serios, fără studii şi fără

Fără prea multă carte şi cu tehnologie de pe timpul dacilor, ciobanii din această zonă continuă să facă averi din oierit

Angajăm cioban, om serios, fără studii şi fără obligaţii, disponibil la program prelungit. Se asigură cazare în cabană de munte, bodyguard patruped, eventual Digi TV, trei mese ecologice pe zi şi un salariu de 400-500 de lei pe lună. Vreun amator, ceva? Cine dracu' să mai stea la oi, dacă s-a inventat ajutorul social de la primărie, alocaţiile copiilor şi birtul din sat? Başca ofertele de muncă din Spania sau Italia, unde un baci poate câştiga câteva sute de euro pe lună. Hăituiţi de comunişti, păcăliţi de escrocii postrevoluţionari şi astăzi îngrădiţi de norme UE, ciobanii din Mărginimea Sibiului s-au împuţinat. Cine a rezistat însă întoarce banii cu lopata şi acum, ca şi înainte de '90.

Pe vremea lui Ceauşescu, despre ciobanii din Mărginimea Sibiului se spunea că sunt cei mai bogaţi oameni din România. De frica legilor de atunci, ciobanii îşi băgau banii la străjac, o saltea cu pănuşi de porumb, pe care o coseau cu sfoară grosă de cânepă. După 1990, mulţi au descusut străjacul, iar banii s-au scurs pe la Caritas sau FNI. Altora le-a mers mintea mai repede şi au băgat banii în benzinării, iar alţii, pur şi simplu, şi-au tocat averea pe te miri ce. Astăzi, normele UE cer ca brânza să fie făcută în vase de inox, în stâne pavate cu gresie şi dotate cu apă curentă. Ei, aş! Baciul Ion din Jina şi-a pus la mişto trei plăci de gresie în camera unde se prepară brânza şi ne-a chemat să vedem cât de igienic e totul acum. Brânza se ţine tot în butoaie de brad, că altfel nu ar mai ieşi aşa bună. Ciobanii şi-au cumpărat şi vase de inox, însă nu le folosesc decât la transportat marfa la piaţă sau la muls oile în ea.

La Sălişte, ciobanii şi-au făcut benzinării din banii de pe brânză

Comuna Sălişte din Mărginime s-a transformat în oraş. Din 18.000 de oi câte erau în aici prin 1960, astăzi abia dacă mai sunt 3.000. Primarul, fiu de cioban, pare a fi un om gospodar. A pavat străzile principale din orăşel, a băgat canalizare şi a pus oamenii la muncă. "Nu le dau dom'le ajutor social. Are două mâini şi două picioare, să muncească", spune primarul. Într-adevăr, nu am văzut prea mulţi pierde-vară atârnând ca bomboana în pom pe la birt. Oamenii erau ba la fân, ba la stână sau cu vacile pe câmp. Patru ciobani din comună s-au lăsat de oierit imediat după 1990 şi au investit averile în benzinării, la şosea. Vecinii spun că le merge superbine, că şi-au luat jeep-uri şi s-au transformat în "biznismeni".

Oraşul Sălişte are o istorie foarte interesantă. De aici au plecat nu mai puţin de nouă academicieni. Mama lui George Topârceanu s-a născut aici. La Sălişte este foarte interesantă o povestioară care spune multe despre precizia elveţiană. Constructorii elveţieni au construit un pod peste râul Negru, apa care străbate Săliştea, în anul 1902. O sută de ani mai târziu, în 2002, au trimis o scrisoare la primărie prin care anunţau că podul a ieşit din perioada de garanţie. Primarul, Dumitru Banciu, l-a renovat, şi astăzi podul este mândria localităţii. Am ţinut să mergem la o stână, să vedem cum se munceşte acolo. Micu Gheorghe, un bărbat până în 40 de ani, ne-a condus la stâna lui. Are 800 de oi, iar meseria de cioban a moştenit-o din tată-n fiu. Pământul ars de soare nu mai poate hrăni oile aşa cum ar trebui. E foarte cald, ţurcanele stau băgate una-ntr-alta, iar mirosul care ne înconjoară nu e unul tocmai plăcut. Ciobanii, vreo trei, se ascund atunci când ne văd cu aparatul foto. Îi convingem să pozeze pentru noi şi mergem să vedem camera în care se face brânza. Gheorghe a înţeles cerinţele UE, pentru că avea gresie, faianţă, apă curentă şi vase de inox. Ce nu a înţeles prea bine este dacă mai are voie să vândă brânză la Bucureşti. Că nu ştia el, nu era o problemă. Dar cel care trebuia să îi informeze, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare din Sibiu, habar nu avea despre ce lege se face vorbire. "Nu ne spune nimeni ce trebuie să facem. Există consultanţă agricolă, dar la judeţ, la Sibiu. Ar trebui să vină aici, la stână, să mă înveţe ce să fac", spune Gheorghe. Ciobanul cu clopul în cap şi radioul pus în umăr, ca o gentuţă, se uita tâmp la noi fără să înţeleagă o iotă. "Brrrr, brrr...", ameninţa oile şfichiuind aerul cu un băţ şi întorcându-ne spatele.

Jina, satul aşezat pe şapte coline

Cică jinarul este orgolios din cale afară. De fapt, nu numai locuitorii din Jina sunt aşa, ci majoritatea celor din Mărginime. După un amar de ani de comunism, spiritul asociativ nu îi încântă pe ciobanii de aici. Este adevărat, există asociaţii ale crescătorilor de ovine, însă aici s-au băgat doar băieţii deştepţi din oierit. Ei se numesc colectori şi strâng brânza şi laptele de la cei care nu îşi permit să meargă cu ele la piaţă.

Au contracte cu fabrici de procesare şi îl vând la un alt preţ. Cu alte cuvinte, un fel de bişniţari. "Pe jinar nu trebe' să-l întrebi ce face, cum face şi de ce", mă sfătuiesc funcţionarii de la primăria din Jina. "No, da' dacă e musai, mergem noi cu matale la o stână". Mai întâi au trecut pe la alimentară şi au cumpărat pită proaspătă de brutărie şi vreun kilogram de roşii, ne-am suit în Aro şi am plecat la stâna lui Ion şi Aurica.

În vârf de munte, cei doi nu aveau nici energie electrică, nici apă curentă, însă aveau trei plăci de gresie puse pe jos în brânzărie. Băciţa Aurica a scos repede nişte pahare cu ţuică, o roată de brânză, slănină afumată şi ne-a poftit la masă. Nu mai intru în amănunte ca să nu vă plouă în gură, însă ce pot să spun este că peisajul era unul de poveste. Stâna micuţă şi îngrămădită, cu lămpi pe gaz, câinii de stână care ne păzeau lângă masă, aerul răcoros şi curat... şi Dacia ciobanului din care răsuna muzică populară.

Ne-a prins vremea mulsului, aşa că am mers la strungă să vedem minunea. Cei doi ciobani împreună cu un băieţandru care îi ajuta s-au aliniat pe o băncuţă, iar oile treceau pe la ei ca la aeroport, la punctul de control. Le prindeau de coadă, le pipăiau vreo două minute şi gata. Liber. Pe drumul de întoarcere către Bucureşti, dealuri întregi erau acoperite cu lână întinsă la uscat. Am oprit lângă un băiat care stătea întins pe sacii de rafie burduşiţi cu lână în aşteptarea muşteriilor. "Vin tiruri turceşti care cumpără lâna direct de pe deal. Cine are lână de calitate, spălată bine şi uscată, reuşeşte să obţină în jur de patru lei pe kilogram", ne spune băiatul.

Ciobănaş cu 800 de oi şi 60.000 de euro pe an

În Mărginimea Sibiului există o vorbă. Dacă ai 100 de oi, trebuie să le ţii tu pe ele. Dacă ai 300, deja te ţin ele pe tine. La un calcul simplu, proverbul se dovedeşte a fi cât se poate de adevărat.

- Din 800 de oi, un cioban face anual peste 15 tone de brânză. Preţul unui kilogram de brânză variază între 6 şi 9 lei, în funcţie de anotimp

- La 800 de oi fătătoare, ai minimum 800 de miei, care se vând cu 70-80 de lei bucata

- Lâna nu prea mai are căutare în România, însă arabii şi turcii o cumpără în toate stadiile: udă, uscată sau spălată şi uscată. Preţul unui kilogram de lână este de aproximativ 4 lei, iar de la o oaie rămân aproximativ 2 kilograme de lână spălată şi uscată.