O naţiune, două destine

pe frontiera de est, era deja introdus regimul de vize. Nicicând după prăbuşirea comunismului, românii de pe o parte şi alta a Prutului n-au fost atât de departe unii de ceilalţi. Ei locuiesc

pe frontiera de est, era deja introdus regimul de vize. Nicicând după prăbuşirea comunismului, românii de pe o parte şi alta a Prutului n-au fost atât de departe unii de ceilalţi.
Ei locuiesc acum pe două plăci geopolitice diferite. Privesc spre centre diferite. Unii spre Bruxelles, alţii spre Moscova. România este ţara europeană cu cea mai importantă creştere economică şi cu un aflux impresionant de investiţii străine. Moldova se numără printre "perdanţii anului". La Bucureşti se fac planuri pentru a absorbi zecile de miliarde de euro din programele europene. În acest timp, Chişinăul apare încremenit undeva la nivelul Bucureştiului începutului anilor '90. Iar, în perspectivă, distanţa în timp dintre cele două capitale se va mări, în loc să se micşoreze.
Acum vreo 16 ani, nu părea a fi o mare diferenţă între şeful statului român, Ion Iliescu, şi al celui moldovean, Mircea Snegur. Ba, încă, destui erau gata să mizeze mai curând pe liderul de la Chişinău, participant la mişcarea de redeşteptare naţională de la sfârşitul anilor '80, decât pe cel de la Bucureşti care, nu-i aşa, în tinereţe, mulţumea public pentru fericirea de a studia în URSS. Iată însă că tocmai lui Ion Iliescu i-a fost dat să rămână în istorie drept preşedintele care a participat la ceremonia oficială de primire a României în NATO. Cu toate păcatele ei, clasa politică românească s-a dovedit mai adaptabilă, mai deschisă la reforme şi la modernizare. Afaceriştii şi managerii români s-au simţit mai în largul lor alături de cei occidentali, moldovenii au tras mai mult spre ruşi. La rândul lor, alegătorii români au susţinut cu mai multă încredere forţele politice reformiste şi proeuropene decât fraţii lor moldoveni, iar societatea civilă din România a presat, cu mai mult succes, în direcţia bună. România de azi, încă departe de a fi ţara în care ne-ar plăcea la nebunie să trăim, rămâne totuşi un exemplu de succes, aşa întârziat şi căznit cum este. Moldova, în schimb, este o ilustrare vie a unui eşec asumat cu convingere.
Nu se ştie cât timp naţiunea noastră va mai rămâne separată. Unii spun că veşnic. Alţii speră într-o nouă lărgire, cândva, a Uniunii Europene. Cert este acum că nu numai istoria şi imperiile ne-au ţinut despărţiţi, ci şi propriile noastre greşeli. Dacă de la asta vom pleca în construirea relaţiei viitoare, poate vom mai avea un viitor împreună. La un moment dat, cândva.