O explozie la Electroputere a ucis un muncitor
0Alti patru salariati au fost transportati la spital
Un grav accident de munca soldat cu un bilant tragic a avut loc ieri la Electroputere SA Craiova. In urma unei explozii, trei muncitori au fost raniti grav, iar un al patrulea a murit. Marin Marica, Mihai Ascunseanu, Ilie Udrea si Iulica Ruican se aflau in imediata apropiere a unei autoclave dintr-o sectie a diviziei Masini Rotative, pregatindu-se sa plece in pauza de masa. In acel moment, din cauza presiunii gazelor acumulate in interiorul autoclavei (cuptor electric destinat uscarii si coacerii rasinilor industriale), capacul acesteia a fost spulberat si proiectat in cei patru muncitori. Explozia a fost atat de violenta incat unda de soc a facut tandari toate geamurile sectiei. Marin Marica, in varsta de 47 de ani, tata a doi copii, a decedat pe loc. Ceilalti trei au fost transportati in stare extrem de grava la Spitalul Clinic Nr. 1. Celor patru victime li s-a mai adaugat Dorel Gruie, care asigura intretinerea sectiei Masini Rotative. Dupa cum declara medicii, acesta suferea de diabet, iar din cauza emotiilor a intrat in coma diabetica. La fata locului s-au deplasat reprezentantii Prefecturii, Parchetului judetean Dolj si cei ai Inspectoratului Teritorial de Munca, ajungand la cateva minute dupa producerea exploziei. Imediat a demarat ancheta pentru stabilirea cauzelor care au generat acest accident. "S-a creat o presiune in autoclava, aceasta presiune a smuls capacul si l-a izbit de perete. Suflul exploziei a spart geamurile halei", a declarat Adrian Chitu, sef Protectia Muncii Electroputere Craiova. Victimele aflate la spital sunt in afara oricarui pericol. Nu este exclus ca una din cauze sa nu fie alta decat starea avansata de uzura a multor utilaje din Electroputere, printre care autoclavele.























































