Monteurul este sufletul regizorului

Dan Nanoveanu este unul dintre cei mai apreciaţi monteuri din Germania. Este un om care iubeşte în acelaşi timp televiziunea şi cinematografia, deşi se simte mai bine atunci când poate să se

Dan Nanoveanu este unul dintre cei mai apreciaţi monteuri din Germania. Este un om care iubeşte în acelaşi timp televiziunea şi cinematografia, deşi se simte mai bine atunci când poate să se joace cu sentimentele publicului atunci când montează un film. Pentru el, televiziunea e la fel peste tot, dar şi-ar dori să lucreze la un film muzical de calitate.
- Ce înseamnă meseria dvs?
- Dintr-o multitudine de imagini filmate necronologic în funcţie de condiţiile de filmare, decor, lumină, în baza scenariului scris se pun imaginile în ordine şi se ritmează. Cam asta ar fi.
- Cât din film e mâna monteurului?
- Un monteur bun poate să salveze un film prost şi un monteur prost poate să demoleze un film bun. Filmul este un puzzle, şi atunci puzzle-ul trebuie pus la locul lui aşa cum trebuie. Montajele se împart în două mari categorii, montajul de concepţie şi montajul aplicat. Montajul de concepţie înseamnă lucrul la decupaj împreună cu regizorul şi cel de aplicaţie înseamnă că se taie efectiv filmul. Spre exemplu, Nae Caranfil este unul dintre regizorii prin ale cărui vene nu curge sânge, ci film. Un regizor ca el se bazează pe munca monteurului în ceea ce priveşte filmul, pentru rezolvarea unor situaţii care în concepţie au fost foarte bune, dar în practică se văd cu totul altfel. Spre exemplu, acum câteva zile vorbeam cu domnul Walter Murch, un mare monteur de la Hollywood, care a lucrat şi la "Cold Mountain" şi care a venit acum din nou în ţară să monteze filmul lui Francis Ford Copola, "Tinereţe fără tinereţe", care a ieşit de trei ore jumate şi era prea mult. şi l-a chemat pe Walter şi i-a spus: "Ia uită-te la film". şi Walter, care e un monteur foarte bun, a făcut dintr-un film de trei ore şi jumătate un film de două ore şi cinci minute. Din film au dispărut multe conexiuni şi multe scene şi personaje cu totul. Monteurul e sufletul şi inima regizorului, nu numai mâna lui.
- Majoritatea regizorilor lucrează cu monteur de la începutul filmului?
- Nu, majoritatea, nu. Nae, de exemplu, care scrie şi face propriile filme, lucrează aşa. De multe ori, stăm de vorbă înainte de începerea filmărilor.
- Ce producţii aţi făcut în Germania?
- Eu, în Germania, am făcut cam toată paleta de producţii. şi în România am făcut şi ştiri, şi producţie de televiziune, şi film, la fel am făcut şi în Germania. Am început în televiziune în 68 ca asistent întâi, am lucrat ani de zile ca monteur cu Bocăneţ, după care am făcut primul lui film artistic, pe urmă am lucrat în Buftea, la filmul lui Dinu Tănase "La capătul liniei", care este şi filmul meu românesc preferat, după care, în '87, am plecat din România. Acolo am muncit în televiziune, la un moment dat mi-am făcut firma mea, singur, cu care am făcut documentare artistice, am montat seriale de televiziune şi, în ultimii şapte ani, am lucrat pe la războaie. Am ratat numai Iugoslavia.
- Ce puteţi spune despre piaţa germană?
- E o piaţă în dezvoltare care a crescut în ultimii ani noi regizori, noi actori, noi, românii, ne mândrim şi cu o actriţă, Ana Maria Lara. Producţiile de televiziune s-au mărit imens. După ce au trecut prin acelaşi tratament ca şi România, cu multe producţii aduse din America, s-a impus necesitatea unei pieţe care să respecte clientela, în limba germană, în spaţiul german, cu personaje şi subiecte pe care oamenii le recunosc şi care se întâmplă la ei acasă.
- Faţă de România, unde îi vedeţi?
- Piaţa e aceeaşi. A fost acel miliardar nebun care a construit foarte mult, care a salvat foarte multe televiziuni de la faliment şi, la un moment dat, s-a terminat şi cu chestia asta. Urma altceva. Pentru a fi mai aproape de public, au început să apară producţiile în care oamenii să recunoască ce văd, să se recunoască pe ei înşişi. E acelaşi proces ca şi în România.
- Nici din punct de vedere al notorietăţii internaţionale nu sunt departe.
- Din experienţa mea, am învăţat că oamenii nu se împart în naţiuni, ci în meserii. În ziua în care am început să lucrez în Germania, la ZDF, am zis: "M-am scos. O să ştiu şi eu cu două săptămâni înainte ce se filmează." Nici vorbă. Meseriile sunt aşa cum sunt în toată lumea. Funcţionarul de la poştă e la fel de morocănos şi în America, şi în Franţa, şi în Germania, şi în România, redactorii sunt la fel ca şi operatorii. Meseria pune o amprentă care nu se deosebeşte foarte mult de la ţară la ţară. În general, cei care nu văd alte televiziuni spun: "Vai, ce televiziuni are Franţa sau Italia". Toate au lucruri bune sau rele. Televiziunea e un balaur care consumă 24 de ore din 24 şi unde nu poţi să faci pauză, indiferent de ţara în care eşti.
- Vă e mai dragă televiziunea decât cinematografia?
- E greu de răspuns la chestia asta. Mie îmi place jocul cu imaginile şi cu sentimentele. De aceea, deşi sunt operator de educaţie, am fost şi am rămas monteur, pentru că îmi place să mă joc cu valenţe pe care numai arta filmului le are. Îmi place ca atunci când tai trei imagini să mă joc cu filmul cum vreau eu. Mă joc cu sentimentele cu ajutorul imaginilor. În mine bat două inimi. Am crescut cu Bocăneţ, dar îmi doresc foarte mult, la fel ca şi Nae, să fac film muzical adevărat, "Hello Dolly", "All that jazz", "Cabaret", astea sunt filme care ar fi umplut tot spaţiul din sufletul meu. ştiu că să faci un film de acţiune e de o mie de ori mai uşor decât să faci un musical.