Localnicii din Voineşti şi merele de aur

Locuitorii comunei dâmboviţene trăiesc de zeci de ani numai din pomicultură. Ei au reuşit să-şi cumpere cu banii obţinuţi din vânzarea fructelor vile şi maşini scumpe Mai ţineţi

Locuitorii comunei dâmboviţene trăiesc de zeci de ani numai din pomicultură. Ei au reuşit să-şi cumpere cu banii obţinuţi din vânzarea fructelor vile şi maşini scumpe

Mai ţineţi minte cum ne era prezentată la televizor clasa muncitoare pe vremea răposatului? Recolte bogate, tractoare pe câmp şi zeci de oameni cu zâmbetul pe buze, culegând roadele... Fix aceeaşi imagine am văzut-o la Voineşti.

Livezi încărcate de mere, femei şi bărbaţi la cules şi... un tir din Cehia, lung cât acceleratul de Constanţa, băgat cu fundul în livadă. Femei cu băsmăluţă pe cap, copii vioi şi bărbaţi cu şepci de brigadier încărcau sacii burduşiţi cu mere în tir, cu destinaţia Polonia.

Asta e singura diferenţă dintre atunci şi acum. Dacă pe vremea lui Ceauşescu merele mergeau la fabricile de marmeladă din judeţ, pe la CLF-uri şi beciurile vilelor de protocol ale comuniştilor, astăzi merg la ţiganii samsari din pieţe şi în străinătate.

În localitatea dâmboviţeană Izvoare, merele sunt aşezate în lăzi spre vânzare chiar la marginea şoselei. În Voineşti, la fel. În spatele caselor cu etaj, internet şi televiziune digitală, se întind hectare întregi de livadă. Mere Ionatan, Golden Delicios şi Frumos de Voineşti. "Numai 90 de bani, hai, maxim 1 leu kilogramul", îmi spune nea' Călinescu. Oare câte kilograme trebuie să vinzi ca să îţi construieşti o vilă şi să îţi iei o maşină ca a familiei Călinescu?

Dintotdeauna localnicii din comuna Voineşti au tăiat, stropit, cules şi apoi vândut mere. S-au născut între meri, aşa cum spunea primarul comunei. Staţiunea de cercetare şi de producţie din localitate, înfiinţată încă de pe timul epocii de aur, a contribuit la naşterea brandului de mere de Voineşti.

La începutul anilor '90, după ce oamenii au reintrat în posesia livezilor care fuseseră ale CAP-ului, merele s-au vândut în draci. Au fost şi câţiva ani buni, cu recolte bogate, iar cine a avut pământ mult, în proprietate sau în arendă, a făcut avere.

"La un drum cu mere la Bucureşti puteam să îmi iau o maşină"

Rareş Rafira, un tânăr din localitatea Izvoare, s-a apucat de pomicultură împreună cu familia, imediat după Revoluţie. Nu trăiesc numai din asta.

Fiecare are şi serviciu, la patron. Doar Rareş lucrează la postul de Poliţie din sat. "Înainte, imediat după Revoluţie, la un drum de mere puteam să îmi cumpăr o Dacie. Cu recolta de pe un an de zile, îmi luam şase case în Bucureşti, dacă eram băiat deştept şi astăzi stăteam cu milioane de euroi în bancă", spune Rareş.

În trei zile, am câştigat 60.000 de lei, iar o casă la acea vreme era 10.000. Cine a apucat să pună bani deoparte, să îşi cumpere maşini sau să îşi facă o casă, cu alea a rămas. Astăzi nu se mai câştigă decât cât să poţi duce un trai decent.

Avere faci doar dacă ai peste 10 hectare de livadă, propriul tractor, pompă de stropit şi mână de lucru. Mărul nu mai are preţ, iar soluţiile de stropit s-au scumpit foarte mult. Mână de lucru nu prea mai găseşti, pentru că ajutorul social este suficient pentru leneşii satului care nu pun osul la treabă, iar utilajele sunt foarte scumpe şi ele. "Cine a apucat să îşi cumpere un tractoraş acum 10-15 ani, e fericit. Să iei unul nou în ziua de azi, nu îţi mai permiţi", spune Rareş.

10 hectare de livadă aduc un profit de 60.000 de euro anual

Cu banii ăştia nu mai poţi să îţi construieşti case şi să îţi cumperi maşini, pentru că şi cheltuielile sunt mari. Aproximativ 2.000 de euro la hectar. Oamenii mai fac ţuică, mai cultivă şi prune, pere sau chiar căpşuni. O duc bine, pentru că Voineştiul are şi gaze, şi apă, iar unele străzi şi canalizare.

Elena Cotea a lucrat o viaţă la Telefoane. Acum e pensionară şi trăieşte numai de pe urma merelor pe care le cultivă. În spatele casei are o livadă care se întinde hăt, departe, nu i se vede capătul.

Tanti Elena e foarte mândră de merele ei. După 52 de ani de căsnicie poate spune că e realizată. Copilul ei şi-a făcut casa lipită de a Elenei, o vilă cu etaj şi astfel toată familia stă şi munceşte în acelaşi loc. "În fiecare seară mâncăm mere la cină.

De asta suntem sănătoşi", spune femeia. Problema cea mai mare a Elenei este că nu are unde vinde recolta. Ca să meargă la piaţă cu merele nu are posibilitatea şi oricum nu ar fi foarte profitabil. Aşa că aşteaptă angrosiştii să i le ia din livadă.

Merele pleacă din Voineşţi cu 1 leu/kg şi ajung cu 4 lei pe tarabe

"Jeleşti mărul în poartă cu 10.000 kilogramul, de te apucă nervii", se plânge Elena. Mai opresc maşini, dar nu cumpără mai mult de 10 kilograme.

David Călinescu are una dintre cele mai frumoase vile din Voineşti. Făcută cu banii de pe mere, fireşte. Doar că David e un caz special. Asta pentru că are nu mai puţin de 20 de hectare de livadă în administrare. Asta înseamnă că, la o recoltă, David obţine peste 100.000 de euro anual. L-am găsit pe David întorcându-se de la livadă, cu tractorul cu remorcă plin de mere.

E bucuros de recolta care s-a făcut anul acesta, pentru că nu a mai prins un an aşa bun de foarte mult timp. Fructarul este pregătit, pentru merele de vară, însă fructar nu este ceea ce mi-am imaginat eu iniţial. E un beci imens pentru mere, însă arată exact ca o casă.

Lângă David, la câteva case mai încolo, locuieşte familia Huiu. Doi fraţi, împreună cu soţiile lor, îşi câştigă banii tot de pe urma pomiculturii. O bătrânică aplecată de spate stă la poartă cu o lădiţă de mere şi două sticle de plastic pline de ţuică.

Ea nu are zeci de hectare de livadă, nici familie numeroasă care să o ajute la treabă. În schimb, are o casă îngrijită, o curte plină de flori şi putere de muncă. Îşi angajează oameni să îi stropească merii din curte, să-i taie, ca apoi din vânzare să câştige 10-20 de lei pe zi stând la poartă, în picioare.

Un tir din Cehia transportă mere de Voineşti în Polonia

La livada familiei Călinescu era tras acel tir lung cât o garnitură de tren, iar de câteva ore bune, bărbaţi, femei şi copii încarcă sacii cu mere în matahală. Şoferul nu vorbea o boabă româneşte, însă delegatul transportului era bilingv. Cum vine asta, ca un transport cehesc să vină în România ca să încarce mere cu destinaţia Polonia? Noi nu avem transportatori?

Delegatul ridică din umeri. Ei cumpără doar merele căzute, lovite, la un preţ de 20 de bani pe kilogram şi le vinde la o fabrică din Polonia cu 1 leu, cel puţin. Apoi, pe cele care nu merg în industrie, la făcut detergent, şampon sau marmeladă, ajung tot în ţările din Vest cu 2,70 euro kilogramul, pe rafturile supermarketurilor. Proprietarii de livadă aşteaptă acest tir ca pe o izbăvire şi ar da merele cu oricât, pentru că scapă de cantităţi uriaşe. O dată la 2-3 zile vine un astfel de TIR care duce mere în Polonia, pentru că cererea pe piaţa europeană este destul de mare.

"Anul acesta, zona Dâmboviţei este cea mai bogată în mere, pentru că în restul ţării nu prea s-au făcut", îmi spune cetăţeanul bilingv, din Şuteu, o comunitate de slovaci. "Patronul meu mi-a spus să aduc câte mere găsesc, şi un tir pe zi, că mi le cumpără pe toate", mai spune acesta.

Am plecat din livadă, nu înainte de a-l asculta şi pe un paznic, beat, fără dinţi în gură şi cu o toporişcă în mână. "Dom'ne, când vă întoarceţi, daţi pe aici şi vă umplu portbagajul. Eu sunt şef aici, eu dau câte mere vreau", mi-a spus făcându-mi din ochi paznicul buclucaş. Că deh, vorba aia: paznicul veghează, dar nu garantează!

Mere de Voineşti, transformate în bani

Pentru un hectar de livadă, cheltuielile anuale se ridică la aproximativ 1.700 de euro. Aceşti bani sunt folosiţi pentru achiziţionarea substanţelor pentru stropit, în special, la care se mai adaugă tăierea de primăvară, plata sezonierilor, motorina consumată de tractoare sau taraba din piaţă.

Într-un an bun, producţia la hectar se ridică la 20 de tone. Potrivit pomicultorilor din Voineşti, preţul unui kilogram de mere în această zonă a rămas neschimbat de câţiva ani buni: 1 leu kilogramul.

Majoritatea localnicilor vând merele angro, direct producătorilor sau samsarilor care fac bişniţă. Există însă şi pomicultori care au resurse umane să îşi poată permite să meargă cu ele la piaţă, iar în acest caz kilogramul este vândut cu 2,5 sau chiar 3 lei.