Legea antifumat: cum s-au descurcat alte state cu aplicarea interdicţiei şi care este rolul social al fumatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidenţa cancerului în România depăşeşte media europeană FOTO Adevărul
Incidenţa cancerului în România depăşeşte media europeană FOTO Adevărul

Decizia aleşilor de a vota proiectul de lege prin care va fi interzis fumatul în spaţiile publice închise şi în locurile de joacă a stârnit reacţii vehemente. Cum era de aşteptat, nefumătorii salută legea, în timp ce fumătorii acuză că sunt stigmatizaţi.

Legea antifumat a pus România pe jar. Încă de marţi, ziua în care a fost adoptată de Parlament, legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise a stârnit reacţii vehemente. Pe de o parte, nefumătorii salută noua lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise, în timp ce în tabăra fumătorilor oamenii sunt revoltaţi de trecerea legii de Parlament: „Nu poţi să te duci într-un club sau un restaurant fără să nu fumezi“, sunt de părere aceştia. Printre susţinătorii legii se numără şi premierul Dacian Cioloş, care ieri a dat asigurări că legea va fi aplicată imediat după promulgare.

„Susţin pe deplin (proiectul privind interzicerea fumatului - n.r.). Sigur, nu am avut ocazia să fiu implicat direct în calitate de prim-ministru, dar am fost implicat în calitate de cetăţean. Şi eu şi Guvernul, împreună, vom încerca să ne asigurăm că această lege se va aplica imediat ce va fi promulgată de preşedinte”, a declarat Cioloş, la Palatul Parlamentului. El a subliniat că adoptarea proiectului în Camera Deputaţilor este „un lucru foarte bun”.

„Eram una din ultimele ţări din UE care nu aplica această lege care înseamnă, în primul rând, un respect pentru cetăţeni, fără ca aceasta să afecteze alegerea personală a oricărui alt cetăţean. Atunci când vorbim de spaţii publice trebuie să ne gândim la interes public, în primul rând. Mă bucur că a fost adoptată”, a mai spus premierul.

Kivu: Fumatul are rol de socializare

La rândul lui, sociologul Mircea Kivu este de părere că noua lege îi va ajuta atât pe nefumători, cât şi pe proprietarii de localuri chiar dacă acum nu pare.

„Nu cred că se vor goli restaurantele, dar s-ar putea ca oamenii să stea mai puţin timp într-un loc. Practic, în loc să stea două ore la cafea, vor sta o jumătate de oră, spre exemplu. Lucrul acesta ar putea fi în favoarea proprietarilor fiindcă vor avea un flux mai mare de clienţi pe zi. În trecut, proprietarii au abuzat de legea care cerea delimitarea spaţiilor pentru fumători de cele pentru nefumători şi atunci s-a ajuns la legea asta care este foarte drastică. De asemenea, un alt efect la care ne putem aşteptat este ca oamenii să fumeze mai puţin. Desigur, vom asista şi la un fenomen de nefumători care vor ieşi afară împreună cu prietenii lor care fumează, ca să nu rămână singuri. Fumatul are un rol de socializare şi, în general, fumătorii sunt oameni mai gregari decât nefumătorii. Desigur, în locul fumatului se pot găsi şi alte obiceiuri pentru a socializa“, a spus sociologul.

Nici mie nu-mi convin multe, dar nu mă apuc să dau legi“

De aceeaşi părere este şi Mihai, un tânăr care spune că a renunţat să mai meargă în localuri din cauza fumului de ţigară. „Problema este mai amplă de atât. La multe locuri de muncă în spaţiu închis, unde se petrec zilnic ore bune, se fumează, în frunte cu şeful, la fel ca în orice bar. Putem alege, ca nefumători, să nu mai mergem la serviciu?”, a scris tânărul pe pagina sa de Facebook. Un altul, însă, îi taxează pe cei care au luat această decizie şi nu este de acord cu legea ce urmează să fie promulgată.

„Dacă nu îţi convine că e fum într-un bar, nu te duci în el, simplu, nu? Te plângi că e fum în club? Oricum o să fie fum de la efectele speciale şi tot naşpa o să miroasă din cauza aerului închis. Nici mie nu îmi convin multe în ţara asta, dar nu mă apuc să dau legi care să îi oblige pe toţi să nu facă ce nu îmi place mie”, a scris bărbatul pe aceeaşi reţea de socializare. „Atât timp cât tu otrăveşti oamenii cu viciul tău, e o mare problemă, indiferent că îţi convine sau nu”, a comentat un alt tânăr.

„Fumători, vă miroase gura a budă.... La fel cum miros şi localurile în care vă aprindeţi ţigara. Nu poate omul să mănânce într-un restaurant care pute ca o budă...Legea e foarte bună. Vreţi localuri în care să vă afumati reciproc”, a scris un cititor al ziarului Gândul.

„O lege stupida si fascista! Poate ar trebui ca fumatorii sa boicoteze de la momentul intrarii ei in vigoare 2-3 luni orice bar, orice club, orice restaurant si pe cat posibil chiar si benzinariile si orice afacere din care statul ia in mod miselesc o gramada de taxe. Pur si simplu sa tina banii la ciorap, nu in banci de unde ar reintra in circuitul economic”, a scris un cititor hotnews.ro. „Eu propun să fie obligaţi să-şi coasă pe haine un symbol de ţigară, să îi ştim şi noi; mai apoi să li se interzică accesul în restaurant, cinematografe, magazine; şi în final îi deportăm în lagăre”, a comentat un alt cititor.
 
Cum s-au descurcat alte state

Printre ultimele ţări care au introdus reguli stricte antifumat se numără Germania, care în 2013 a dat o variantă mai strictă a legii antifumat, după modelul bavarez. Bavaria a fost primul land german care a interzis fumatul în 2008, în baruri şi restaurante. A avut loc o luptă socială între cei care susţineau legea antifumat şi cei care se împotriveau noilor reguli. În primul an după promulgarea legii, autorităţile au încercat să mai reducă din stricteţea regulilor, însă restricţiile s-au înrăit ulterior după ce susţinătorii legii antifumat au câştigat teren după o dezbatere socială.

Profesorul Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP), susţine că în ţările europene unde s-a adoptat o astfel de măsură autorităţile au făcut, în primul rând, controale riguroase în spaţiile publice închise, pentru a vedea dacă legea este respectată. „Important e ca de la început să existe controale şi monitorizări. Controalele au fost făcute în alte ţări nu doar de poliţie, ci şi de protecţia consumatorului”, a explicat profesorul Mihălţan. Pneumologul a arătat că legea era una obligatorie şi că efectele ei se vor vedea în scurt timp de la intrarea în vigoare.

„În Turcia, în Franţa, în Anglia, într-un an au scăzut internările prin astm şi stop cardio-respirator la camerele de gardă. Chiar şi acolo, inclusiv fumătorii au fost bucuroşi de apariţia legii pentru că ea avea efecte pentru generaţiile viitoare. O certitudine e faptul că şi costurile şi cheltuielile din Sănătate vor fi mai mici”, a completat Mihălţan.

Ce prevede legea antifumat

Cel mai important amendament al legii antifumat se referă la definirea spaţiului public închis, care conduce practic la interzicerea fumatului în aproape toate spaţiile publice închise. Excepţie fac penitenciarele de maximă siguranţă şi zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, unde se vor amenaja spaţii destinate fumatului. De asemenea, legea prevede ca fumatul să nu mai fie permis în locurile de joacă sau alte spaţii destinate copiilor, închise sau deschise. Mai mult, în aceste spaţii va fi interzisă utilizarea inclusiv a ţigării electronice.  

Aurelia Cristea: „Nu sunt fumătoare, trebuie să ne respectăm unii pe alţii“

Aurelia Cristea este deputatul de Cluj care, în februarie 2015, a iniţiat amendamentele la legea antifumat aprobată marţi de Camera Deputaţilor, prin intermediul cărora s-a făcut pasul de la interzicerea fumatului în instituţiile publice, prevăzută iniţial, la interzicerea acestuia în toate spaţiile publice închise, şi în locurile de joacă pentru copii. În final, propunerea sa a devenit textul unor amendamente la un proiect de lege aflat deja pe rol, însă ideile stipulate se dovedesc esenţiale pentru introducerea prevederilor antifumat la scară mai largă.

„Nu sunt fumătoare, am fumat în trecut, mai mult ocazional, însă, de când au venit copiii (are două fete, în vârstă de peste 25 de ani – n.r.), am decis să am puterea să nu fumez, gândindu-mă şi la puterea exemplului. Nici ele nu fumează, au făcut-o probabil ocazional, în adolescenţă, şi sunt încântate de iniţiativă”, a declarat, pentru „Adevărul”, Aurelia Cristea. Ea a arătat că din „Coaliţia România Respiră”, susţinătoare ferventă a legii, fac parte numeroase asociaţii de tineri, dar şi organizaţii medicale, care au susţinut cu diferite ocazii demersul legislativ, existând inclusiv o corespondenţă cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Cum i-a venit ideea

Deputatul de Cluj a admis că proiectul său de lege a pornit de la iniţiativa lui Mihai Cucerzan, lector universitar la USAMV Cluj, care a iniţiat, la începutul lui 2013, o petiţie de interzicere a fumatului în toate spaţiile publice închise din Cluj-Napoca:  „Aveam şi experienţa din multi-naţională, unde nu se fuma. De asemenea, în toate schimburile de experienţă în străinătate, am văzut că la ei nu se fumează în spaţiile închise. Proiectul acţionează preventiv, în scopul sănătăţii noastre, în special a tinerelor generaţii. Este importantă existenţa unei norme sociale, care ne transmite că trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi pentru asta să respectăm reguli”. În vârstă de 47 de ani, Aurelia Cristea este deputat PSD din 2012. În perioada martie – decembrie 2015, a fost ministru delegat pentru Dialog Social şi Relaţia cu Societatea Civilă. Din 2015 este preşedinte al PSD Cluj-Napoca şi este văzută drept posibil candidat la Primăria oraşului.

Fumatul, permis de Crăciun, interzis de Paşte

Legea antifumat, adoptată marţi în Parlament a fost depusă în aceeaşi zi la Secretarul general al instituţiei, unde va sta cinci zile (până duminică) în caz că vreun partid intenţionează să conteste legea la Curtea Constituţională. Dacă nimeni nu va sesiza CCR - şi cel mai probabil nu va sesiza, pentru că a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare-legea va fi trimisă luni preşedintelui Klaus Iohannis pentru a o promulga. În termen de cel mult 20 de zile de la primire, preşedintele are trei variante: fie promulgă legea, fie o întoarce în Parlament pentru reexaminare, fie sesizează el CCR.

Dacă Iohannis alege să o promulge, legea anti-fumat va intra în vigoare după 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că fumatul va fi interzis în spaţiile publice închise, cel mai târziu, începând cu finele lunii februarie.  Dacă legea va fi reîntoarsă în Parlament, abia de la începutul lunii aprilie oamenii nu vor mai putea fuma în spaţiile publice închise. Reexaminarea legii în Parlament are loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii şi, de obicei, aleşii lasă dezbaterile până în ultima clipă. După ce Parlamentul reexaminează proiectul, actul normativ e trimis din nou spre promulgare la Cotroceni. Apoi, Iohannis este obligat să promulge legea în cel mult zece zile, ceea ce înseamnă că interdicţia va intra în aplicare la mijlocul primăverii. Radu Eremia

Proprietarii de restaurante nu sunt speriaţi de legea antifumat

Proprietarii marilor restaurante, cu un flux ridicat de clienţi, susţin că adoptarea legii antifumat nu le va afecta businessul, ci va schimba puţin comportamentul clienţilor.

Adoptată marţi de Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare către Preşedinţie, Legea antifumat pare să nu le dea emoţii proprietarilor de restaurante, în sensul că şi-ar putea pierde clienţii. Chiar dacă, potrivit legii, de la anul fumatul va fi complet interzis în spaţiile închise. Şi cum majoritatea localurilor au saloane închise, scrumierele vor lipsi de pe mese, iar chelnerilor le va fi interzis să le aducă chiar dacă clienţii vor insista.

Alţi bani... altă distracţie

Proprietarii de restaurante spun că legea va fi aplicată şi respectată, iar lucrurile se vor regla în timp. „Cred că prea multe soluţii nu sunt. Aşa că toată lumea şi toate instituţiile trebuie să se conformeze. Locurile de fumat pot fi amenajate la nivel de balcon, pentru anumite instituţii, sau în faţa restaurantului în cazul proprietarilor de localuri“, a explicat Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante „La Mama“.

Mai mult, spun patronii de restaurante, promulgarea legii ar putea aduce şi puţină cheltuială. Şi asta pentru că nu numai clienţii sunt fumători, dar şi personalul din anumite localuri are acest viciu. În aceste condiţii, patronii de restaurante trebuie să preavadă locuri speciale de fumat şi pentru propriii angajaţi.

Unii proprietari de restaurante spun că majoritatea clienţilor vor înţelege situaţia. „Noi am testat acest lucru acum şase luni. Am luat scrumierele de pe masă. Cei care insistau să fumeze erau poftiţi pe un hol. Dacă insistau, li se aducea scrumiera. Dar majoritatea au înţeles acest lucru“, a precizat Sorin Barbu, patronul localului cu specific spaniol Alioli.

Însă, de acum înainte, potrivit legii, personalul localului trebuie să evite orice tentativă de fumat care vine din partea clienţilor. Şi asta pentru că o persoană fizică depistată că fumează într-un local poate încasa o amendă de la 100 la 500 de lei. Pentru persoanele juridice, amenda pleacă de la 5.000 de lei la prima abatere şi în cazul abaterilor repetate poate ajunge la 15.000 de lei şi chiar închiderea unităţii.

Localurile vor avea pierderi în primele luni

Cu toate acestea, patronii restaurantelor sunt de părere că noua lege nu va conduce la pierderea numărului de clienţi. „Avem exemplu din ţările europene care au interzis deja fumatul în restaurante. În primele luni este clară o scădere a consumului. Apoi, oamenii se adaptează şi vor reveni la local. Va fi mai bine şi ca atmosferă. Nu va mai fi fum“, a adăugat Cătălin Mahu.

O altă reacţie vine şi din partea celui mai mare operator de restaurante din Capitală, City Grill, care dă exemplu tot modelul european. „Eram pregătiţi. Din experienţa altor ţări, dacă la început va fi un recul, credem ca în timp măsura să nu afecteze piaţa. Soluţia o vom căuta prin amenajare spaţiilor de fumat afară. Credem că, în timp, clienţii se vor adapta şi vom avea un mediu curat fără să fie afectat de fumat“, a precizat Marian Alecu, acţionar minoritar la City Grill.

Sorin Barbu, de la Alioli, crede şi el că majoritatea clienţilor sunt deja „educaţi“ în acest sens. „Majoritatea clienţilor au fost în state europene în care ştiu că nu se fumează în restaurante. Aşa va fi şi la noi. Unde ne permite spaţiul, facem spaţii afară. Dar în local nu se va mai fuma“, a detaliat patronul restaurantului Alioli.

După anul 2000, mai multe companii de consultanţă au făcut studii care să arate ce impact vor avea legile antifumat în cazul industriei restaurantelor. Înainte de aplicarea actelor normative, studiile arătau că impactul din piaţă va fi unul negativ. Însă, după ce legile au intrat în vigoare, indiferent de ţara care a adoptat această măsură, nu au fost observate efecte care să aibă impact negativ în piaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite