Isteţul şi fraierul

Ioan Mateijurnalist

"Eu nu mă prea omoram cu învăţătura pentru că nu-mi plăcea cartea.(...) Am luat şi 7 la purtare. Dar asta e! Cu 7 conduci oraşul, cu 10 la purtare culegi căpşune în Spania. Lumea de azi e plină de prostie. Prostia vine din două părţi: de la târla de oi sau de la prea multe cărţi citite. Aşa că aveţi grijă ce şi cât citiţi."
Declaraţia de mai sus îi aparţine primarului Craiovei, Antonie Solomon (vezi "R.L." nr.4926), a fost rostită la cea de-a 180-a aniversare a Colegiului Naţional "Carol I" şi conţine, în esenţă, formula completă după care se desfăşoară mulţi dintre cei care compun astăzi clasa politică românească, dar şi mare parte din îmbogăţiţii ultimilor şaisprezece ani. Enunţuri de acest gen am mai auzit şi la case mai mari, ele au devenit aproape o reţetă a succesului. Un CV asezonat cu câteva corigenţe şi note scăzute la purtare face, în unele medii, cât un masterat şi două doctorate. Dacă reuşeşti să dovedeşti şi o exmatriculare sau o condamnare pentru câteva găinării în regimul trecut disidenţa-i gata!, erou scrie pe tine, politica te primeşte cu braţele deschise, în afaceri te mişti ca peştele în apă. Unul dintre "eroii" acestor zile a fost şi parlamentarul Dan Iosif. S-a remarcat nu printr-un proiect de lege aşteptat de mii de oameni, nu printr-o declaraţie politică de răsunet, nu pentru că s-ar fi opus vehement împotriva unor abuzuri. Domnia sa a fost filmat în timp ce vota "la două mâini", iar, mai apoi, cu altă ocazie, când semna condica pentru un coleg parlamentar. Reacţia lui Dan Iosif în faţa acestei evidenţe a fost pe măsura anvergurii sale: nonşalanţă, tupeu, mitocănie. Pentru parlamentar nu conta fapta în sine, cât efectele pe care le urmărea, adică, "să fac mişto de ziarişti, voi să mă filmaţi şi să mă vadă soacra la televizor". De prisos alte comentarii, situaţia trebuie privită în alt context. Dan Iosif a intrat în politica românească postdecembristă cu legitimaţie autentică de revoluţionar. A fost, alături de alte persoane, printre puţinii români curajoşi care în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 au ţinut "Baricada de la Inter". Fie şi numai pentru acele fapte, Dan Iosif merită să fie pomenit în cartea de istorie. Atât şi nimic mai mult. Nu am dovezi care să susţină teoriile celor care spuneau, în urmă cu câţiva ani, că numele său s-ar lega de dispariţia unor sume de bani şi obiecte de valoare din fostul sediu al CC, nu ştiu nici de unde are Dan Iosif sutele de mii de dolari cu care spune că îşi împrumută prietenii la o emisiune a lui Robert Turcescu a declarat că din câştigurile de la Caritas - dar, dacă memoria nu mă înşală, parcă l-am văzut pe Dan Iosif în fruntea mitingiştilor care în ianuarie 90 îi pregătiseră un sicriu şi o cruce lui Corneliu Coposu. Şi mai surprinzător a fost, apoi, dacă luăm în calcul anvergura sa morală şi intelectuală, traseul politic al lui Dan Iosif: parlamentar în câteva legislaturi şi consilier prezidenţial în două mandate. Repet, pentru actele de curaj din decembrie 89, tot respectul, însă pentru faptul că un astfel de personaj încă mai face parte din Parlamentul României uimire şi dezgust. Şi asta pentru că adevăratul Dan Iosif este cel pe care l-am văzut zilele trecute la televizor, atunci când, aşa cum a şi declarat, "făcea mişto" de ziarişti. Păcat totuşi că Dan Iosif nu şi-a putut urma vocaţia. Democraţia i-ar fi oferit prilejul să-şi legalizeze bişniţa, să braconeze cu acte în regulă, să se relaxeze în voie la un barbut şi o partidă de table. Pe când aşa, în Parlament, mai trebuie să citească o lege, să gândească, să voteze, muncă pe brânci şi transpiraţie multă. Şi toate acestea, se ştie, din cauza lui Ion Iliescu, cel care, politic, l-a adoptat.Din partea unui "fraier", în acelaşi registru, adică pe limba lui, un îndemn sincer: Ioşca, lasă-ne!