Îngroparea dioxidului de carbon scumpeşte energia

Modernizarea centralelor pe cărbuni cu zero emisii poluante ar putea avea ca efect triplarea preţului energiei. Noua tehnologie ar putea deveni rentabilă abia peste 20 de ani

Lichefierea şi îngroparea dioxidului de carbon produs de termocentrale pot fi aplicate, dar costă mult. UE ar avea nevoie de câteva zeci de miliarde de euro.

Un studiu comandat de guvernul britanic a scos la iveală că centralele pe cărbuni cu emisii poluante zero sunt încă departe de a fi rentabile. Compania de consultanţă McKinsey a calculat că prin modernizarea termocentralelor din Marea Britanie preţul energiei s-ar putea tripla.

Ca să îndeplinească obiectivele de reducere a poluării, guvernul lui Gordon Brown îşi propusese construirea unei duzini de noi termocentrale pe cărbune, bazate pe tehnologia îngropării dioxidului de carbon rezultat din ardere.

Acest proiect, aparent nerentabil, ar putea fi însă subvenţionat de Uniunea Europeană şi, în acest caz, preţul energiei s-ar scumpi numai cu 25%.

Lichefierea şi îngroparea costă mult

Captarea dioxidului de carbon, precum şi lichefierea, transportul şi pomparea lui în sondele goale din care s-au scos petrolul şi gazele naturale consumă însă o bună parte din energia produsă de termocentrale. În plus, calculele efectuate de specialiştii de la McKinsey arată că pentru fiecare 300 de megawaţi ar fi nevoie de investiţii de cel puţin două miliarde de euro.

Experţii spun că plasarea acestor eforturi financiare în seama consumatorului ar tripla preţul energiei electrice pentru următorii 20 de ani. Abia din 2030, după ce investiţia se va fi amortizat, chiar dacă termocentrala încă va mai consuma fonduri pentru funcţionarea noilor instalaţii, reducerea randamentului ar fi de numai 25% faţă de prezent, ceea ce ar permite preţurilor să revină la normal.

Investiţii subvenţionate de UE

O variantă salvatoare ar fi subvenţiile acordate la nivel european, dar în acest caz numai Marea Britanie ar trebui să solicite fonduri nerambursabile de aproximativ zece miliarde de euro.

În ciuda sumelor uriaşe necesare retehnologizării, Uniunea Europeană şi-ar putea obţine definitiv independenţa energetică, întrucât deţine importante zăcăminte de cărbune în majoritatea ţărilor membre, care ar asigura 60% din necesar, subliniază raportul dat publicităţii de cotidianul “The Guardian”.

În plus, noua tehnologie ar garanta şi atingerea ţintelor de reducere a poluării pe care UE şi le-a propus. În prezent, stocarea unei singure tone de dioxid de carbon costă în jur de 90 euro, dar prin aplicarea metodei pe scară largă acest cost s-ar putea reduce până la cel mult 35 euro/tonă în următorul deceniu.

Parlamentul Europei încă dezbate

Raportorul european în problema capturării şi stocării dioxidului de carbon, liberal-democratul Chris Davies, a susţinut recent un raport pe această temă şi a cerut parlamentarilor să voteze aceste subvenţii, întrucât metoda este viabilă după cum o demonstrează centralele pilot.

Planul prevede folosirea fondului de investiţii strategice şi repartizarea banilor către toate ţările membre, astfel încât metoda să fie implementată în cel mai scurt timp posibil.

“Trebuie să punem la punct un mecanism de finanţare centralizată cât mai repede. Dacă lăsăm această problemă la latitudinea guvernelor s-ar putea ca proiectul să fie blocat timp de mai mulţi ani. Ori noi nu prea avem timp de pierdut”, a spus Chris Davies de la tribuna Parlamentului European.

Decizia urmează să fie luată la începutul lunii octombrie şi cei care se opun acestui proiect susţin că dezvoltarea centralelor nucleare, eoliene şi solare ar putea costa mai puţin şi ar avea avantajul că ar impune un progres tehnologic uşor de adoptat la nivel mondial.

90 de euro

- costă captarea şi îngroparea unei tone de dioxid de carbon

„Sechestrarea“ poate fi rentabilă

Introducerea dioxidului de carbon lichefiat în fostele sonde sau mine va scoate la suprafaţă gazul metan care se găseşte din plin în astfel de locuri. Prin montarea unei instalaţii de captare a metanului s-ar putea produce importante cantităţi de combustibil, a căror valoare ar putea fi mai mare decât costul sechestrării.

Conform estimării specialiştilor, CO2 odată stocat sub pământ sau pe fundul oceanelor ar rămâne acolo timp de milioane de ani. În cazul îngropării lui în fostele mine de sare, contactul pe care gazele lichefiate l-ar putea avea cu pânza freatică nu reprezintă un pericol.

“Contaminarea”  ar duce la apariţia unor izvoare carbogazoase, care sunt ele însele o sursă importantă de venituri.

Eficienţă prin arderea în oxigen

Arderea cărbunelui în oxigen pur, în loc de aer, a fost soluţia oferită de specialişti pentru a simplifica procedurile de captare a dioxidului de carbon.

Prin folosirea oxigenului în loc de aer se asigură puritatea gazelor de ardere, care nu vor mai conţine decât CO2 şi vapori de apă. La trecerea gazelor printr-un răcitor, apa s-ar condensa şi ceea ce ar rămâne ar fi numai dioxid de carbon aproape pur.

În urma calculelor efectuate de experţi a rezultat că prin folosirea de oxigen pur, a cărui separare de aer necesită multă energie, costurile procesului de producţie ar creşte cu cel mult 14%. Încă un supliment de 11% ar fi necesar pentru lichefierea şi pomparea dioxidului de carbon în sonde.

Gazul lichefiat va fi dus până în zona de pompare în sonde cu ajutorul unor conducte, soluţia instalării ţevilor fiind considerată deocamdată drept cea mai ieftină metodă de transport. Sondele sau minele care ar urma să fie umplute cu gazul lichefiat ar fi apoi sigilate cu dopuri realizate din substanţe polimerizante, rezistente la temperaturi scăzute şi la presiuni ridicate, capabile să blocheze ieşirea dioxidului de carbon înapoi în atmosferă.

Carbonaţii, mai uşor de stocat

Prin reacţia controlată a dioxidului de carbon cu oxizi de magneziu sau de calciu se obţin carbonaţi, care sunt produse stabile, mult mai uşor de stocat.

Oxizii necesari reacţiei de carbonare sunt uşor de procurat, fiind materii prime ieftine şi la îndemână.

Carbonaţii nu pot “reveni” la starea gazoasă şi, prin urmare, nu prezintă niciun risc.