India va plati scump - avertizeaza presedintele Musharraf
0"Pakistanul vrea pace si liniste, dar, daca este facuta greseala atacarii Pakistanului, indienii vor regreta aceasta decizie", a declarat Musharraf, in cadrul unei reuniuni a Consiliului national de
"Pakistanul vrea pace si liniste, dar, daca este facuta greseala atacarii Pakistanului, indienii vor regreta aceasta decizie", a declarat Musharraf, in cadrul unei reuniuni a Consiliului national de securitate si a Guvernului. "Daca suntem atacati, vom raspunde intr-un mod mai mult decat adecvat, iar indienii nu-si doresc sa aiba de-a face cu pagubele pe care le-am putea crea noi", a spus presedintele pakistanez, citat de agentia oficiala APP. Situatia este in continuare tensionata la frontiera indo-pakistaneza, unde armatele celor doua tari au efectuat schimburi de focuri in cursul ultimelor 24 de ore, in special in zona disputata a Kashmirului, potrivit unor surse indiene si pakistaneze. Disputata regiune a Kashmirului a fost cauza a doua dintre cele trei razboaie care au opus cele doua tari de la declararea independentei, in 1947.























































