Incredere pe credit

A fost nevoie de doisprezece ani pentru ca notiunea "abstracta" a creditului sa-si castige un loc in mintea unei societati zbuciumate de falimente si coruptie. Ceea ce in lumea civilizata era de zeci

A fost nevoie de doisprezece ani pentru ca notiunea "abstracta" a creditului sa-si castige un loc in mintea unei societati zbuciumate de falimente si coruptie. Ceea ce in lumea civilizata era de zeci de ani un mod de viata, in Romania devenise o papusa petecita si chioara, in mana unei nomenclaturi ce nu avea interesul sa invete jocul capitalismului. Diversele forme atribuite creditului in ultimul deceniu romanesc au oglindit perfect starea societatii, mentalitatea oamenilor si mai ales bolile economiei. In anii '90, daca era ceva pentru care in mod mai mult sau mai putin constient majoritatea romanilor il pretuisera pe Ceausescu, acest fapt era lipsa datoriilor catre organismele financiare internationale. Romania nu mai avea nici un credit, de nicaieri. Un simbol al subdezvoltarii devenise in ochii majoritatii o "performanta" amara, platita cu foame si mizerie. La nivelul mentalitatii colective, notiunea de credit era deci inexistenta, de neconceput. Acest gol continua sa fie umplut de un mutant: Casa de Ajutor Reciproc (de ajutor, nu de credit). Din gena notiunii de credit, sistemul economic falimentar atasat utopiei comuniste extirpase "riscul". Era un "element periculos", prea individual, eretic de-a dreptul pentru o lume liniara, in care nimeni nu castiga, nimeni nu pierdea, toata lumea supravietuia. Aceasta lipsa fundamentala a ideii de risc a devenit o boala, ale carei crize au zguduit sistemul bancar. Au venit apoi ciocoii vechi si noi. In mana lor, creditul s-a transformat rapid intr-un imprumut nerambursabil. Din nou, ideea de risc era eliminata, dar, de data asta, era inlocuita cu spaga. Cu voie de la "stapanire", bancile au devenit niste vaci de muls, la umbra carora a inflorit o noua clasa: miliardarii de carton. Cu cat bancile devenau mai accesibile noilor "privati", cu atat erau mai opace pentru cetatenii de rand. Daca pentru cei putini, creditul exista in sfere de influenta bine delimitate, precum teritoriile cainilor, pentru cei mai multi, el era fructul oprit. Pervertirea notiunii de credit a condus la acceptiunea generala ca toti cei care vor sa acceada la un imprumut de la o banca au relatii, au "pe cineva" sus. Aveai un credit, erai stigmatizat sau considerat din start un "inginer financiar". Creditul era privit ca o masca a coruptiei. Mult timp, pavaza secretului bancar a tinut departe de ochii romanilor mizeria din spatele unor banci faimoase. Bancorex este cel mai bun (sau cel mai rau) exemplu in acest sens. Prima banca a Romaniei avea sa apuna intr-un mizerabil sfarsit, lasand in urma o nota de plata de un miliard de dolari. Pretul prabusirii unor mari banci din sistem avea sa fie mult mai mare. Foamea de lei a bancilor falimentare a dus dobanzile la cote inimaginabile, de peste suta la suta. Piata dadea astfel ultima replica in jocul piramidal construit de politicieni si bancherii aserviti. Se pierdea increderea in banci, in institutiile financiare. Salteaua devenise banca romanilor, iar creditul disparuse din peisajul cotidian. Chiar si dupa scoaterea din sistem a bancilor bolnave, creditul ramanea intangibil, invaluit in dobanzi de 80-90 la suta. Indepartat din memoria unei economii bolnave, el a privat bancile de rolul lor fundamental - acela de finantatori in sensul pur al cuvantului. Prin emisiuni de titluri de stat, Ministerul Finantelor acoperea golurile din buget si atragea economiile populatiei in plasamente cu risc zero. De abia incepand cu anul 2000, economia a inceput sa se miste din loc. Scaderea dobanzilor a adus din exil ideea de credit, restabilind increderea populatiei in acest instrument esential pentru orice economie. Nu guvernul, si nici premierul Adrian Nastase care se ratoia cu cateva luni in urma la bancheri, cerandu-le sa impinga dobanzile in jos. Intr-un timp relativ scurt, creditele catre economia reala au cunoscut un salt spectaculos, cifrele pe primul semestru al acestui an aratand o crestere cu 13 la suta. Raspunzand impulsurilor date de piata, bancile au adus dobanzile la cote ce pana nu demult erau un vis frumos. Creditele au devenit, in sfarsit, un fruct permis. Dar daca economia nu se va misca din loc, exista riscul ca inflatia sa se reaprinda, fapt ce ar avea consecinte grave pentru debitori si creditori deopotriva. Chiar daca si-a castigat un loc pe care nu l-a avut niciodata, creditul nu este inca la noi o institutie. In tarile occidentale, mai ales in SUA, totul se bazeaza pe credit. Bunastarea americanilor a fost conceputa in interiorul mecanismelor creditului si de acolo isi trage seva de ani de zile. Viabilitatea acestui sistem vine din faptul ca acolo institutia creditului merge mana in mana cu cea a proprietatii si a Justitiei. Americanul stie ca, daca nu-si plateste rata la credit, ajunge in strada. Si mai stie ca, daca se dovedeste rau-platnic, nimeni nu-l poate scapa de hartuiala creditorilor sau a recuperatorilor. Procesele nu se intind ani de zile in Justitie, iar creditorii nu-ti reesaloneaza decat o data sumele restante. A doua oara, nu te mai iarta nimeni.