Ilinca Goia - pe scenă, altfel decât în viaţă

În această seară, la TNB are loc premiera piesei "Jocul ielelor", în care actriţa o interpretează pe Maria Sineşti, o femeie adulteră

Ilinca Goia este una dintre cele mai talentate actriţe ale generaţiei tinere. În ciuda succeselor profesionale incontestabile şi a admiraţiei pe care a stârnit-o în rândul reprezentanţilor sexului opus, când a studiat în Statele Unite ale Americii, Ilinca a rămas mereu o fiinţă extrem de modestă. Dacă o întrebi, nu se consideră frumoasă şi nici nu pare preocupată de acest subiect.

A fost crescută într-o familie de intelectuali - mama, profesoară de limba română şi tatăl, inginer - aşa că, pentru ea, este mult mai importantă educaţia, calităţile sufleteşti şi morale decât faptul că a fost frumos "desenată" de mama natură.

Ilinca Goia crede că dragostea pentru această profesie a moştenit-o de la o mătuşă, Cornelia Hâncu, care a a fost actriţă a Teatrului Naţional din Iaşi. Despre aceasta, Ilinca spune că o iubeşte foarte mult, mai ales că îi este şi naşă şi că, deşi este de multă vreme plecată în Statele Unite, unde este psihoterapeut în California, i-a fost mereu model în ce priveşte meseria.

În familia Ilincăi, arta a fost mereu o constantă, astfel că ea şi fratele mai mare erau spectatori fideli la teatru sau la concerte, mai ales că şi bunica din partea mamei, Elisabeta Hâncu, avea o voce superbă, de soprană.

Harul artistic al bunicii şi al mătuşii s-a transmis Ilincăi, astfel că reuşita extraordinară în interpretarea rolului Velma Kelly, din musicalul "Chicago", are şi o altă explicaţie decât repetiţiile interminabile şi ambiţia Ilincăi de a fi la înălţime.

Ea are date "de familie" pentru scenă. Şi nici virtuţile sale coregrafice exprimate pe ritmuri fierbinţi nu mai miră pe nimeni dintre cei care-i ştiu biografia şi reuşitele profesionale până la "Chicago".

A cântat de mică, împreună cu bunica, după cum mărturiseşte chiar ea, de câte ori are ocazia. De dansat, a dansat întotdeauna frumos, având un talent înnăscut, dar recunoaşte că a şi muncit şi s-a şlefuit alături de profesioniştii de excepţie, precum Florin Fieroiu şi Ileana Macarie, cărora le este foarte recunoscătoare.

Între anii 1993 şi 1996, Ilinca a locuit multă vreme la New York. Astfel, a avut ocazia să studieze timp de trei semestre la "The American Musical and Dramatic Academy", şcoală aflată în inima Broadway-ului, istoria acestui gen de spectacol atât de popular, musicalul. Putea să rămână acolo, să-i bucure pe alţii cu graţia şi talentul ei, dar Ilinca a ales să revină acasă, la Bucureşti. Unde cariera ei a avut, de la început, o curbă constant ascendentă, deşi perioada de după 1989 nu a fost tocmai ofertantă pentru actori….

Ilinca este căsătorită de 11 ani cu regizorul Dominic Dembinski şi are un fiu, Nikita Andrei, care este născut, ca şi ea, în zodia Peştilor, şi care are acum 10 ani. Băieţelul studiază pianul şi, se pare, moşteneşte talentul artistic al părinţilor săi şi la capitolul teatru. Ilinca mărturiseşte că
l-a botezat cu gândul la Nichita Stănescu, dar şi la Nikita Mihalkov...

"Nikita este elev în clasa a patra la Liceul de Muzică <> , studiază şi iubeşte pianul de la cinci ani. Îi plac toate sporturile - fizice (fotbalul şi înotul) şi cele ale minţii (mai ales jocurile pe calculator, şahul) -, călătoriile, poezia, lectura, filmele şi teatrul ... îi plac plantele şi grădinăritul, îi plac oamenii cultivaţi, îi plac foarte mult bebeluşii, e o creatură eminamente socială ... îi place să discute, să râdă, să cânte... e pur şi simplu un copil sănătos! Ce va deveni el când va creşte mare, n-am cum să prevăd acum, probabil mă va surprinde adesea de-a lungul vârstelor pe care le va depăşi".

Ilinca, despre piesa "Jocul ielelor"

Prinsă între familie, filmările pentru serialul "Om sărac, om bogat" de la Pro TV şi alte proiecte, Ilinca a avut în ultima perioadă un program şi mai încărcat datorită repetiţiilor pentru piesa "Jocul ielelor" la Teatrul Naţional Bucureşti.

"Joc rolul Mariei Sineşti - rol comparabil pentru mine cu eroinele lui Ibsen - mamă, soţie, dar şi femeie adulteră: schismată între iubirea adevărată pentru Gelu Ruscanu (tânărul ziarist, filosoful faptelor şi principiilor absolute, un fel de Hamlet modern à la Roumanie) şi rangul social pe care soţul său, ministrul justiţiei, i-l oferă. Un rol de maturitate binevenit pentru mine, scris cu pregnanţă dramatică, talent psihologic şi o <> tipică eroinelor lui Camil Petrescu. Partenerii mei direcţi de scenă sunt Mircea Rusu şi Liviu Lucaci. Deşi din generaţii diferite, ne apropie un stil de muncă dobândit pe vremea <> lui Andrei Şerban, l-aş numi al lipsei de orgolii şi al generozităţii artistice. Regizorul Claudiu Goga m-a câştigat prin tenacitatea, supleţea talentului său <> , iar creatorii decorului şi costumelor - Ştefan Caragiu şi Liliana Cenean - prin rasa şi înalta clasă ce au insuflat-o înfăţişării spectacolului. Nicidecum în ultimul rând, colegii cu care nu împart scene directe, de la Vlad Ivanov şi Dorin Andone, la Bogdan Muşatescu şi Eugen Cristea, de la Emilia Popescu şi Rodica Ionescu, până la doamna Ilinca Tomoroveanu, creează înlăuntrul şi în preajma scenei o gentileţe, o nobleţe, un farmec <<în dulcele stil clasic>> al Naţionalului bucureştean şi al adevăratului profesionalism. Ca orice lucru de calitate, este contagios şi-mi dublează bucuria întâlnirii cu publicul." (Ilinca Goia)

Biografie

Ilinca Goia s-a născut la 6 martie 1969. Este absolventă a Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, a urmat apoi un stagiu de pregătire la Universitatea din San Diego - California şi la Teatrul "Old Globe", apoi a urmat cursurile Academiei Americane de Musical şi Artă Dramatică - New York (1993 - 1994, 1996).

A activat la Teatrul Studenţesc "Pod" între 1987 - 1990 şi din 1988 este actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. În cadrul proiectelor studenţeşti a interpretat roluri importante în piese de Shakespeare, Wilder, Caragiale, Delavrancea, Kiriţescu, debutând pe scena TNB în "Vassa Jeleznova" de Gorki, evoluând apoi în piese de Eschil - Sofocle - Euripide, Cehov, Wasserman, Caragiale, V. Nicolau, D. Săraru, în regia semnată de Andrei Şerban, Grigore Gonţa, Ion Cojar, Gelu Colceag, Yuri Krasovski. A colaborat, de asemenea, cu Teatrul Nottara în piese de Ibsen, Shaw, Schnitzler, K. Gabor, Mazilu (regia Dominic Dembinski, Felix Alexa, Alexandru Repan ş.a. ), precum şi cu Teatrul Româno-American "Eugene O'Neill" (1995) în 5 iulie de Lansford Wilson, regia Elliot Swift. Filmografie: Femeia visurilor (2005), Dracula III: Legacy (2005), Ce lume veselă (2003), Meurtres sous hypnose (2001), Manipularea (2000), Triunghiul morţii (1999), Talisman (1998), Vampire Journals (1997), The Midas Touch (1997), Craii de Curtea Veche (1995).