Fuga la ţară

În interiorul partidelor, puterea a migrat de la centru la sediile din judeţe ale baronilor locali.

Pe când milioane de români au ales să plece din ţară, cei din cauza cărora au fost nevoiţi să-şi caute de muncă în străinătate s-au decis să migreze din Capitală în teritoriu. Asistăm la un fel de transhumanţă politică, dar în sens invers faţă de tradiţionala „Mioriţă". Bacii partidelor pleacă toamna târziu în stânele electorale, ca să-i prindă 9 decembrie cu sacii de voturi în căruţă şi cu locul de muls asigurat la strunga din Dealul Parlamentului. Crin Antonescu s-a dus la Teleormanul lui Dragnea, Elena Udrea s-a îndreptat spre răzeşii lui Pinalti cel iubitor de telegondole, alţii s-au orientat spre domeniile Falcă sau alte feude unde se poate spera la o recoltă electorală mai bună decât media pe ţară.

Se poate specula mult despre goana după cel mai sigur colegiu, dar nu este numai vina candidaţilor. Nu numai frica de a nu fi ales a determinat elitele politice să apuce unde au văzut cu ochii. Legea electorală atât de blamată, dar rămasă intactă în formele ei din 2008, îi face pe candidaţi să reacţioneze aşa şi nu altfel. Toată lumea a zis că legea nu e corectă pentru că permite clasaţilor pe locurile secunde sau terţe să câştige colegiul conform unei loterii electorale ale cărei mistere nu le înţelege nimeni. Până la urmă, indignarea s-a dovedit a fi apă de ploaie, întrucât PDL, cel care răguşise înfierând legea, a fost primul să conteste la Curtea Constituţională proiectul USL care ar fi permis alegeri uninominale majoritare, pe principiul „învingătorul ia tot".

Evident, dacă PDL ar fi condus în sondaje, Legea uninominalului „adevărat" ar fi fost promovată cu multă osteneală, dar aşa, o repartizare a mandatelor după algoritm pică foarte bine. PDL degizat în ARD poate spera la o cotă de 20% din mandate, ceea ce nu e puţin în condiţiile de azi.

Marele câştigător al întregului aranjament este, însă, PPDD care, chiar cu 14-17%, nu s-ar fi regăsit în viitorul Parlament. Acum, purtătorul cu saci de bani stă liniştit aşteptând rezultatele. Cum-necum, se va urca pe podiumul electoral încercând să pozeze în viitor partid-balama necesar formării unei majorităţi, dacă se poate alta decât cea a USL.

Migraţia la ţară arată şi o altă faţă a medaliei, decât cea a calculelor electorale. Uninominalul, fie el şi impur, ca în cazul de faţă, a produs o mutaţie esenţială pe scena politică. În interiorul partidelor, puterea a migrat şi ea, de la centrul reprezentat de sediul din Bucureşti al preşedinţilor, la sediile din judeţe ale baronilor locali. Pe măsură ce a trecut timpul, a devenit tot mai evident că baronii reprezintă adevărata forţă într-un partid. Ei decid cine va fi pe listă, ei stabilesc politicile de la centru, ei asigură finanţarea campaniilor electorale. Un partid fără baroni nu are nicio şansă, lucru perfect demonstrat de apariţia ARD. Forţa Civică a lui Ungureanu, Noua Republică a lui Neamţu şi PNŢCD-ul lui Pavelescu au apelat la baronii PDL pentru că oricât de uzat ar fi, partidul lui Blaga mai are resurse în teritoriu capabile să-i ţină în spate pe noii veniţi. Iar renovatorii clasei politice, adunaţi din traseişti de stânga-dreapta, nu au zis nici pâs când a fost vorba să se înregimenteze în puţinele feude PDL care au mai rămas prin ţară. Adică să se reformeze, suntem de acord, dar să nu se schimbe nimic.

Baronizarea politicii devine mai periculoasă decât votul pe liste. Înainte, era vorba despre o clientelă centralizată care depindea numai de structura de la vârful partidului. Iar liderii partidelor aveau grijă să pună pe liste şi câţiva oameni care să se priceapă fie la buget, fie la probleme de drept, fie la politică externă, pentru că aveau nevoie de cadre în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Acum, nu mai este nevoie decât de oameni cât mai obedienţi baronilor locali. Calitatea profesională chiar că nu mai are ce căuta în noul peisaj. Iar, dacă în ultima vreme am avut parlamentari care şi-au căutat scăparea în junglele Africii, ce va fi în noul legislativ va depăşi orice închipuire.

Prăbuşirea calităţii clasei politice ne va face să regretăm amarnic Parlamentele din anii '90. Dar nu este asta cea mai mare nenorocire. Clientela diseminată în zeci de centre teritoriale va avea drept unic scop în viaţa politică să se branşeze cât mai adânc la banul public. Am văzut ce s-a întâmplat în ultimii ani. Câte parcuri în păduri s-au făcut, câte piscine în sate fără tineri, câte drumuri de nicăieri, către niciunde. Cu cât mai sărac a fost bugetul, cu atât s-a furat mai mult. Cam asta va fi şi în următorii ani, poate ridicat la pătrat.

Ion M. Ioniţă este senior editor al ziarului „Adevărul" şi redactor-şef al revistelor „Historia" şi „Foreign Policy".