Europa înăspreşte măsurile pentru combaterea pandemiei de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
COVID-19 în Europa Foto: Pixabay
COVID-19 în Europa Foto: Pixabay

Tot mai multe ţări europene impun noi reglementări şi reguli de distanţare socială, în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului, pe măsură ce al doilea val de pandemie accelerează pe tot continentul. Europa a raportat peste 1,3 milioane de cazuri noi săptămâna trecută.

Astăzi, la nivel global se înregistrează 43.140.173 de cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus, din care 1.155.235 de decese.  Spania, Franţa, Italia, Germania, Belgia, Republica Cehă şi Regatul Unit se confruntă cu cifre-record, autorităţile declarând rând pe rând că sunt copleşite de situaţie.

Guvernele impun diverse măsuri şi restricţii sociale. Spania a declarat, din nou, starea de urgenţă naţională, fiind interzisă circulaţia persoanelor pe timpul nopţii, cu excepţia Insulelor Canare. De asemenea, pe timp de zi nu se pot forma grupuri mai mari de şase persoane. Iar guvernele regionale pot impune carantină în cartiere, în localităţi sau provincii fără să aibă nevoie de o confirmare a măsurilor din partea justiţiei. De altfel, doctorii au anunţat că intră, de astăzi, în grevă generală, potrivit Sindicatelor din domeniu, conform RRA.

Şi în Italia au fost anunţate noi măsuri de combatere a virusului, cele mai dure de după primul val din primăvară, când ţara era epicentrul global al pandemiei. Barurile, cofetăriile, patiseriile şi restaurantele se vor închide la ora 18.00. Sălile de sport, piscinele, centrele de wellness şi spa se vor închide de tot. Se închid şi teatrele, cinematografele şi sălile de concerte, potrivit BBC.

Franţa în ultimele 24 de ore a raportat cel mai mare număr de pacienţi cu COVID-19 care au intrat în spital din aprilie, înregistrând, până luni, 1,17 milioane de cazuri. Ţara are în vedere înăsprirea restricţiilor, potrivit Reuters. Franţa a devenit una dintre cele mai afectate ţări din cel de-al doilea val al Europei.

„Al doilea val este aici", a declarat premierul francez Jean Castex într-o conferinţă de presă, când au fost anunţate noile restricţii. „Situaţia este gravă”.

Germania, în ultimele 24 de ore au fost raportate 11.409 cazuri. În regiunea bavareză Berchtesgadener Land, nu mai este permisă de marţi ieşirea din case decât din motive bine întemeiate.

Secretarul pentru sănătate, Matt Hancock, a anunţat trecerea la un nivel de alertă „ridicat" pentru Londra şi alte oraşe începând cu 17 octombrie. Săptămâna trecută, Irlanda a devenit prima ţară din Europa care a reintrodus carantina în faţa cazurilor în creştere.

Ţara Galilor a început o carantină de 17 zile, în acest weekend, închizând toate afacerile neesenţiale şi cerând oamenilor să rămână acasă, cu puţine excepţii. "Dacă facem acest lucru acum şi dacă avem atunci un set consistent de reguli naţionale, pentru a menţine transmisia şi intensitatea virusului la un nivel inferior, atunci putem avea un sezon de Crăciun mult mai normal pentru companii", a spus Vaughan Gething, ministrul galez al sănătăţii, pentru BBC Radio Wales.

Multe ţări europene au decis să le interzică cetăţenilor să mai circule noaptea

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite