Dr. Gabriel Diaconu: Secţiile cu paturi pentru copii se vor umple foarte rapid. Încurajez vaccinarea anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Gabriel Diaconu recomandă vaccinarea copiilor Foto: Arhivă
Dr. Gabriel Diaconu recomandă vaccinarea copiilor Foto: Arhivă

Dr. Gabriel Diaconu trece în revistă pe pagina sa de socializare motivele pentru care, ca doctor, încurajează vaccinarea anti-COVID a copiilor. Autorităţile au anunţat că vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani va deveni efectivă începând cu 26 ianuarie.

Redăm mai jos întreaga postare de pe pagina sa de Facebook:

Având în vedere că, din 26 ianuarie, devine disponibil vaccinul anti-COVID pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, 

Dar mai ales pentru că, în România, majoritatea părinţilor ezită, sau refuză franc, să-şi vaccineze copiii împotriva COVID, problemă mai degrabă emoţională decât raţională, bazată pe dovezi, 

Am să trec în revistă motivele pentru care, clar şi răspicat, ca doctor, încurajez vaccinarea copiilor împotriva noului coronavirus.

În ţara noastră, lunile care urmează, majoritatea românilor  vulnerabili la COVID vor contacta boala. Ne aşteptăm, pe unele proiecţii, la cel puţin un milion de infectări în următoarele două trei săptămâni. 

Mai bine din jumătatea populaţiei NU este vaccinată împotriva COVID. 

Chiar şi luând în considerare cele mai optimiste estimări, mai bine de jumătate din cei trecuţi deja prin infecţie NU sunt protejaţi împotriva Omicron decât în relativă măsură, respectiv DOAR aceia care au făcut COVID în valul Delta, adică perioada august – decembrie 2021. 

Fatalitatea Omicron la copii este mică. Pe de altă parte peste tot în lume numărul copiilor cu complicaţii ale infecţiei care a trebuit să fie internaţi a explodat. Asta a supra-solicitat, până la refuz, centrele de îngrijiri pediatrice.

Infrastructura medicală terţiară, în România, mai exact cea pediatrică, este chiar mai proastă decât cea generală. Realist spus, secţiile cu paturi pentru copii se vor umple foarte rapid, vor fi la supra-plin fără o intervenţie robustă, respectiv responsabilitatea părinţilor. 

Ajungem, posibil, în situaţia în care veţi avea copilul bolnav şi să nu-l aveţi unde interna. 

E un lucru pe care îl puteţi preveni.

Vaccinul pediatric aprobat a trecut prin toate filtrele de siguranţă, la fel ca orice alt medicament pe care îl folosesc pediatrii în mod curent, şi este accesibil TOCMAI pentru că specialiştii din EMA, respectiv ANM, consideră folosirea lui sigură la copii. 

Să vaccinezi, în pandemie, respectiv val pandemic, copiii, NU este un experiment. 

Experiment este să nu îi vaccinezi, şi să vezi ce se întâmplă. 

Nenorociţi sunt aceia care v-au speriat, care v-au băgat teroarea în suflet. Dintotdeauna, când a venit vorba de bolile copilăriei şi grija pentru sănătatea celui mic, doctorul a avut un cuvânt greu de spus. Mai puţin în aceşti ani din urmă, de când fiecare părinte a ajuns mai degrabă să îşi ia sfaturi de unde se nimereşte, mai puţin de la singura persoană care are competenţa să le dea. 

Nu este o decizie uşoară. Dar o decizie trebuie să luaţi. Iar decizia nu este despre viaţă, sau moarte. Decizia este despre suferinţă.

Nu cred să fie om cu capul pe umeri care să fi fost scutit de suferinţă în aceşti doi ani. Fiecare român a văzut, împrejurul lui, ce face COVID. Şi nu doar direct, prin boală, cât şi indirect, prin efectele în cascadă asupra lumii în care trăim.

Copiii sunt vulnerabili suplimentar în ce priveşte bunăstarea lor, căci depind de un mediu complex. În acel mediu sunt părinţii, sunt bunicii. În acel mediu sunt educatorii lor, sunt ceilalţi copii cu care se întâlnesc, se joacă. 

În cabinetul meu de psihiatrie, la clinica pe care o conduc şi nu numai, poveştile pe care le auzim de la pacienţi încep să semene din ce în ce mai mult. Sunt copii care şi-au pierdut părinţii din cauza COVID. Sau bunicii. Sau au prieteni care au trecut prin asta. Le-au murit profesori, sau antrenori, sau rude apropiate. Unii dintre ei au trebuit să stea în aceeaşi casă, aceeaşi curte, în timp ce omul respectiv se stingea sub ochii lor.

Avem de înfruntat nişte săptămâni foarte grele, când – dincolo de putinţa noastră omenească de a mai face mai mult, astfel de evenimente se vor repeta. 

Copilul vaccinat împotriva COVID va fi mai bine păzit de simptomele bolii acesteia. Ba, mai mult, va fi mai puţin infecţios decât copilul ne-vaccinat. Timpul lui de absenţă şcolară va fi mai scurt, ceea ce scade şi povara părinţilor. Nu mai vorbesc de acele case unde, după grădiniţă sau şcoală, bunicii se ocupă de copil. 

Judecaţi toate lucrurile acestea. Judecaţi-le dincolo de instinct sau teamă. Judecaţi-le şi decideţi care e calea pe care o veţi urma. 

Avem această tehnologie la lungul mâinii. Dacă lăsaţi paranoia să-şi urmeze cursul, pe mulţi vă aşteaptă momente de regret evitabil. Mă gândesc că e groaznic de păcat. 

Indiferent cât suntem de obosiţi, de tracasaţi, de zguduiţi în credinţele noastre despre lume, despre ce e bun sau rău, despre drumul de urmat când toate pare că îţi alunecă printre degete, un adevăr rămâne:

Medicina nu şi-a abandonat menirea. Iar regula de aur în medicină este că e mai bine să previi, decât să combaţi. Prevenţia nu este niciodată perfectă, dar paza bună trece primejdia rea.

Necăjit cum e poporul ăsta, amărât cum e, divizat cum a ajuns, otrăvit de propagandă ori minciuni, şi tot nu merită să-l laşi pradă câinilor. Noi, doctorii, iubim viaţa. Când o să staţi, la ceas de noapte, să cumpătaţi dacă o fi, sau nu, bine, să faceţi pasul, să vă aduceţi aminte de asta. Că iubim viaţa, şi zi după zi trudim cu pacienţii noştri în slujba ei. 

E un test simplu. Cei care ne denigrează, cei care aruncă în noi cu noroi, care vă sperie, care vă umplu capul cu poveşti de groază, ei ce iubesc, de fapt? În afară de teroare, mai nimic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite