Despre avatarurile societăţii civile

Ioan Mateijurnalist Apărută în vocabularul democraţiei la începutul anilor '90, noţiunea de "societate civilă" a fost multă vreme pentru români o ciudăţenie, o curiozitate care abia în

Ioan Matei
jurnalist
Apărută în vocabularul democraţiei la începutul anilor '90, noţiunea de "societate civilă" a fost multă vreme pentru români o ciudăţenie, o curiozitate care abia în timp şi-a conturat scopul şi mijloacele.
Era, atunci, uşor de confundat cu partidele, dar nu era partid, conţinea în anumite proporţii revendicări sindicale, dar nu era sindicat, reacţiona uneori în manieră jurnalistică, şi totuşi nu era vorba de media.
Ce se ştia foarte clar era că "societatea civilă" trebuie să fie mai degrabă contra. De câte ori apăreau dubii în legătură cu conţinutul unei hotărâri oficiale - fie că era vorba de texte de lege ori numai de intenţii exprimate verbal de politicieni -, apăreau imediat proteste însoţite de o listă de semnături ale unor personalităţi din varii domenii de activitate. Textul protestelor era preluat şi publicat în presă, listele de semnături rămâneau deschise, iar şirul de nume creştea în funcţie de importanţa şi intensitatea evenimentului aflat în dezbatere.
Citite astăzi, se poate observa că listele respective conţineau aproximativ aceleaşi semnături, domina intelighenţia bucureşteană, la care se adăugau uneori şi numele unor lideri de opinie regionali. Apoi, simpatiile şi tendinţele s-au coagulat în jurul unor lideri care au format organizaţii şi asociaţii recognoscibile, aşa au apărut GDS, Alianţa Civică, LADO, AFDPR, Pro Democraţia şi încă multe altele. Electoratul românesc părea satisfăcut, cei care nu-şi găseau locul în partide ori în sindicate sau erau nemulţumiţi de acestea aveau la îndemână şi alte posibilităţi de exprimare, puteau exersa şi alt tip de reacţie.
Primul semn de "oboseală" din partea societăţii civile a apărut la alegerile din 1996, atunci când o parte din asociaţiile civice au intrat în conglomeratul politic numit CDR, restul, în majoritate covârşitoare, susţinând iarăşi aceeaşi parte a eşichierului politic, deşi, se ştie, numai de partide nu ducea lipsă România. Pentru cei care analizau fenomenul civic românesc, a fost un semnal că liderii acestor organizaţii n-au reuşit să-şi urmeze programele lor, că tendinţa politicului a dominat şi a învins în relaţia cu acţiunea civică.
Câteva dintre cauzele acestei înfrângeri pot fi uşor identificate acum în radicalismul liderilor civici, în maniera sofisticată şi deci puţin accesibilă publicului larg prin care erau transmise mesajele şi, nu în ultimul rând, în lipsa de consecvenţă a aceloraşi lideri. Alături de acestea, ori poate înaintea tuturor, trebuie spus că şi componenta anticomunistă (de fapt anticomunismul în exces), a majorităţii programelor care veneau din zona civică, a produs o saturaţie în rândul receptorilor. Este o temă de discuţie şi de analiză evoluţia societăţii civile în România şi sunt sigur că în viitor vor apărea studii temeinice şi bine documentate pe acest subiect.
Ceea ce putem constata astăzi - după şaisprezece ani de practică democratică, când ştim că atitudinea civică trebuie să radieze în toate zonele societăţii - este că trăim un regres al formelor de organizare şi manifestare civică. Cu câteva excepţii lăudabile de persoane şi asociaţii care şi-au păstrat obiectivitatea şi echidistanţa în limitele rezonabilului, majoritatea liderilor şi organizaţiilor se manifestă previzibil şi evidenţiază partis-pris-uri păgubitoare. Cei care mizează în continuare pe anticomunism au eşecul asigurat, cei cuplaţi vizibil la dosul unor partide politice nu fac altceva decât să consume inutil fonduri şi timpi de emisie la jurnalele de ştiri. Alte ONG-uri sunt bântuite de bursieri de profesie care "luptă" până prind un post călduţ şi devin apoi compatibili şi îngăduitori cu oricine se arată dispus să cotizeze ori să le facă jocul.
Vor reuşi şi se vor impune în spaţiul public numai acele asociaţii şi organizaţii civice care vor înţelege să nu se substituie nici presei şi nici partidelor atunci când trebuie promovat şi apărat interesul individului în raporturile sale cu autorităţile.