C.V.Tudor: Guvernul poate fi acuzat de "nesupunere civică" dacă nu măreşte salariile
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat vineri că decizia preşedintelui de a promulga legea de majorare cu 50% a salariilor profesorilor este o decizie bună şi a susţinut că Guvernul poate fi acuzat de nesupunere civică, dacă nu aplică prevederile actului normativ.
"Era de aşteptat. E un lucru bun. Noi suntem corecţi până la capăt, când greşeste îl ardem, dar când face lucruri bune noi îl lăudăm", a declarat Corneliu Vadim Tudor, referitor la decizia preşedintelui de a promulga legea de majorare cu 50% a salariilor profesorilor.
C.V. Tudor a precizat că Guvernul poate fi acuzat de nesupunerea civică, dacă nu aplică legea majorării salariilor profesorilor. "Eu nu înţeleg de ce se cramponează Guvernul, cică nu sunt bani, păi banii sunt în legea învăţământului, banii sunt în cele 6% din PIB. Aicea Guvernul Tăriceanu poate fi acuzat de nesupunere civică, fiindcă încalcă cel puţin două legi, legea învăţământului care prevede 6% din PIB şi această lege de mărire a salarilor cu 50%", a mai precizat preşedintele PRM.





















































