Cum îți înveți copilul să înțeleagă și să gestioneze banii

Îți cumperi copilului tot ce cere, îi dai o sumă fixă în fiecare lună sau îl lași să câștige fiecare leu în schimbul unor sarcini? Decizia pare banală, dar specialiștii spun că felul în care un copil intră în contact cu banii poate influența profund modul în care va gestiona resursele financiare la maturitatate, dar și stima de sine, capacitatea de autocontrol și relația cu munca. Am stat de vorbă cu Adrian Asoltanie, unul dintre cei mai cunoscuți traineri de educație financiară din România, și cu psihologul Jeni Chiriac, pentru a înțelege ce se află în spatele unei decizii de acest fel. 

FOTO Shutterstock

Cum influențează banii de buzunar viitorul adult

Că obiceiurile financiare se construiesc de mic ni se spune adesea. Dar pentru părinți poate fi o provocare să gestioneze relația copiilor cu banii. Psihologul Jeni Chiriac atrage atenția că percepția celor mici asupra banilor nu este doar una doar matematică. 

„Relația dintre copii și bani este una dintre cele mai timpurii forme de învățare socială. Din perspectiva psihologiei economice și a dezvoltării, modul în care părinții gestionează banii de buzunar acționează ca un curriculum ascuns care modelează valorile, autocontrolul și stima de sine a viitorului adult. Percepția copilului asupra banilor nu este una matematică, ci eminamente emoțională și simbolică. Modul în care sunt oferiți acești bani influențează direct abilitățile de autocontrol și autoreglare comportamentală, inclusiv stima de sine pe termen scurt, mediu și lung".

Cu alte cuvinte, nu contează doar câți bani de buzunar dai copilului, ci și în ce context și cu ce mesaj implicit. Un copil căruia i se dau bani fără nicio structură sau explicație primește, de fapt, un mesaj confuz despre lume: că resursele apar din senin, că nu există legătură între efort și recompensă, că dorința este suficientă pentru a obține ceva.

Ce se întâmplă în creierul unui copil căruia i se dă prea mult sau prea puțin

Psihologia oferă răspunsuri despre cele două extreme ale spectrului: copilul care primește orice și oricând versus copilul care primește foarte puțin. 

Jeni Chiriac explică în detaliu mecanismele din spatele acestor tipare:

„Atunci când un copil primește sume mari de bani sau are acces nelimitat la resurse fără a depune un efort sau fără a respecta o structură, procesul de maturizare a funcțiilor executive este inhibat. Dacă orice dorință este satisfăcută instantaneu, copilul nu exersează capacitatea de a aștepta. La vârsta adultă, acest lucru se traduce printr-o dificultate majoră de a gestiona eșecul sau amânarea recompenselor".

Consecințele sunt și mai profunde, continuă psihologul:

„Deoarece resursele «apar» pur și simplu, copilul nu percepe o legătură de cauzalitate între acțiunile sale și rezultate. Aceasta poate duce la o formă de neputință învățată sau la o stare de amotivație — de ce ar depune efort cognitiv sau social dacă mediul îi livrează totul necondiționat? Banii încetează să mai fie un instrument și devin un zgomot de fundal, ceea ce poate duce la o incapacitate de a evalua corect munca celorlalți sau valoarea intrinsecă a obiectelor."

Cealaltă extremă are, de asemenea, consecințe negative pe termen lung. 

,,Privarea constantă sau oferirea unor sume care nu acoperă nici măcar nevoile minime de integrare socială ale grupului de apartenență are efecte profunde asupra imaginii de sine. În psihologia socială, copiii tind să își compare resursele cu cele ale grupului. O privare severă poate fi interpretată de copil nu ca o limită financiară a părinților, ci ca o lipsă de valoare personală. El poate concluziona: «Nu primesc pentru că nu merit» sau «Sunt mai puțin valoros decât ceilalți». Acești copii pot dezvolta la vârsta adultă un comportament de acumulare compulsivă sau, din contră, o aversiune extremă față de risc, fiind bântuiți de teama constantă a penuriei sau a sărăciei", explică Jeni Chiriac.

Un aspect mai puțin discutat, dar la fel de important, este dimensiunea socială a banilor de buzunar:

„Banii de buzunar pot fi inclusiv un «facilitator» de socializare — o ieșire la un suc, o revistă. Lipsa lor constantă duce la autoizolare sau respingerea grupului, afectând dezvoltarea abilităților sociale și a sentimentului de apartenență."

 Un studiu realizat de BCR și Cult Market Research în 2024 pe un eșantion de 400 părinți cu copii între 12 și 17 ani arată că 66% dintre adolescenți primesc bani de buzunar de la părinți, cel mai adesea sub 300 de lei pe lună pentru grupa 12-14 ani. Principalele cheltuieli ale adolescenților sunt ieșirile în oraș (51%), îmbrăcămintea și încălțămintea (47%) și rechizitele școlare (22%).

Greșeala pe care părinții au tendința să o facă

Pe de altă parte, trainerul de educație financiară Adrian Asoltanie vorbește despre o greșeală frecventă pe care, mânați de intenții bune, părinții o pot face atunci când vine vorba de relația copiilor cu banii.

„Cred că una dintre cele mai importante greșeli este să cauți să rezolvi foarte repede sau uneori prea repede fiecare dorință pe care ți-o pune copilul în brațe. Bineînțeles că el este uneori asaltat și vede la colegi, prieteni, în social media tot felul de chestii interesante. Și evident că tentațiile sunt foarte mari."

Soluția propusă de trainer nu este refuzul brutal, ci o tehnică pe care el o numește „pasa înapoi a dorinței":

„Părerea mea este că părintele ar trebui să îi dea copilului dorința înapoi, adică să îi spună: «Înțeleg că tu vrei o pereche mai scumpă de pantofi sport, eu sunt dispus să plătesc suma X, dacă tu vrei neapărat o anumită firmă, te invit să pui diferența și poți să îi cumperi». Această pasă înapoi a dorinței va ajuta copilul să înțeleagă mai bine ce își dorește și cum se obțin lucrurile astea scumpe. Deci ăsta ar fi un element de îmbunătățire — să nu executăm instantaneu odată ce copilul ne-a pus dorința în brațe."

Mecanismul este simplu, dar efectele sunt de durată: copilul care trebuie să contribuie financiar la un obiect pe care și-l dorește face, practic, un exercițiu serios de prioritizare. Cumpărând cu o parte din  banii lui va prețui altfel acel obiect, va fi mai atent la cum îl folosește și va înțelege altfel valoarea banilor. 

 „Echilibrul optim în psihologia educației financiare nu se referă la generozitate, ci la predictibilitate. O sumă fixă, adaptată vârstei și contextului social, funcționează ca un «schelet» pe care copilul își construiește autonomia. Ea trebuie să fie suficient de mare pentru a permite o alegere, dar suficient de mică pentru a impune o renunțare. Această «tensiune» dintre dorință și resursă este exact spațiul în care se naște gândirea strategică și încrederea în sine", spune și psihologul Jeni Chiriac. 

Alocație fixă, bani câștigați sau o combinație? Modelele și capcanele lor

Există, în esență, două mari strategii ale părințilot când vine vorba de banii de buzunar: modelul alocației necondiționate - banii ca drept al copilului și responsabilitate a părinților -  și modelul condiționat, în care banii se câștigă în schimbul unor sarcini sau al unor rezultate școlare bune.

Trainerul de educație financiară Adrian Asoltanie spune:

,,Când vine vorba de bani de buzunar, eu le recomand părinților să le dea copiilor mai degrabă ocazia să își câștige cel puțin o parte din acești bani, prin diverse activități sau proiecte. Eu nu am folosit pentru copiii mei vreun sistem de alocații lunare sau de bani de buzunar, ci majoritatea banilor au venit fie din diverse activități — i-am rugat să ajute prin casă, au fost cu colindul, au vândut diverse chestii, mi-au tradus cartea în limba engleză —, au mai primit și de la bunici și mătuși."

Modelul condiționat are însă o limită pe care puțini părinți o iau în calcul, atrage atenția psihologul Jeni Chiriac:

„Atunci când recompensăm financiar o activitate care ar trebui să aibă o motivație intrinsecă, cum sunt curiozitatea intelectuală/învățatul sau altruismul/ajutorul în familie, există riscul ca motivația internă să scadă. Copilul nu va mai învăța pentru a cunoaște, ci pentru a încasa, devenind dependent de stimulul extern", avertizează psihologul.

Cu alte cuvinte, dacă îi plătești copilului notele de 10, s-ar putea să obții performanță pe termen scurt și indiferență față de cunoașterea pe termen lung.

Alocația necondiționată, deși ofertă un funament de secutitate psihologică și recuce anxietatea legată de bani, vine, la rândul său, cu alte efecte negative.

,,Poate risca să cultive un sentiment de îndreptățire — «mi se cuvine». Fără o corelație clară între efort și recompensă, copilul poate dezvolta o viziune nerealistă asupra economiei reale, unde resursele sunt limitate și condiționate de valoarea adusă", spune psihologul. 

Cel mai eficient model

Soluția propusă de Jeni Chiriac este una hibridă, construită pe trei paliere clare:

„O alocație fixă și necondiționată, care poate fi modică, oferită săptămânal sau lunar, indiferent de comportament — aceasta servește exclusiv ca material didactic pentru administrare. Părintele trebuie să permită copilului să facă «greșeli ieftine» (cheltuieli inutile), urmate de discuții de analiză, nu de penalizări. Sarcinile excepționale — curățarea garajului, ajutor la un proiect profesional al părintelui — pot fi remunerate, pentru a preda conceptul de venit activ. Sarcinile de rutină — debarasarea mesei, curățenia în camera proprie — fac parte din contractul social al familiei și nu trebuie plătite."