Cine este cea mai faimoasă  „bocitoare“ profesionistă din Taiwan

Să plângi la comandă nu este uşor, dar Liu Jun-lin este angajată să facă asta în fiecare zi, la înmormântările unor oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. Este cea mai cunoscută bocitoare profesonistă din Taiwan.

Potrivit unui articol apărut pe site-ul bbc.co.uk, mulţi consideră că activitatea de zi cu zi a femeii este o formă de comercializare a durerii, dar bocitoarele precum Liu susţin că profesia lor are rădăcini adânci în istoria ţării, unde persoana decedată are nevoie, potrivit tradiţiei, de un alai gălăgios care să o conducă pe ultimul drum.

„Când cineva drag ţie moare, suferi atât de mult, încât atunci când este înmormântat nu mai ai lacrimi“, spune Liu.

„Cum să îţi schimbi dintr-o dată starea de spirit pentru a arăta durerea?“

Înainte, fetele îşi părăseau casa părintească pentru a merge să lucreze în alte oraşe, dar mijloacele de transport nu erau atât de rapide ca astăzi, explică ea. Astfel, dacă un membru al familiei murea, alte rude nu reuşeau să ajungă la timp pentru a participa la înmormântare, motiv pentru care familia angaja pe cineva să ţină locul celor plecaţi.

În Taiwan, înmormântările tradiţionale sunt complexe şi combină sobrietatea cu manifestări gălăgioase, excesive.

Liu, în vârstă de 30 de ani, participă la înmormântări alături de trupa sa, poartă costume colorate şi dansează. Fratele ei, A Ji, cântă la diverse instrumente muzicale. Sunetele sunt lungi, aduc a plâns şi a cântat. „Dragul meu tată, fiicei tale îi este dor de tine! Te rog, întoarce-te!“, astfel sună un strigăt de jale din partea ei.

Liu insistă că plânge cu adevărat la fiecare înmormântare. „La fiecare înmormântare la care te duci, trebuie să simţi că familia respectivă e a ta, aşa că trebuie să te implici emoţional“, spune ea. „Când văd atâţia oameni care suferă, devin mai tristă“.

Una dintre persoanele care a lucrat alături de Liu timp de mulţi ani, Lin Zhenzhang, susţine că tinereţea fetei face parte din farmecul ei.

„În mod normal, ne gândim că este o slujbă pentru femei mai în vârstă“, spune el. „Jun-Lin este atât de tânără şi de frumoasă. Contrastul trezeşte curiozitatea oamenilor“, arată acesta.

Părinţii ei au murit demult, iar bunica lui Liu a fost nevoită să crească trei copii. Când Liu avea 11 ani, bunica lor i-a implicat pe ea şi pe fratele ei în afacere. Trebuia să se trezească în zori în fiecare dimineaţă pentru repetiţii, iar adesea lipsea de la şcoală. Când mergea la ore, ceilalţi colegi râdeau de strania ei meserie şi de hainele pe care le purta.

„Mă simţeam cu adevărat inferioară şi credeam că ceilalţi copii nu mă plac“, povesteşte ea.

Nici munca nu era deloc uşoară la început.

„Uneori, înainte să începem, familia se purta foarte aspru cu noi“, spune Liu, adăugând că, imediat ce îşi juca rolul, rudele decedatului plângeau şi îi mulţumeau.

Atunci Liu şi-a dat seama care este scopul meseriei sale. „Această muncă îi poate ajuta pe oameni să scape de furie, să spună lucruri pe care altminteri le-ar fi fost teamă să le rostească cu voce tare“, explică ea.

Acum afacerea familiei prosperă. Liu şi rudele sale deţin fiecare câte o casă. La fiecare înmormântare, câştigă până la 600 de dolari. Cu toate acestea, se pare că afacerea nu va mai merge mult timp.

„Tradiţia bocitoarelor profesioniste va dispărea în curând“, spune şi Lin Zhenzhang, astfel încât oamenii ca Jun-Lin „vor fi nevoiţi să găsească un mod de a-şi reinventa profesia sau de a descoperi noi surse de venit“.

Tocmai de aceea, Liu a recrutat 20 de tinere asistente, pentru a atrage atenţia asupra afacerii sale. Orice ar fi, ea spune că nu va renunţa la această slujbă.

„E ceva ce bunica mea a construit din nimic. Trebuie să îi învăţ pe alţii ce m-a învăţat ea pe mine şi să duc mai departe tradiţia“, încheie ea.