Ce răspunsuri a primit o tânără care vrea să plece în străinătate de la românii care lucrează în afara țării

0
Publicat:

Tot mai mulți români vor să părăsească țara în căutarea unui trai mai bun, chiar dacă în trecut spuneau că nu vor pleca niciodată din România.

Tot mai mulți oameni se gândesc să părăsească țara
Tot mai mulți oameni se gândesc să părăsească țara

Ana Maria este o tânără care pentru prima dată a luat în considerare ideea de a emigra, copleșită de sentimentul de nesiguranță în țara sa.

Decizia pentru ea nu este ușoară, astfel că a apelat la sfatul celor care sunt deja plecați.

 „Bună tuturor! În ultimii ani mă tot bate gândul să plec din Ro. Mă șochez pe mine însămi pt că niciodată nu am luat varianta asta în considerare și am bătut mereu cu pumnul în masă că eu de aici nu plec, orice ar fi. Însă, de câțiva ani, nu prea mă mai simt în siguranță, din multe puncte de vedere. De clasa politică, legislație, corupție, șpăgi, pile, nici nu mai vorbesc, dar în mare parte chestia cu siguranța mă face să mă gândesc tot mai mult la posibilitatea de a mă muta în următorii ani. Întrebarea mea este - cum ați gestionat dorul de locul din care ați plecat? La modul, vinzi aici, nu mai ai nimic aici și pleci, știind că n-ai unde să te întorci... V-ați adaptat ușor sau greu? Cât de greu este, realmente să faci un asemenea pas?“, scrie Ana Maria într-o postare pe rețeaua Reddit.

Ana Maria a primit răspunsuri dintre cele mai diverse, bine argumentate și documentate.

„Depinde mult de persoanele din jurul tău pe care trebuie să le lași în urmă și cât de adaptabil/a ești. Nu zboară câinii cu covrigi în coadă nici în afară și depinde mult dacă te duci cu gândul de integrare sau rămâne gândul "acasă". La început o să compari prețurile de acolo cu banii românești și o să ai poate ceva șocuri. Depinde ce muncă o să faci și ce limbă o să vorbești, astea pot influența mult și perspectiva ta și perspectiva străinilor asupra ta. Și depinde și dacă te duci singur/a sau cu cineva alături. Astea doar la început. Pe parcurs pot apărea altele, în funcție de țară, climă sau bani“, îi răspunde un tânăr de 26 de ani.

Vrei să pleci pentru siguranța ta? Adică siguranța fizică? România e una dintre cele mai sigure țări din Europa, pe bune. Și în Elveția dai noaptea peste vagabonzi“, îi spune Flavius.

„Am plecat de 23 de ani din România. Mi-am făcut o viață aici, nu a fost ușor, abia în ultimii ani am ajuns să fiu "bine". Mi-am făcut o familie aici, soția localnică. Am vizitat România în fiecare an, să îmi aduc aminte de cum este și să îmi treacă dorul. Să îmi aduc aminte de ce am plecat din primul rând.

Nu știu de ce, cu cât îmbătrânesc, cu cât am o stare mai bună aici, cu atât parcă mă apucă o nostalgie. Era ok de suportat... mai ales că am avut experiențe fun aici. Călătorit lumea, tras cu armă, libertatea de mișcare fără grijă financiară.

Până când soția s-a îmbolnăvit de marele C. Când s-o duce parcă nu mai este nimic să mă țină aici. Numai amintiri și planuri de viitor spulberate.

Cred că o să mă întorc să încep de la zero. Și da, sistemul de sănătate în România este shit. Dar nici nu intenționez să mă țin prea mult de vindecări“, îi povestește Sonic experiența sa.

Oamenii i-au spus Anei Maria că cel mai greu a fost primul pas.

 „Plecat de 12 ani. De dor? Vin cât de des simt nevoia. N-am nevoie de săptămâni. De obicei, după câteva zile îmi trece dorul instant, că pe lângă faptul că îi vezi pe cei de care îți e dor, vezi și lucrurile care te-au făcut să faci alegerea asta.

N-am vândut nimic. Am plecat singur, soț, stă cineva în orice aș fi avut în urma mea. Dar asta depinde de la caz la caz. Poți vinde dacă e inutil, sau închiria dacă are potențial.

Adaptat? Nu e ușor, într-adevăr. Avem altă mentalitate și ca să îți meargă ok trebuie să te dai și tu după mentalitatea unde te instalezi. Trebuie să vrei asta, altfel îți va fi imposibil. Facem anumite chestii, românisme care nu sunt bine primite de alte culturi. Și asta e ok. Dar trebuie să vină și de la noi schimbarea. Dar e total posibil. În final, ne adaptăm la traiul din România. Adaptatul într-o țară mai ok nu ar trebui să fie atât de greu.

Cel mai greu e primul pas. În multe locuri, nu jobul e problema, și locuința. Chiar dacă ai ceva bănuți salvați, nu te acceptă ca și chiriaș din start. Trebuie să demonstrezi că ai un venit constant sau contract de muncă. Pentru contract, îți trebuie cont bancar din țara respectivă. Pentru cont, îți trebuie adresa de rezidență. Și tu nu ai încă adresa de rezidență. Și e un ciclu care îl întrerupi greu, de obicei prin a găsi pe cineva care are deja contract și îți dă voie să îți faci adresa cu ei, dar o dată intrat, după 3 luni, dacă nu ești risipitor, te poți muta independent“, i-a spus Bogdan.

Specialiștii în emigrare susțin că fiecare persoană gestionează acest proces diferit. În cazul lui Ana Maria, perspectiva de a renunța complet la tot ce a cunoscut și a început de la zero într-o altă țară este copleșitoare. Cu toate acestea, dorința de siguranță și stabilitate o determină să continue să exploreze posibilitatea emigrării.

”Potrivit experților, adaptarea într-o țară străină poate fi atât ușoară, cât și dificilă, în funcție de circumstanțe și personalitatea fiecărui individ. În general, cunoașterea limbii, integrarea în comunitatea locală și găsirea unui cerc de prieteni sprijinitori pot facilita acest proces.

Chiar dacă decizia de a părăsi România poate fi dificilă, mulți români care au făcut acest pas susțin că au descoperit oportunități și experiențe noi care le-au îmbogățit viața”, scrie stiridiaspora.ro.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite