Câte cupluri infertile din Capitală au cerut sprijin financiar pentru a putea avea copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 930 de cupluri infertile au solicitat sprijin de la Primăria Capitalei pentru a putea face proceduri de fertilizare in vitro. Anunţul a fost făcut de primarul general Gabriela Firea, conform căreia au fost deja aprobate 800 de dosare.

„Proiectul beneficiază într-adevăr de o sumă iniţială de 200.000 de euro plus 75.000 de euro pentru aparatura necesară congelării materialului genetic, dar asta nu înseamnă că ne oprim aici, acest proiect va fi derulat în fiecare an şi chiar dacă nu ne dorim să avem astfel de pacienţi situaţiile apar”, a explicat edilul. 

Specialiştii sunt de părere că astfel de iniţiative sunt de bun augur, în condiţiile în care tot mai multe femei au probleme legate de fertilitate. Concret, 15% din populaţia activă este infertilă, iar cuplurile care nu pot avea copii acceptă cu mare greutate acest lucru. O altă problemă indicată de specialişti e faptul că vârsta la care femeile decid să devină mame este din ce în ce mai înaintată. 

„Femeile care suferă de infertilitate sunt, în general, cele trecute de 30 de ani. Ideea este că şi viitoarele mămici care vin la noi au tot peste 30 de ani, sunt mai puţine pacientele care au sub 30 de ani şi care vor să nască. Dar nu este ceva specific României, aşa este în întreaga Europă. Ideea este că riscurile ca un copil să se nască cu sindrom Down cresc pe măsură ce vârsta femeii înaintează. Plus că se transmit defectele genetice”, a explicat ginecologul Alexandra Crişan de la Spitalul Filantropia din Capitală. 

„Nu vor să admită că încearcă să aibă copii şi nu ruşesc, iar realitatea este că infertilitatea este o problemă socială şi medicală gravă”, au completat specialiştii.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească cuplurile

În afară de scrisoarea medicală, membrii cuplului care depun dosarul pentru voucherele oferite de Primăria Capitalei trebuie să aibă domiciliul în Capitală, să beneficieze de asigurare medicală, în cazul partenerului condiţia pentru a intra în program este ca acesta să sufere de azoospermie, în timp ce femeile trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 24 şi 45 de ani.

În România, rata fertilităţii scade alarmant şi se estimează că, în acest ritm, în 2050 România va ajunge la o populaţie de doar 14 milioane de locuitori, faţă de aproximativ 19 milioane, cât sunt în prezent. În ţara noastră se fac anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puţine decât în Europa de Vest.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite