Bush şi-a votat anticipat succesorul la Casa Albă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american George W. Bush a votat anticipat vineri, în cadrul scrutinului care îl va desemna pe succesorul său la Casa Albă, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt, Dana Perino, citată de AFP.

Voturile lui Bush şi al soţiei sale Laura, exprimate la Washington, au fost expediate vineri spre statutul Texas, din sudul ţării, unde sunt înregistraţi cei doi ca alegători.

Votul anticipat este autorizat în câteva zeci de state şi începe în cele mai multe cazuri cu două săptămâni înainte de alegeri, având scopul de a evita aglomeraţia la secţiile de vot în ziua scrutinului.

Succesorul lui Bush la Casa Albă va fi desemnat în 4 noiembrie între republicanul John McCain şi democratul Barack Obama. Preşedintele în exerciţiu a avut deja două mandate şi nu mai putea candida pentru un al treilea. Favorit în sondaje este, în prezent, democratul Barack Obama.

Bush nu s-a implicat în campanie, iar candidatul republican a făcut chiar eforturi să se demarce de el, în condiţiile în care şeful statului este extrem de nepopular.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite